Premierul Ludovic Orban a acceptat un amendament al USR la legea bugetului prin care se alocă zece milioane de lei pentru drumul de legătură de pe Autostrada A1 Arad-Timişoara. Cu aceşti bani, lucrările pot fi demarate.
Anunţul privind acceptarea acestui amendament a fost făcut de deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă. De altfel, amendamentul pentru alocare acestor bani a fost făcut chiar de USR,
“Acest proiect care leagă Timișoara de autostrada A1, prin vest, cu plecare de la Sânandrei are acum finanțare suficientă pentru plata avansului de proiectare și lucrări pe 2020. Este vorba de un drum de mare viteză în lungime de 10km, cu 2 benzi pe sens, cu căi de circulație separate cu parapete și cu intersecții denivelate care să conecteze mai bine Timișoara de autostradă. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, acordul de mediu este obținut, Hotărârea de Guvern de aprobare a investiției (indicatori tehnico-economice) este adoptată. Am obținut promisiunea că licitația pentru proiectare și execuție va fi lansată în cel mai scurt timp, iar banii necesari pentru anul 2020 sunt acum suficienți pentru acest proiect, prin amendamentul nostrum”, a anunţat Drulă pe pagina sa de Facebook.
Comentarii prin facebook