Arhiva pentru luna: martie 2020

fantana ornamentala

Marea prioritate a Primăriei Timişoara în vreme de pandemie: construirea urgentă a trei fântâni ornamentale

Marea prioritate a Primăriei Timişoara în vreme de pandemie: construirea urgentă a trei fântâni ornamentale

Primăria Timişoara a semnat, pe 23 martie, în plină criză de coronavirus, două contracte de execuţie pentru tot atâtea fântâni ornamentale. Cu trei zile înainte mai semnase un contract pentru un astfel de obiectiv. Valoarea totală a contractelor este de peste 1,1 milioane de lei, fără TVA, iar toate cele trei fântâni vor fi proiectate şi executate de aceeaşi firmă, Aquajet SRL, din Bucureşti.

Amendă pentru patru timișeni care au părăsit izolarea la domiciliu

Nu este de glumă cu izolarea la domiciliu, chiar dacă pentru unii pare un lucru greu de realizat. Autoritățile merg și dau amenzi pentru cei care ies din casă, deși ar trebui să se izoleze, în această perioadă când România este în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. Nu mai puțin de patru

Consiliul Local Timișoara

Pe timp de coronavirus, Consiliul Local Timişoara se întâlneşte fizic pentru a vota ulterior de la distanţă

Consiliul Local Timişoara e convocat, de primarul Nicolae Robu, „de îndată” în cursul zilei de miercuri, în modul fizic, deşi sunt interzise întrunirile cu mai mult de trei persoane. Aleşii se vor „lupta” cu epidemia pentru a vota schimbarea modului de desfăşurare a şedinţelor, fără prezenţa fizică la botonul de vot din sala de consiliu

Spitalul Victor Babes Timisoara

Femeie transferată de la Spitalul din Lugoj la Timișoara. Anchetă epidemiologică

O femeie de la spitalul din Lugoj a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, după ce a fost depistată cu coronavirus. La spital are loc o anchetă epidemiologică, astăzi. Femeia de 59 de ani a venit la finalul săptămânii trecute din Germania. A fost internată la spitalul din Lugoj, iar un

coronavirus

Primul pacient cu coronavirus a decedat la Timișoara. Este o femeie transferată din spitalul din Reșița

Al 13 lea deces al unei persoane infectate cu COVID-19, primul la Timișoara – o femeie din Caraș-Severin, internată în spital, la Timișoara. Femeia în vârstă de 72 de ani a fost transferată în seara zilei de 24 martie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, secția ATI,

Au demarat lucrările la Centura Sud/VIDEO

Antreprenorul care a câştigat licitaţia pentru construcţia Centurii Sud a demarat, miercuri dimineaţa, lucrările de realizare a investiţiei. Primele acţiuni au în vedere decopertarea stratului vegetal de pe traseu. Şantierul aşteptat de ani buni de zile a demarat în sfârşit! Primele utilaje au început să lucreze pe traseul Variantei Sud. Miercuri, în urma emiterii ordinului

Universitatea Politehnica Timişoara mută un concurs de matematică pentru elevi online

Universitatea Politehnica Timișoara continuă și anul acesta Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, care a ajuns la ediția a VI-a. În aceste zile are loc etapa online a concursului susţinut pentru tinerii liceeni care doresc să își testeze cunoștințele la matematică. Elevi din 13 județe s-au înscris în competiţie. Etapa de calificare online va avea

primaria timișoara

Pe angajaţii Primăriei Timişoara nu îi paşte şomajul tehnic

Primarul Nicolae Robu dă asigurări că niciunul dintre angajaţii aparatului tehnic al municipalităţii nu se află în risc de a ajunge în şomaj tehnic. Chiar dacă activitatea s-a redus ca urmare a coronavirusului, nimeni nu va rămâne fără slujbă. Pentru a nu înghesui oamenii în spaţiul mic pe care clădirea municipalităţii îl poate oferi, conducerea

Voluntarii au lipit afișe în comunitățile defavorizate din Timiș pentru a le transmite oamenilor cum să acționeze pe timpul pandemiei de coronavirus

Voluntari din Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană (ACCRU) au fost în aceste zile în comunitățile defavorizate din Timiș pentru a le spune oamenilor să se păzească de coronavirus. Este vorba despre campania „Responsabilitate +solidaritate = sănătate în comunitate”, derulată de Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană (ACCRU), prin programul Centrul Mobil de

Marcel Vela Raed Arafat

Ordonanţă militară: Circulația persoanelor peste 65 de ani în afara locuinței e permisă numai între orele 11 și 13

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat în această seară, prevederile Ordonanţei Militare nr. 3, privind noi măsuri restrictive care să ajute la combaterea răspândirii coronavirusului. Mai multe prevederi ale actului au fost menţionate, tot astăzi, de către preşedintele Klaus Iohannis.

Nicolae Robu a devenit afiş cu mesaje de îmbărbătare şi sfaturi pentru timişoreni, pe vreme de criză epidemică

Oraşul Timişoara a fost împânzit, în doar câteva ore, cu nenumărate afişe lipite pe vitrinele mai multor farmacii, dar şi a uşilor de intrare în blocuri. Într-un mesaj semnat de Nicolae Robu, el oferă mesaje optimiste şi de îmbărbătare, dar şi sfaturi pentru cetăţeni, pentru a trece de criza coronavirusului de tip nou. Având imprimat

Nicolae Robu

Alertă! Dacă actualele măsuri rămân în vigoare şi peste două luni, Nicolae Robu nu va mai putea ieşi din casă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi noi măsuri restrictive de circulaţie, care vor intra în vigoare de mâine dimineaţă. Printre acestea se numără şi interdicţia de-a ieşi din casă pentru persoanele trecute de 65 de ani. Pe 28 mai, primarul Nicolae Robu va împlini… 65 de ani.

varstnici telefon

Primăria Timişoara caută vârstnicii peste 65 de ani, care vor rămâne obligatoriu închişi acasă

Noua ordonanţă militară aşteptată în această seară va stabili că persoanele peste 65 de ani nu vor mai putea ieşi pe stradă. Primăria Timişoara pare să fi fost luată pe nepregătite de noua situaţie, pentru că doar acum se chinuie să afle care sunt aceste persoane din oraş, căutând la Evidenţa Populaţiei, la Casa de Pensii sau pe la asociaţiile de proprietari.

Societatea Aquatim opreşte temporar citirea apometrelor

Societatea Aquatim SA a anunțat că, pentru limitarea contactului și reducerea riscurilor, pe întreaga perioadă a stării de urgență, se va sista citirea apometrelor. Vor fi emise facturi în baza mediei consumurilor pe ultimele 6 luni, urmând ca acest consum estimat să fie regularizat la o citire ulterioară acestei perioade. Având în vedere situaţia, se

coronavirus

Timiș: peste 190 de persoane în carantină

Peste 190 de persoane sunt în carantină, iar aproape 1.600 de persoane se află în izolare la domiciliu, în Timiș. În carantina instituționalizată sunt 191 persoane în Timiș, iar 1.594 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. În România, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane, iar alte 83.970 de

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.