Doi dintre jucătorii de la Timișoara Saracens, printre Superlativele 2019

timisoara saracens

timisoara saracens

Mihai Macovei şi Ionel Melinte au fost aleşi cei mai buni jucători români ai anului 2019, a anunţat Federaţia Română de Rugby, pe site-ul său oficial. Mihai Macovei, jucător la Colomiers, în Franţa, a fost votat cel mai bun rugbyst român din străinătate, iar Ionel Melinte, care în 2019 a evoluat la CSA Steaua şi Timişoara Saracens, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul intern.

Cel mai bun străin din campionatul intern a fost ales fijianul Eseria Vueti (CSA Steaua). Cel mai bun antrenor de seniori a fost desemnat Dănuţ Dumbravă (CSA Steaua). Titlul de cel mai bun tânăr jucător din campionat a revenit lui Dragoş Ser (CSM Bucureşti/CSA Steaua).

Cel mai bun jucător din Divizia Naţională de seniori a fost ales Sebastian Agapie (CS Năvodari/CSM Ştiinţa Baia Mare), iar cel mai bun junior a fost votat Paul Popoaia (CSS 2 CNE Baia Mare). Titlul de cel mai bun antrenor de juniori a fost adjudecat de Nicolae Radu Mocanu (LPS Constanţa), iar Daniel Mitrea (Şoimii Bucureşti) este cel mai bun antrenor de minirugby.

Cei mai buni jucători de rugby în VII au fost aleşi Vlăduţ Zaharia (Timişoara Saracens), respectiv Emilia Vizitiu (Agronomia Bucureşti).

Câştigătorii au fost stabiliţi prin votul iubitorilor de rugby, dar şi al unei comisii special desemnate pentru fiecare categorie în parte, precizează FRR.

Cel mai bun arbitru român din 2019 a fost desemnat Cristian Şerban, în urma voturilor antrenorilor echipelor din SuperLiga CEC Bank.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Trei străzi din Ciarda Roșie au fost ”dotate” cu asfalt/FOTO

Străzile Azaleelor, Ștefan Luchian și Iuliu Podlipny, printre ultimele străzi de pământ sau piatră din Ciarda Roșie, au acum covor asfaltic, a anunțat Primăria Timișoara. Astfel, trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie. Străzile amintite au fost prioritare în programul de investiții al municipalității, iar ca parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei străzi din Ciarda Roșie au fost ”dotate” cu asfalt/FOTO
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Ciolacu Ciuca

Sondaj INSCOP: Ne îndreptăm spre o finală Marcel Ciolacu – George Simion la prezidenţiale. Elena Lasconi, pe podium, Nicolae Ciucă, doar locul V

Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Libertatea”, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduc Marcel Ciolacu şi George Simion. Cei doi sunt urmaţi, în ordine, de Elena Lasconi, Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă. Actualul premier ar câştiga turul II în toate condiţiile, cu excepţia confruntării cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP: Ne îndreptăm spre o finală Marcel Ciolacu – George Simion la prezidenţiale. Elena Lasconi, pe podium, Nicolae Ciucă, doar locul V
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Iubitorii biliardului, invitați la tradiționalul Timișoara Open 2K24

Clubul Sportiv „Jucătorul de Biliard – Asociaţie” organizează și anul acesta turneul Timişoara Open 2k24, în perioada 16-17 noiembrie 2024, competiţie ce reuneşte jucatori de biliard profesionişti şi amatori, din ţară şi străinătate. Turneul bănățean, care „împlinește” cinci ani, se va desfăşura la House of Pool Timișoara – club situat pe B-dul Take Ionescu, nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iubitorii biliardului, invitați la tradiționalul Timișoara Open 2K24
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Transelectrica modernizează stația de transformare de 110 kV de la Timișoara. Investiția e de 206 milioane de lei

Societatea Transelectrica a avut o primă întâlnire a echipei care se va ocupa de  contractul de proiectare și execuție pentru Retehnologizarea stației 110 kV Timișoara și trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier – Anina – Reșița – Timișoara – Săcălaz – Arad, etapa a II-a Stația 400 kV Timișoara. Constructorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transelectrica modernizează stația de transformare de 110 kV de la Timișoara. Investiția e de 206 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Străzile Azaleelor, Ștefan Luchian și Iuliu Podlipny, printre ultimele străzi de pământ sau piatră din Ciarda Roșie, au acum covor asfaltic, a anunțat Primăria Timișoara. Astfel, trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie. Străzile amintite au fost prioritare în programul de investiții al municipalității, iar ca parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei străzi din Ciarda Roșie au fost ”dotate” cu asfalt/FOTO
Clubul Sportiv „Jucătorul de Biliard – Asociaţie” organizează și anul acesta turneul Timişoara Open 2k24, în perioada 16-17 noiembrie 2024, competiţie ce reuneşte jucatori de biliard profesionişti şi amatori, din ţară şi străinătate. Turneul bănățean, care „împlinește” cinci ani, se va desfăşura la House of Pool Timișoara – club situat pe B-dul Take Ionescu, nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iubitorii biliardului, invitați la tradiționalul Timișoara Open 2K24
Polițiștii locali și controlorii STPT au avut o acţiune comună, miercuri, pe mijloacele de transport. Au fost astfel aplicate 16 sancțiuni pentru călătoria fără bilet, dar și pentru refuz de legitimare și perturbarea efectuării controlului. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au organizat, în cursul zilei de miercuri, o amplă acțiune pe mijloacele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Razie a Poliţiei Locale şi a controlorilor STPT pe mijloacele de transport în comun
Societatea Transelectrica a avut o primă întâlnire a echipei care se va ocupa de  contractul de proiectare și execuție pentru Retehnologizarea stației 110 kV Timișoara și trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier – Anina – Reșița – Timișoara – Săcălaz – Arad, etapa a II-a Stația 400 kV Timișoara. Constructorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transelectrica modernizează stația de transformare de 110 kV de la Timișoara. Investiția e de 206 milioane de lei
Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Libertatea”, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduc Marcel Ciolacu şi George Simion. Cei doi sunt urmaţi, în ordine, de Elena Lasconi, Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă. Actualul premier ar câştiga turul II în toate condiţiile, cu excepţia confruntării cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP: Ne îndreptăm spre o finală Marcel Ciolacu – George Simion la prezidenţiale. Elena Lasconi, pe podium, Nicolae Ciucă, doar locul V
În  două dintre cele mai importante comune interurbane PSD şi USR au constituit majorităţi în consiliile locale Este vorba de Dumbrăviţa, unde USR are primar şi viceprimar, şi Moşniţa Nouă, unde USR are funcţia de viceprimar, edil-şef fiind Gerald Simonis, fratele preşedintelui PSD Timiş şi al CJ Timiş, Alfred Simonis. Alianţele au fost negociate la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Alianţe PSD – USR la Dumbrăviţa şi Moşniţa Nouă. Urmează Timişoara?
O săptămână cu adevărat specială la UPT! Timp de o săptămână, între 22 – 29 noiembrie 2024, Universitatea Politehnica Timișoara se transformă într-o adevărată punte culturală de legătură cu Țara Soarelui Răsare, grație UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi. Kakehashi înseamnă „punte de legătură” în limba japoneză și acesta este și conceptul sub semnificația căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT intensifică legăturile cu Japonia. Urmează un adevărat festival internațional, UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi
Top