„Cu o cheie de 19 vă demontăm stadionul”, era unul din bannerele galeriei lui Poli, oarecum arogant, dar nu foarte deplasat în context, atunci când alb-violeţii jucau la Arad. El făcea referire la mica arenă a oraşului de pe Mureş, totuşi una legendară, pe care au jucat mari echipe ale Europei. Mică cel puţin în comparaţie cu al nostru stadion „Dan Păltinişanu”. Şi am spus nu foarte deplasat, fiindcă şi galeria Aradului, când juca cu te miri cine, tot la Poli ajungea să-i umple frigiderul cu carne. Şi am fost personal la astfel de meciuri, când arădenii aveau treabă doar cu Timişoara. Atunci puneam toate acestea pe seama frustrării fără margini a celui care s-a împotmolit într-un oraş mai mic, în drum spre Capitala Banatului.
Dar lucrurile s-au schimbat între timp. Au fost ani, şi nu mă refer la ultimii, în care ne uitam cum se fac lucruri la Arad, în timp ce Timişoara vegeta în stare de proiect. Iar printre aceste lucruri se numără şi bijuteria de stadion, inaugurată anul trecut, dar din cauza pandemiei, primul meci oficial cu spectatori a fost cel de duminică cu Farul lui Hagi. Arena nu e mare, puţin sub 13 mii de locuri, dar chiar arată bine. Şi, cel mai important lucru… există. Şi mai există ceva la Arad, o echipă de fotbal. Nu se bate la titlu, nu e în faţă, dar… e în Liga 1.
Mi-am aminitit aceste lucruri fiindcă, tot la două-trei zile, mă mai întreabă câte un amic despre ce se mai aude de mult promisul stadion al Timişoarei. Sau chiar dacă vom avea cândva stadion. La această ultimă întrebare, răspunsul e clar: da. Cândva vom avea stadion. Când? Asta e greu de spus. În 2012, Nicolae Robu promitea că în primul său mandat va fi gata. În 2016, când Sorin Grindeanu ajungea preşedinte al CJ Timiş, iar „aveam” stadion în doi-trei ani. L-a urmat Călin Dobra şi iar ni se umplea cămara de promisiuni. Nu mai vorbesc de campanii electorale. Chiar şi Viorica Dăncilă îl promitea în noiembrie 2019, înainte de prezidenţiale.
Cu câteva luni mai înainte, în luna mai, un desant PSD-ist în frunte cu vicepremierul de la acea vreme, Daniel Suciu, ajungea pe gazonul lui „Dan Păltinişanu” şi promitea un stadion nou-nouţ în doi ani din momentul demolării. Iar demolarea era programată pentru toamna aceluiaşi an. Adică anul acesta aveam stadion. Dar era campanie pentru alegerile europarlamentare. Sigur, acum PSD-iştii vor spune că nu sunt la guvernare, că alta era situaţia dacă Viorica Dăncilă mai era premier, nu mai zic dacă era preşedinte.
S-a schimbat şi puterea, iar noul preşedinte al CJ Timiş, Alin Nica, nu putea scoate obiectivul de pe lista de promisiuni. Cu unele bâlbâieli, cu pistă sau fără pistă de atletism, Nica ni l-a promis pentru 2024. Şi cu demolare în această toamnă. Şi apoi… tăcere asurzitoare. Poate acum o să se spună că vom avea stadion doar dacă va ajunge Florin Cîţu preşedinte PNL. Cert este că suntem aproape în toamnă şi nu prea se mai aud lucruri despre obiectiv. Nici vreun buldozer nu se vede în zare. Fiindcă atunci când vor apărea primele buldozere în zonă vom şti cu siguranţă că se face primul pas pentru un nou stadion.
În ce priveşte fotbalul timişorean, să sperăm că ceva se întâmplă cu noul proiect SSU Politehnica. Mai ales că Universitatea Politehnica pare a fi tot mai aproape de echipă. Problema vine însă dacă echipa va ajunge în Liga 1. Unde va juca? La Arad? Să nu uite atunci suporterii să-şi ia cu ei şi cheia de 19… Nu vor avea ce face cu ea, dar aşa, ca amintire, în loc de piatra băgată în gură când vezi un loc pentru prima oară.
Comentarii prin facebook