Arhiva pentru luna: noiembrie 2021

intrerupere apa

Mai mulți clienți ai Aquatim, afectați de presiune scăzută sau întreruperea apei

Mai mulți clienți ai Aquatim, afectați de presiune scăzută sau întreruperea apei

În perioada 23 – 26 noiembrie, Aquatim va efectua lucrări de spălare a rețelei de distribuție în două localități din județul Timiș. Astfel,  în zilele de 23 și 24 noiembrie, între orele 9-14, lucrările se vor efectua în Cenad, iar în zilele de 25 și 26 noiembrie, între orele 9-15, în Ciacova. Pe durata lucrărilor

Ansamblul Profesionist Banatul urcă pe scenă la Sibiu

Ansamblul Profesionist Banatul va participa la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de folclor din România, cu unii dintre cei mai admirați soliști ai cântecului bănățean: Liliana Laichici, Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Teleagă, Adrian Stanca, și Nicu Novac. Recitalul Banatului la Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” de la Sibiu se va desfășura 

Adrian Cioroianu în dialog cu Mircea Mihăieş, la Universitatea de Vest

Astăzi, începând cu ora 18:00, va avea loc o nouă conferință organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”. Istoricul Adrian Cioroianu va dialoga cu omul de cultură timișorean Mircea Mihăieș în jurul unei teme cât se poate de actuale: Privind înainte cu teamă. Cea mai bună epocă din istoria noastră

diicot timisoara

Peste 60 de percheziții ale DIICOT în vestul țării

Amplă operațiune a procurorilor DIICOT și polițiștilor de la ”Crimă Organizată” Timișoara , în această dimineață, când structura anti-mafia organizează acțiuni în toată țara, sub numele de cod ”Ziua Z”. Forțele de ordine au descins în peste 60 de locații din Timiș, Caraș Severin și Arad pentru a-i ridica pe cei suspectați că fac parte

Cosmin Tabara

”Frăția” nevoii de a avea administrator special. Viceprimarul Cosmin Tabără spune de ce l-a votat PNL pe Amza

Răspunsul legat de votul unanim, fără discuții, al consilierilor liberali în favoarea numirii candidatului de partid furnizat de Fritz, Cristian Amza, ca administrator special la Colterm a fost dat de viceprimarul Cosmin Tabără: urgența de a avea un administrator special, chiar dacă în afara plenului spune despre cel ales că habar nu are de termoficare.

Cristian Amza Giroc

Fritz și-a desemnat administratorul special la Colterm. Fostul candidat USR la Primăria Giroc va ”naviga” societatea de termoficare în insolvență

Șeful USR Giroc, Cristian Amza, și-a găsit slujbă bine plătită, fiind votat, marți seara, de Consiliul Local Timișoara, pentru a deveni administratorul special al companiei Colterm. Trimisă în insolvență, aceasta avea nevoie de un nume din partea acționarului unic, în caz contrar acesta ar fi fost numit de societatea care administrează procedura. Discuțiile purtate în

Poveste cu final neașteptat în cazul furtului de la bancomat

Săptămâna trecută Poliția cerea ajutorul populației într-un caz penal. O persoană a încercat să depună 6000 de euro la bancomat, tranzacția nu a reușit, iar următorul om care a venit, s-a trezit cu banii pe care i-a luat și s-a făcut nevăzut. Polițiștii l-au identificat pe cel care a luat banii și l-au chemat la

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu va ocupa (şi) funcţia de vicepremier în Guvernul Ciucă

Consiliul Politic Naţional al PSD a stabilit, marți, că funcţia de vicepremier din partea social-democraţilor în guvernul condus de Nicolae Ciucă va fi ocupată de prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu. Deputat de Timiş, Grindeanu va deţine şi portofoliul de la Transporturi. De asemenea, a fost votată schimbarea nominalizarii la ministerul Economiei, Florin Marian Spătaru, director la șantierul

Claudiu Chira, Ludovic Orban

Cutremur în PNL: 17 parlamentari, în frunte cu Ludovic Orban, demisionează din partid. Printre ei, deputatul de Timiş Claudiu Chira

Fostul preşedinte PNL, Ludovic Orban, alături de 16 parlamentari liberali, şi-au anunţat, în această după-amiază, demisia din partid. Printre aceştia se numără şi deputatul de Timiş, Claudiu Chira. Orban a anunţat că va pune bazele unei noi construcţii politice. Ludovic Orban a anunţat că pleacă din PNL după 30 de ani, simţindu-se însă obligat să facă

Noile tarife aplicate la transportul în comun au fost aprobate. Se introduce abonamentul anual

Noile tarife practicate de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) au fost aprobate în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT). Acestea devin valabile începând cu data de 1 ianuarie 2022, conform propunerii făcute de către STPT, ca noutate fiind introdus un abonament anual general. Pentru a veni

Ioan Lihoni

La Bethausen, politica se face prin mijloace interlope. Preşedintele AUR l-a băgat în spital pe primarul PNL/Update. Poziţia IPJ Timiş

Primarul liberal al comunei Bethausen, Ioan Lihoni, îl acuză pe preşedintele AUR din comună că ar fi intrat intenţionat cu maşina în autoturismul în care se afla. În urma impactului, Lihoni a suferit mai multe leziuni la coloană, fiind transportat la spital. Disputele politice din comuna Bethausen au ajuns la dimensiunile unor războaie de gen

Numai 39,5% din populația totală a României este vaccinată anti-COVID cu cel puțin o doză

Peste 7,63 milioane de persoane reprezentând 39,5% din populația totală a României sunt vaccinate anti-COVID cu cel puțin o doză, a anunțat, marți, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. 7,2 milioane de persoane sunt vaccinate cu schema completă. Rata de vaccinare cu cel puțin o doză din populația totală este de 39,5%. Din populația

Bilanţ coronavirus: 2.736 persoane infectate şi 273 decese, dintre care 34 anterioare

Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.766.987 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.116 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.653.179 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore

În Timiş, 123 persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, dintre care 59 sunt din Timişoara

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 123 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.839 teste, dintre care 1.187 teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 59 cazuri. În Timiş, 348 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 59 la ATI. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului

Primăria Timișoara așteaptă persoanele interesate să își rezerve un loc pentru vânzarea de bețe de Moș Nicolae

Primăria Timișoara pregătește operațiunea ”Bețe, vâsc, felicitări, miniature reprezentative de Moș Nicolae” și așteaptă persoanele interesate de activităţi comerciale ocazionale să depună o solicitare în vederea obţinerii avizului. Cererile se pot înregistra la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeele 8 și 9, dar și on-line, pe site-ul oficial: www.primariatm.ro, la secțiunile https://www.primariatm.ro/online/ și https://formulare.primariatm.ro/,

Grindeanu, Ciolacu, Simonis, Stanescu

Marcel Ciolacu este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost ales, astăzi, în funcția de președinte al Camerei Deputaților. Ciolacu a obținut 217 voturi pentru și 77 împotrivă. Contracandidata sa, Cristina Prună de la USR, a obţinut 77 de voturi pentru şi 217 contra. Funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a rămas vacantă în urma demisiei lui Ludovic Orban,

Bănățeni contra olteni în sferturile de finală ale Cupei României la baschet

La sediul Federației Române de Baschet s-au stabilit confruntările din sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin – ediția 2021/22. Iată rezultatele extragerii: BC Athletic Constanța vs CSM Galați Dinamo București vs U-BT Cluj-Napoca CSO Voluntari/CSM Târgu Jiu vs BC CSU Sibiu SCM Timișoara vs SCM U Craiova * Restanta dintre CSO Voluntari

Primăria Timișoara a găsit soluția la aglomerația de pe Michelangelo. Salvatorii, cei de la Poliția Rutieră/VIDEO

S-a rezolvat problema blocării intersecției dintre străzile Loga și Michelangelo, cel puțin asta susţine Primăria Timișoara. Soluția găsită nu a fost una supertehnică, ci una de… personal: în intersecție s-au aflat polițiștii de la Rutieră. Conform municipalității, dimineața și la prânz, intersecția dintre străzile Loga și Michelangelo se blochează permanent, ceea ce afectează tot traficul

Alte zone din Timișoara afectate de avariile de la Colterm

Colterm a anunțat, în această dimineață, că sunt înregistrate mai multe avarii la rețeaua de termoficare din Timișoara la remedierea cărora lucrează echipele de intervenție. Sunt probleme la: PT  Vulturilor – zona Clăbucet, nr. 7 – avarie conductă apă caldă. Afectează imobilele de pe străzile Clăbucet, Bran, Vulturii, Transilvania. De asemenea, sunt probleme la PT

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.