”Pentru că în Bucureşti există un contract preferenţial cu o companie de stat, timişorenii subvenţionează preţul din Bucureşti, în timp ce ei stau în frig”. Am citat o intervenţie mai articulată, într-o singură frază, a lui Dominic Fritz, vizând absurditatea unei situaţii care se perpetuează în România. El a pus astfel degetul pe o rană mai adâncă, fiindcă aici nu e vorba doar de căldură. Se poate spune la fel de bine că timişorenii subvenţionează şi transportul în comun al bucureştenilor, atâta timp cât metroul aparţine unei firme de stat. Sigur, şi bucureştenii, fiind cei mai mari contributori la bugetul naţional, pot spune că subvenţionează preţul căldurii în alte oraşe, lucru care însă nu-i încălzeşte foarte mult, nici la propriu, nici la figurat, pe timişoreni.
Extrapolând şi mai mult, în timp ce Timişoara nu are un stadion sau o sală polivalentă, subvenţionează construirea unor astfel de obiective în alte oraşe, unele bugetofage. Şi la fel de bine se poate spune că timişorenii bugetează un aparat de stat osificat, o armată de atârnători şi pile politice prin ministere, ori sinecuri cât cuprinde. Doar anul trecut, în plină criză, s-au mai înfiinţat 13.000 de posturi la stat. De ce spun că timişorenii finanţează toate acestea? Fiindcă Timişoara este al doilea mare contributor la bugetul de stat, după Bucureşti, şi întotdeauna a primit infinit mai puţini bani înapoi decât a dat. Şi asta e o poveste veche, s-a întâmplat exact la fel şi în timpul lui Ciuhandu, mai ales, dar şi al lui Robu, iar acum al lui Fritz. De exemplu, anul trecut, timişorenii au cotizat la bugetul de stat 450 de milioane de lei doar din impozitul pe venit. Contribuţia totală este mult, mult mai mare, dacă ne referim şi la alte taxe şi impozite. Iar înapoi s-au întors nişte firimituri.
S-a vorbit foarte mult în România, în ultimul deceniu şi jumătate, despre regionalizare, dar foarte puţin despre o reală descentralizare fiscală. De ce, an de an, când se discută bugetul, Timișoara să stea cu mâna întinsă să obțină câte ceva de la guvern? De ce, dacă apar unele probleme, precum Colterm, să fi descris ca un milog, când doar îţi ceri drepturile? La urma urmei, de ce banii timișorenilor (dar și ai bucureştenilor, constănțenilor sau giurgiuvenilor) să-i împartă Bucureştiul? Şi măcar dacă i-ar împărţi pe criterii strict obiective, dar acest lucru nu se întâmplă.
Da, statul trebuie să funcționeze, să întrețină o armată, poliţie, diverse instituții, construcția unor obiective de interes național (autostrăzi, drumuri naționale, spitale regionale etc). Da, localităţile trebuie să contribuie la întreținerea acestui aparat de stat, inclusiv oraşele mai bogate să finanţeze regiuni defavorizate E normal. Dar nu e normal ca aproape toți banii unei comunități să ajungă la guvern, pentru ca acesta să-i împartă ulterior cum are chef, pe bază de clientelism politic sau alte criterii subiective. Cum se face, de exemplu, cu fondul aflat la dispoziţia premierului, şi care a fost utilizat anul trecut de Florin Cîţu pentru a-şi cumpăra voturi la Congresul PNL.
O altă dovadă că milioane de euro stau într-un pix? În primăvara anului trecut, acelaşi premier promitea că va da bani Timişoarei pentru achiziţionarea de certificate verzi. Au confirmat-o liderii liberali Alin Nica şi Bogdan Ghelbere. Banii n-au mai ajuns nici în ziua de azi, probabil din cauza unor umori ale aceluiaşi fost premier. Sau s-o fi certat cu vreun USR-ist şi aşa a înţeles că trebuie să pedepsească un întreg oraş.
Comentarii prin facebook