E frumos să vezi multă lume la vot, e mobilizant să constați că diasporei nu-i este totuna ce se întâmplă în țară, să vedem că societatea mișcă, își are anticorpii ei, dar niciodată nu s-a pus problema învingătorului în alegerile prezidențiale într-un tur doi Iohannis-Dăncilă. Se punea problema scorului mai mare sau mai mic, însemnătatea unui scor mic pentru buimăcirea PSD în perspectiva votului de la anul, dar niciodată nu s-a pus problema ca Dăncilă să câștige alegerile. Ca lumea să se mobilizeze în așa hal încât să ia cu asalt sectiile de votare din țară sau străinătate și miza să fie una care să dea dramatism competiției și sens de viață și de moarte scrutinului. Din acest motiv, nu poți să te bucuri pentru reconfirmarea lui Iohannis ca de o mare surpriză, cum a fost reușita din 2014 sau alte surprize ale lui Traian Băsescu de-alungul mandatelor sale.
Iohannis a câștigat cu ajutorul unui fond de alegători liberali și beneficiind de o mare nemulțumire împotriva PSD. Nu așa mare precum ar fi fost să votezi cu o Satană în față sub chipul lui Dragnea, dar suficient de proaspătă în memoria celor ce au luptat în stradă cu acest grup politico-infracțional organizat. Cu aceste voturi mai mult contra Dăncilă decât pro-Iohannis, fostul și viitorul președinte trebuie să facă ceva pentru a rămâne puțin în istorie. Nu cred că un om ca Klaus Iohannis ar vrea să rămână cu porecle ca „mutul”. Cred că nici prostia cu ”hitleristul” nu l-ar deranja mai tare decât să intre în istorie cu ce a lăsat omul mai de preț alegătorului român: lipsa apetitului verbal, lipsa rezultatelor, asociate cu plimbările oficiale și cu lipsa de vână politică.
Pentru primul mandat i s-a reproșat degeaba că n-a făcut nimic. Ce putea să facă cu un executiv potrivnic și toxic? Putea doar să limiteze proporțiile dezastrului, ceea ce a și făcut. Nu putea majora el salariile și, dacă o făcea fără să aibă bani, ar fi fost el numit groparul economiei românești. Nu putea el reforma România, pentru că nu el avea o majoritate parlamentară. Da, nu putea, dar de la anul va putea, dacă nu se mai întâmplă vreun alt accident electoral, cum a fost cel din 2016. De la anul nu mai are scuze. Iohannis nu va mai avea nici temeri că un prim mandat dureros îi va fi și ultimul, pentru că l-a obținut deja pe al doilea permis de lege.
Prin urmare, omul nu mai are ce pierde și un bun rezultat pentru PNL, USR-Plus și PMP i-ar putea da președintelui și o majoritate parlamentară confortabilă. Ce scuze va mai avea atunci să zică că nu a modificat Constituția și că nu a reparat porcăriile ce-au permis CCR să-și bată joc de România? Modificarea legilor justiției cu limitarea daunelor făcute de legistativul PSD ar fi o chestiune obligatorie și de igienă publică, care însă nu va putea fi făcută până după alegerile parlamentare de la anul. Cine l-ar crede că a făcut ceva dacă nu modifică legislația electorală pentru alegerile locale, cu scrutinul de primar în două tururi, și cu echilibrarea numărului de mandate intern-diaspora? Plus acceptarea referendumului lui Băsescu cu cei 300 de parlamentari în una sau două camere, cum se va decide. De bun simț este să găsești pârghii să pui în aplicare obligativitățile prevăzute în lege pentru bugetarea Armatei, a Educației, a Sănătății, dar și să pui stop depășirii inconștiente a deficitelor prin plocoane electorale otrăvitoare pentru generațiile ce vin.
Și multe altele, cum ar fi autonomia fiscală și dezvoltarea regională într-un cadru legal abandonat ca proiect de decenii. E mult de lucru pentru un guvern asumat de Iohannis după parlamentarele de la anul. Poate că lucrarea acestui guvern va fi dureroasă pentru unii, poate că acest guvern va pierde apoi alegerile din 2024, dar dacă aceste lucruri nu sunt făcute în noul mandat prezidențial, nimeni nu-l va mai ierta pe Klaus Iohannis. Nici ai lui Dăncilă, din cu totul alte motive, nici cei ce au altfel de așteptări de la ideea de liberalism și democrație. Dacă nu vrea să-și rateze pagina sa de istorie, Iohannis este obligat să modernizeze România. Fie că ne place, fie că lor nu.
Comentarii prin facebook