Cine o ţine în braţe? Scandalagioaică cu ifose de politician neînţeles în fruntea DSP Timiş

Mariana Radulescu

Mariana Radulescu

Miercuri, PSD Timiş, printr-un comunicat de presă, a cerut demisia prefectului Liliana Oneţ. Cu câteva ore înainte, şi fostul PSD-ist Adrian Pau, actualmente deputat Pro România, s-a declarat supărat pe Oneţ, dar nu i-a cerut demisia. În schimb şi-a oferit propriile servicii, dar şi ale celorlalţi parlamentari pentru a ajuta cu priceperile şi expertizele lor Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În ambele cazuri s-a pus pe Oneţ ştampila cu sintagma „depăşită de situaţie”. Fără a încerca să-i iau apărarea prefectului, trebuie spus că totul a pornit de la o notificare trimisă de Oneţ primarilor prin care le cere să-i mai sune şi pe subprefecţi şi consilierii ei pentru unele probleme. Ori dacă cea mai mare „vină” a Lilianei Oneţ este faptul că nu face pe centralista şi nu răspunde la telefonul oricărui primar care se plânge că i s-au terminat dezinfectanţii în baie, atunci demersul PSD este total politicianist.

Şi dacă e vorba de politicianism ieftin, atunci avem exemplul unui alt personaj cheie în contextul actualei crize. Personajul se numeşte Mariana Rădulescu şi conduce de puţin timp DSP Timiş, o instituţie care ar trebui să fie în prima linie a luptei cu coronavirusul. Ar trebui… Prima din enigmele care învăluie personajul se referă la cine a propulsat-o în funcţie. Amintim că ea a venit la DSP de la Casa Judeţeană de Sănătate, instituţie de unde provin şi prefectul Liliana Oneţ şi suprefectul Elena Popa. Motiv pentru care s-a crezut că a fost sprijinită chiar de Oneţ, dar nu a fost aşa. Mai trebuie spus că soţul Marianei Rădulescu are o firmă cu contracte cu DSP şi mai multe spitale din judeţ. E drept, ea a afirmat că cel cu DSP a fost reziliat după ce-a ajuns în funcţie, lucru pentru care însă nimeni nu bagă mâna în foc. În fine, e clar că e vorba de o incompatibilitate crasă, care continuă şi acum.

Despre şefa DSP nu se ştie să facă politică, dar asta n-o opreşte să dea dovadă de un politicianism ieftin, chiar dezgustător, fiind de o ipocrizie cum rar întâleşti şi la cei mai nefrecventabili politicieni. În timp ce instituţia pe care o conduce produce un haos desăvârşit în ceea ce priveşte comunicarea, dna Rădulescu s-a specializat în a produce scrisori publice, extrem de agresive, dar şi de ipocrite.

Prima a fost pe data de 26 martie. A fost o misivă lungă ca o zi de post şi greu de înţeles ce şi-a dorit cu asta. Per ansamblu a transmis însă cu un mesaj pe care unii îl fac înainte de-a face pasul spre politică sau o candidatură. „Cred cu tărie că binele comun și sănătatea publică a comunității, pe care o reprezentăm și din care facem parte, ar trebui sa primeze, în fața oricărui calcul electoral mizerabil, cinic și lipsit de sens, cu atât mai mult în aceste momente complicate”, arăta printre altele Rădulescu, evident fără spună exact la ce se referă. De fapt, singurul “calcul electoral” îl producea chiar ea. Ca să nu spun că scrisoarea era adresată “dragilor bănăţeni”, un apelativ utilzat de obicei de persoane cunoscute şi… recunoscute. Ceea ce nu e cazul.

Ea şi-a continuat exersarea genului epistolar, chiar ieri, cu o nouă scrisoare agresivă la adresa tuturor. Nu mai discut aici că, în timp ce toţi cei implicaţi de lupta cu corovarisul nu-şi mai văd capul de treburi, doamna în cauză îşi etalează în continuare “talentele” scriitoriceşti şi… politicianiste, amintind de Dan Diaconescu. După ce că instituţia pe care o conduce a produs bulibăşeală totală în privinţa comunicării şi a unor raportări, tot doamna Rădulescu a sărit ca din baie, certând pe toată lumea. Şi aici mai trebuie adăugat că ea confundă şedinţele la care participă cu un stabor de cort, comunicarea ei fiind la nivelul mâinilor puse în şold. În timp ce instituţia sa dă bâlbe după bâlbe. Şi nici nu-i de mirare fiindcă atât doamna, cât şi medicii din subordine se luptă cu coronavarisul mai mult… de acasă.

Şi revin la întrebarea din start. Cine o ţine totuşi în funcţie pe această “încurcă lume”, care se mai crede şi un Cicero? E drept, un Cicero bolnav de “mahalagită”.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

avocatul a spus: (aprilie 3rd, 2020 at 07:10 )

Nu e ma din gasca voastra(robu, paunescu, ionac, patrascu, iman si alti busoi) care ati nenorocit sistemul sanitar din judet. Iar dupa 14 ore de munca (atat lucreaza mana de oameni care mai exista in dsp timis) e normal sa te mai duci si acasa. In alta ordine de idei asteptam acelasi sindinnpostura de client al sistemului de sanatate tmisean. Atunci mai vorbim! PS: faza cu centralista nu s-ar fi intamplat daca personajul cu pricina nu ar fi avut accente dictatoriale si pretentia proasta ca e totum factum, caracteristica-i fiind incomoetenta crasa. Apropo ce a muncit cat a fost la casa de sanatate, ca tot vorbim de pierdut vremea?

Anubis a spus: (aprilie 5th, 2020 at 13:31 )

Adevarul e unul simplu. Eu nu as angaja pe Liliana Onet nici in postul de ajutor secratara in firma multinationala unde lucrez. Cine e incompetentul care promovat-o?
Despre asta de la DSP nu stiu prea multe… dar oricum pare cel putin sa se exprime net superior Lilianei cu faculttea privata…

Mai lipseste sa il puneti pe Buboi cu bacalaureatul luat la 37 de ani…halal cadre in peneleu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de minibaschet a Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara calificată la etapa finală a competiției național Cupa Campionii Viitorului ediția I

Sâmbătă, 18 mai 2024, a avut loc etapa interjudețeană de minibaschet mixt clasele III-IV ”Cupa Campionii Viitorului” ediția I (fosta Olimpiadă Națională a Sportului Școlar de minibaschet mixt cls III-IV). Competiţia a fost organizată la Sala Polivalentă din Moșnița Nouă de către Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara prin reprezentanții catedrei de baschet, profesorii Ciprian Prejban,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de minibaschet a Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara calificată la etapa finală a competiției național Cupa Campionii Viitorului ediția I
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, 18 mai 2024, a avut loc etapa interjudețeană de minibaschet mixt clasele III-IV ”Cupa Campionii Viitorului” ediția I (fosta Olimpiadă Națională a Sportului Școlar de minibaschet mixt cls III-IV). Competiţia a fost organizată la Sala Polivalentă din Moșnița Nouă de către Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara prin reprezentanții catedrei de baschet, profesorii Ciprian Prejban,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de minibaschet a Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara calificată la etapa finală a competiției național Cupa Campionii Viitorului ediția I
În weekend-ul următor, timp de două zile, la Buziaş va avea loc festivalul „Aero West Bike Fest”. Ajuns la cea de-a V-a ediţie, manifestarea va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş legendarul grup Cargo, trupă emblematică a rock-ului românesc şi timişorean,. Concertul Cargo va avea loc în prima zi a festivalului, pe 24 mai....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emblematica trupă Cargo va cânta la Buziaş, în weekend-ul următor , la “Aero West Bike Fest”
Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Top