Primăria Timişoara a predat constructorului amplasamentul viitorului campus şcolar Nikolaus Lenau/FOTO

Timişoara va avea, peste maxim doi ani, spune primarul Robu, un nou campus şcolar, unde se va desfăşura cea mai mare parte a activităţii Liceului Nikolaus Lenau. Investiţia este una imensă, vorbim despre 12 milioane de euro, suprafaţa desfăşurată a spiaţiilor de educaţie va depăşi 11.000 de metri pătraţi, cu 48 de săli de clasă pentru peste 1.100 de elevi. Vineri, amplasamentul de pe strada Popa Şapcă, în apropierea Penitenciarului, a fost predat constructorului, care, astfel, se poate apuca de lucru.

A fost predat catre constructor amplasamentul viitorului campus Lenau

Elevii Liceului Nikolaus Lenau, pornind de la cei de la clasele primare, cei de la clasele 4 – 8, dar şi de liceu, vor avea parte de o şcoală cum doar visează. Primăria Timişoara a predat, vineri, către constructor, amplasamentul viitorului campus al liceului, acesta având la dispoziţie doi ani pentru a duce construcţia la bun sfârşit.

„Noul campus şcolar este primul construit integral după Revoluţie, ne mândrim că după 30 de ani, noi administraţia liberală, suntem prima care construieşte un asemenea campus şcolar. S-au mai făcut lucrări la şcoli, dar niciunde nu a fost ridicat una integral, de la zero. A mai fost şcoala generală 30, din cartierul Soarelui, aceasta a fost ultima investiţie, în 1990. În ultimii 7, ani când am văz în ce hal sunt şcolile din Timişoara, am demarat un program de reabilitare şi extindere a spaţiilor de învățământ, fie prin extinderi cu noi corpuri, fie prin mansardări. Nu s-a mai construit de la zero campus nou. Este o şcoală cu predare în limba germană, nu mai are foarte mulţi membri această comunitate în Timişoara, dar e una importantă, ne mândrim cu ea, e o bogăţie a oraşului. Lenau e un liceu foarte căutat, cu un nivel educaţional foarte ridicat. Lenau a dat doi laureaţi ai premiului Nobel, vorbim despre Hertha Muller, respectiv de Stefan Hell, ambii sunt absolvenţi de Lenau”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei., instituţia pe care o conduce fiind cea care va finanţa ridicarea noului campus.
Desigur, cei mai fericiţi de ridicarea noilor clădiri pentru liceu sunt chiar cei care vor beneficia de acestea. Directorul Lenau, Elena Wolf, spune că investiţia vine ca o mănuşă pentru două aniversări pe care liceul timişorean le va traversa în 2021. este vorba de sărbătoarea a 150 de ani de la înfiinţarea liceului, respectiv 140 de ani de la finalizarea clădirii actuale a liceului, de pe strada Gheorghe Lazăr.

„Pentru noi este un moment îndelung aşteptat, dar care nu a venit de la sine. A venit după multa implicare din partea mai multor persoane. Sper ca implicarea să se menţină şi în continuare, pentru a ajunge si la finalul dorit. Noi deţinem mai multe spaţii, aici se vor muta, în primul rând, elevii de la clasele pregătitoare până la clasa a opta, care vor fi mutate aici. Liceul va rămane în cladirea de pe Gheorghe Lazăr. Pentru şcoala primară, spaţiul din Piaţa Unirii, primăria plăteşte acum chirie mare. Am dorit mult acest moment ţi ni-l dorim şi pe cel din 2021, când vom avea o şcoală nouă”, a declarat şi Elena Wolf, directorul Nikolaus Lenau.
Contractul de execuţie a fost semnat la finalul lunii iulie. Lider al consorţiului de firme care va realiza proiectul este societatea timişoreană Constructim. Suma alocată de primărie este de 39,9 milioane de lei, plus TVA. Conform contractului, finalizarea lucrărilor este prognozată pentru luna septembrie a anului 2021.
Noul campus şcolar va avea patru corpuri de clădire, suprafaţa totală a acestora fiind de 11.850,16 metri pătraţi. La demisol vor fi 2.516,80 mp, la parter 1.519,80 mp. la etajul 1 2.539,08 mp, la nivelul 2 2.598,60 mp, la etajul 3 2.598,60 mp, iar la 4, care va fi disponibil doar la unul dintre corpuri, un etaj retras, cu 77,33 mp. În total vor fi 48 de săli de clasă, unde vor putea studia 1.152 de elevi, spaţii pentru personalul didactic şi administrativ, un cabinet medical, o bibliotecă, o sală de gimnastică şi vestiare, respectiv spaţii tehnice.
Ca un element inedit al proiectului, doi copaci de mari dimensiuni aflaţi pe terenul vizat pentru campus vor fi păstraţi şi integraţi în proiect, unul dintre aceştia fiind situat în curtea campusului, care va fi construit ca un careu cu patru laturi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.