Arhiva pentru luna: octombrie 2021

Fără emoții. SCM OHMA Timișoara, victorie la pas cu CSM Focșani

Fără emoții. SCM OHMA Timișoara, victorie la pas cu CSM Focșani

Nu a fost ușor, însă nici foarte greu. SCM OHMA Timișoara a reușit o victorie clară pe teren propriu, contra celor de la CSM Focșani, în etapa a patra a Ligii Naționale de baschet masculin, scor 85-70. Debut echilibrat de joc, cu o echipă a vizitatorilor destul de incomodă și de prezentă sub panouri. Focșaniul

Doliu în Universitatea Politehnica Timișoara. Coleta De Sabata a trecut la cele veșnice

Universitatea Politehnica Timișoara anunță cu durere, încetarea din viață, azi 16 octombrie 2021, a prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA, personalitate polivalentă, om de știință și cultură, excepțională scriitoare, promotoare cu pasiune a instituției și a valorilor sale, fost rector al UPT în perioada 1981 – 1989, precum și membru de onoare al Fundației

alfred simonis psd timis

Alfred Simonis acuză primăria de răzbunare în cazul Berăriei 700, închise temporar: Unde nu este minte, este ranchiună şi răzbunare!

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune că tot mai mulți oameni din Timișoara se întreabă dacă nu vor fi, la rândul lor, vizitați de Poliția Locală, cu riscul de a ajunge în situația lui Dan Dinu, cel care deține Berăria 700, închisă timp de 15 zile. Liderul social democrat se referă la faptul că omul

SCM Timișoara pierde și finala mică. Dinamo a fost călăul gladiatorilor bănățeni

Deși a condus mare parte din joc, SCM Timișoara a pierdut șansa unei medalii naționale în fața lui Dinamo, o adevărată „bestie” în acest sezon care a reușit să se impună și în finala mică a Superligii de rugby, după ce câștiga și „dubla” din campionat. Meciul de pe stadionul Arcul de Triumf a fost

Doi tineri au furat bunuri în valoare de 12.000 de euro de la o firmă din Chișoda

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au furat componente din aluminiu folosite la fabricarea unor tubulaturi. Furtul a avut loc în data de 5 septembrie, însă hoții au fost prinși abia ieri. Sustragerea celor 28 de piese metalice a cauzat un prejudiciu de aproximativ

Bilanţ coronavirus: 15.239 persoane infectate şi 352 de decese, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.445.714 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.231.401 pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost

Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 13,3 la mia de locuitori. În şase comune, rata este mai mare de 15

Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 13,30 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 13,07. Rata de infectare la nivelul judeţului este 10,63, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă, când a fost 10,56. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Ghiroda: 17,91. Astăzi, conform datelor furnizate

În Timiş, 579 persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, 306 fiind din Timişoara

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 579 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.887 teste, dintre care 1.328 teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 306 cazuri. În Timiş, 508 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 63 la ATI. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului

Crește, în ultimele zile, numărul timișenilor care se vaccinează împotriva covid

Dacă ieri DSP raporta 2.598 de vaccinuri, iată că azi cifra trece de 3.000. În ultimele 24 de ore, în Timiș, s-au administrat 3.141 de vaccinuri: 153 Moderna, 1 AstraZeneca, 614 Johnson&Johnson și 2.373 Pfizer. Dintre acestea, 585 reprezintă doza 2 de rapel. În total au fost administrate 200.775 doze de rapel 2. De asemenea,

Razie nocturnă. Polițiștii timișoreni au descins vineri seara în restaurante și terase, fiind date amenzi de zeci de mii de lei/Foto

Continuă controalele autorităților în Timișoara și în județ.  Astfel, vineri spre sâmbătă, între orele 18.00 și 01.00, poliţişti de ordine publică, proximitate, investigații criminale, precum și jandarmi împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș au desfăşurat o razie de amploare pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, precum și pentru

Exprimați-vă viziunile creative, prin pictură și fotografie, privind Universitatea Politehnica Timișoara și puteți câștiga premii

Universitatea Politehnica Timișoara adresează o nouă provocare elevilor, studenților, cadrelor didactice și absolvenților, aceea de a-și exprima propria viziune, creativă, asupra Politehnicii, în cadrul celei de-a II-a ediții a concursului „Politehnica prin ochii mei!”, dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de lei. Competiția, desfășurată pe două secțiuni – pictură și fotografie – încurajează,

drum spre Mosnita

Primăria Timișoara e (aproape) gata cu lucrările de pe drumul spre Moșnița. Se mai lucrează la trecerea la nivel peste calea ferată/Foto

De săptămâna viitoare șoferii supărați pentru blocajele din trafic de pe drumul Timișoara – Moșnița Nouă trebuie să dea vina pe cei de la Consiliul Județean Timiș și pe constructorul Centurii Sud de ocolire a orașului de pe Bega, ne anunță viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. De asemenea, mai aflăm că toate lucrările care afectau traficul

punct muzeal Parța

Începe construcția punctului muzeal unde va fi prezentat unicul sanctuar neolitic din România. A fost predat amplasamentul către constructor

Punctul muzeal de la Parța, care va găzdui o replică a unicului sanctuar neolitic din România, este mai aproape de realizare, după ce Muzeul Național al Banatului a predat amplasamentul pentru construcție către firma care se va ocupa de ridicarea acestuia. Proiectul beneficiază de o finanțare de peste 400.000 de euro, prin prin Programul Interreg

O femeie din Timișoara, care suferă de două tipuri de cancer, ne cere ajutorul

Timișoreanca Bianca Gubranszki în vârstă de 44 de ani trece prin clipe cumplite acum. Diagnosticul primit din partea medicilor este: tumoră ovariană bilaterară (operată în data de 8.09.2021 cu histerectomie totală cu anexectomie bilaterală). De asemenea, aceasta suferă și de tumoră malignă la sân și tumoră malignă ganglioni limfatici ai axilei şi membrului superior. Bianca

Mesajul medicilor pentru pacienții cu covid și nu numai: Nu vă mai tratați singuri!

Acum când a crescut impresionant de mult numărul pacienților ce au o boală acută (COVID-19 și altele) există o presiune imensă pe sistemul medical românesc. Toate inabilitățile sale ies la suprafață. Toate măsurile nepotrivite se decontează acum. „Vă rog din suflet: nu vă mai tratați, singuri, acasă, după rețete „faimoase” care circulă pe net. Combinația

Campanie pentru evitarea tragediilor: Peste 100 de copii și-au pierdut viața după ce locuința lor a luat foc, în ultimii 9 ani

Unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de zece ani nesupravegheați în locuință, potrivit unui sondaj. Peste 100 de copii și-au pierdut viața în incendii la locuințe, în ultimii nouă ani, iar majoritatea erau nesupravegheați la momentul producerii incidentului. IGSU, E.ON și Delgaz Grid lansează campania „Ai grijă la cea mai

Editorial de Eugen Sasu

Colterm. Despre solidaritate, neputință și păcăleală

Habar n-am ce se întâmplă la Colterm, societatea care ar trebui să furnizeze agent termic în sistem centralizat timișorenilor, multor școli, grădinițe, spitale etc. Am auzit de niște certuri în consiliul de administrație și alte lucruri dintr-un ping-pong politic cu care n-ar trebui să ne umplem memoria. Mai știu de amenda de 21 milioane euro

Dominic Fritz

Dominic Fritz contraatacă în urma acuzațiilor aduse de Dan Dinu: Patronii au avut canale de influență politică

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îi răspunde omului de afaceri timișorean Dan Dinu, care a anunțat contestarea în instanță și daune pentru închiderea Berăriei 700 pentru 15 zile. Edilul șef vorbește despre favoritisme și presiuni făcute asupra fostei administrații. Conform primarului, administrația locală pe care o conduce a dat curs solicitărilor Poliției Locale, de suspendare a

Apa AUR’A, degustată de invitații speciali ai tenorului Andrea Bocelli

La Casa Colonica, o bijuterie arhitecturală italiană din Portici, ținutul Napoli, a găzduit, recent, unul dintre cele mai celebre și de suflet evenimente din Italia: cina de gală pentru susținerea Fundației Andrea Bocelli. AUR’A a fost degustată de invitații speciali ai tenorului, un veritabil filantrop care dezvoltă proiecte umanitare în beneficiul oamenilor și comunităților. „Credința

Top