Din cele mai vechi timpuri, inima a fost considerată centrul ființei umane, locul sufletului. Explicabil, deoarece bătăile puternice, prea repezi sau prea rare, regulate sau neregulate, ale propriei inimi au fost semn de mari emoții sau semn al unor boli mai mult sau mai puțin grave, uneori chiar fatale.
Diagnosticarea și tratamentul tulburărilor de ritm cardiac constituie o poveste fascinantă, fără de sfârșit, cu episoade numeroase, care de care mai interesante, fie din perspectiva frumuseții povestirii, fie din perspectiva inovației științifice. Despre aceste povești ne vorbește, într-un mod profesional, însă atât de uman, Dr Anda Pescariu, medic primar cardiolog cu competență în ecografie cardiacă la Clinicile Medici’s Timișoara. Cei care îi sunt pacienți Andei, însă și prieteni, o numesc cu drag și cu respect: ”doctorul inimilor”. Iată câteva dintre poveștile inimii…
Povestea începe în China, în secolul V Î.C., cu o teorie complicată a medicului Pien Ts Io, în care corpul uman era asemănat unui instrument muzical, iar variațiile bătăilor inimii, cu un șir de tonuri diferite, în care doar un fin observator putea să detecteze armonie sau disonanțe. Capitolul 99 al papirusului egiptean descoperit de Ebers, datând tot din secolul V î.C., descrie legătura dintre bătaia inimii și pulsul periferic, dar ne spune că acesta nu poate fi măsurat decât de un preot al reginei Sekhmet sau de un magician! Medicul Claudius Galen, grec la origine, dar rămas în istorie ca medicul gladiatorilor din Roma, stabilește, deja în secolul II Î.C., legătura dintre diferite boli și subtilitățile pulsului.
Teoriile moderne. Punctul de plecare al teoriilor moderne legate de sistemul circulator este lucrarea „Exercitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus”, scrisă în secolul XVI, de către William Harvey, medicul personal al regelui Charles I și profesor al Royal College din Londra. Cu mult timp înainte de apariția unei expresii grafice a activității electrice a inimii, Ludwig van Beethoven a dat muzicii, prin Piano Sonata opus 81, ”Les adieux”, propriul său ritm cardiac, cu disturbanțele sale, fiind suferind de ceea ce numim astăzi boala de nod sinusal.
Deși pare greu de crezut, în interiorul inimii se produce curent electric! ”Nu este o afirmație științifică, ci părerea fiicei mele, care, copil fiind, asista la încercările mamei ei de a descifra mecanismul de funcționare a inimii”, spune Dr Anda Pescariu. După multe cercetări ale fenomenului electric al inimii, fiziologul Augustus Waller obține, în anul 1887, prima electrocardiogramă, însă această decoperire nu a fost primită cu importanța cuvenită. Abia după ce Willem Einthoven, profesor al Universitatii din Leiden, codifică înregistrarea impulsurilor electrice ale inimii, în anul 1901, reprezentând ceea ce numim astăzi undele P, Q, R, S și T, ELECTROCARDIOGRAMA devine descoperirea fundamentală a aritmologiei, regina diagnostică a cardiologiei!
Aritmologia. În ultimul secol, cunoștințele din acest domeniu al cardiologiei, numit aritmologie, au crescut exponențial, spre beneficiul pacienților, care, având o speranță de viața mai mare, au probabilitate mai mare de a se întâlni cu aritmiile, în condițiile în care îmbolnăvirea arterelor inimii, boala coronariană, a devenit cea mai semnificativă patologie a inimii, iar tulburările de ritm cardiac, principal complicație a acestei boli.
Revoluția cardiacă. În fapt, electrocardiograma de suprafață schematizează activitatea electrică a inimii, pornind de la nodul sinusal (unde se naște impulsul electric), trecând prin nodul atrioventricular, până la ventriculi. Fiecare impuls electric produce contracția atriilor și ventriculilor, cu o anumită ritmicitate, care, între 50 si 100 de bătăi pe minut este considerată normală. Această contracție succesivă poartă denumirea de revoluție cardiacă și are drept scop pomparea sângelui în întreg organismul. Simplificând, putem spune că inima este motorul, pompa vitală a organismului uman. Încetinirea frecvenței cardiace se numește bradicardie iar creșterea numărului bătăilor cardiace, tahicardie. Frecvența bătăilor cardiace este influențată normal și de sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic, astfel că există un reglaj perfect al acesteia în funcție de nevoia de sânge a organismului la un moment dat. La efort, de exemplu, crește mult frecvența cardiacă, pentru că organele vitale ale corpului au nevoie de mai mult oxigen, mai mult sânge pentru a face față unor nevoi crescute. Există mai multe forme de bradicardie și de tahicardie, în funcție de cum este afectat patologic sistemul excitoconductor al inimii, mușchiul inimii sau inervația ei. Astfel, există tulburări ale generării impulsului electric cât și tulburării ale transmiterii impulsului electric, combinația dintre cele două fiind de asemenea posibilă. Cele mai frecvente simptome pe care le acuză un pacient când suferă de o aritmie sunt palpitațiile, adică perceperea în mod neplăcut a bătăilor inimii (bătăi neregulate, rapide, mai puternice sau urmate de pauze), oboseala, lipsa de aer, amețelile, pierderea de scurtă durată a cunoștinței. Măsurarea tensiunii arteriale este o altă metodă la îndemână pentru a vedea dacă pompa inimii funcționează în parametrii normali.
Holterul, o electrocardiogramă mai sofisticată... Odată ajunși la medic, dacă electrocardiograma nu clarifică diagnosticul de aritmie, avem la dispoziție și alte investigații suplimentare, cum ar fi monitorizarea ambulatorie electrocardiografică, așa numitul holter, de mare folos mai ales atunci când aritmia este intermitentă. În interval de 24 ore, în mod normal, inima bate de aproximativ 100.000 de ori; toate aceste bătăi pot fi vizualizate prin această explorare și putem astfel diagnostica aritmii care apar în cursul nopții, sau pe cele asimptomatice, adică cele pe care bolnavul nu le percepe în mod subiectiv.
”Studiul electrofiziologic”, o investigație aparent sofisticată însă absolut necesară. Analiza riguroasă a unei aritmii se face în spital prin așa numitul studiu electrofiziologic, care presupune introducerea unor catetere speciale în interiorul inimii și analiza locului exact de origine al aritmiilor și al mecanismului lor de producere.
Tratamentul antiaritmic este medicamentos si nemedicamentos. El este precedat sau se aplică concomitent cu tratamentul bolii cardiace de bază, pentru că uneori dereglarea sistemului electric al inimii survine ca urmare a altor boli cardiace: boala coronariană, hipertensiunea arterială, cardiomiopatiile, valvulopatiile. Odată tratate acestea, riscul ca o aritmie să reapară se poate diminua considerabil. Este recomandat ca inițierea tratamentului cu medicamente antiaritmice să fie făcută sub supraveghere medicală strictă.
Tratamentul nemedicamentos presupune, dincolo de internarea într-un spital specializat, implantul de stimulatoare cardiace, în cazul bradiaritmiilor și terapia ablativă, în cazul majorității tahiaritmiilor rebele la tratamentul medicamentos. Pentru cuparea aritmiilor ventriculare amenințătoare de viață, pacienții beneficiază de implantul de defibrilator cardiac intern. Trebuie spus că majoritatea procedurilor de tratament nemedicamentos au fost introduse în țara noastră pentru prima oară la Timișoara.
Toate informaţiile legate de starea dumneavoastră medicală le puteţi găsi la Medici’s.
Comentarii prin facebook