Plângem noi după meritocrație în sectorul public, dar în mod evident nu am avut-o vreodată. Iar acolo unde un om s-a potrivit cu locul, precis a fost o fericită întâlnire între capacitatea profesională a unui cetățean înscris într-un partid și metehnele acelor partide de a împărți prada după alegeri. Dincolo de această fericită potrivire, sistemul public românesc a fost plin de exemple despre cât de neinspirat se ocupă locurile de muncă bine plătite din aparatul de stat. S-a scris zilele trecute cum 23 de instituții regionale au primit ștampila PSD-ului pentru 14 dintre ele, iar nouă au rămas la PNL. Intituțiile descentralizate locale: 40 posturi. PSD primește 20 dintre ele, iar PNL, 21.
Aceste cifre fără nume băgate în „schemă” nu spun decât o poveste despre cum vreme de 32 de ani după revoluție am fost martori fără putere de a interveni în ocuparea funcțiilor de conducere din instituțiile statului. Rolul nostru a fost doar acela de a plăti salariile celor 63 de directori, foarte mari de câțiva ani încoace. Ce primeam în schimb? Ce să primim noi? De primit au primit ei. Fie printr-un algoritm care spune clar cât la sută din leafă merge donație la partid, fie mai murdar, prin adevărată mită, alesul oferind decidentului ce și cât s-au înțeles. În plus, mai e și un barometru despre cine conduce județul, cine se impune, cine primește mai multe funcții dovedește control politic asupra județului.
Cumva la nivel central ne-am resemnat. Avem premier militar cu suspiciuni de plagiat asupra doctoratului său. Dar am avut prim-miniştri vag alfabetizați, iar astăzi un președinte de cameră parlamentară n-ar promova (cred) niciun examen pentru orice loc de muncă scos la concurs în țara asta, iar celălalt măcar știe engleză. Acolo sus selecția o face partidul când face listele la alegerile generale, dintre parlamentari de regulă se aleg și demnitarii din Executiv, dar în plan local nu e cu alegeri pentru o funcție de director la Metrologie, de pildă. Da, dar tot partidul știe cine e competent. Cum o face? Ei, cum!
La Direcția de Sănătate Publică în partid se vorbește că le trebuie un medic. Dar nu neapărat mare specialist, că ăla nu pleacă din meserie. La Educație, să fie profesor, dar pentru a pune oameni în conducerea școlilor nu trebuie să ai har la predat diferite materii, cât mai degrabă să ai mână bună la oameni, în cel mai fericit caz. Dacă nu cumva și tu la rândul tău îți „plantezi” oamenii mai jos de tine tot pe ochi frumoși, nu prin meritocrație.
De zeci de ani spunem că punem profesioniști în funcție, dar nu acceptăm concursul adevărat. Și acolo unde sunt concursuri, rar câștigă cine merită în dauna celui care trebuie să câștige, în opinia partidului. Pe vremea lui Vlad Voiculescu la ministerul Sănătății au fost organizate concursuri pe bune la casele județene de sănătate, poziții interesante prin prisma volumului de bani rulat în sistem. Atunci, în două județe au câștigat concursul candidații înscriși, în cele mai multe concursul nu s-a mai dat din lipsă de oameni interesați. Cum să te prezinți la concurs, dacă nu ești sigur că-l iei?
Măcar nu mai suntem ipocriți în era partidelor sistem, liberale sau socialiste, acceptăm că numirile sunt politice și implicit ar trebui ca asumarea să fie urmată și de plata politică pentru o alegere prost făcută. Însă această „plată” rar se face la ceas de alegeri. Uităm toate potlogăriile făcute de-alungul mandatului și o luăm de la capăt. Bun, concurs corect nu vor, fără concurs nu-și asumă nimeni responsabilitatea politică, dar nici asta nu-i treabă să organizezi un concurs la care participă numai cine trebuie din partidul căruia i s-a „repartizat” conducerea instituției. O onanie, un plagiat, alba-neagra, cum vreți să-i ziceți.
Apropos de asta. Până și mitul USR poate păli la capitolul meritocrație când afli că un cutare sau cutare membru de partid a obținut o poziție aproape de primar, căci doar în administrația locală mai sunt useriști cu funcții înalte. Pălește nedrept sau nu, nici nu mai contează, dar episodul CA al societății de transport în comun arată ca un schimb de garnituri politice. E în regulă să plece cineva care nu a avut performanță și care a fost plantat de partidul care a dat primarul înainte, dar de la USR așteptai competiție, meritocrație, pentru ca în final treaba să fie făcută cu un puternic sprijin politic în Consiliul Local Timișoara.
Explicația că acel membru de partid e cel mai potrivit nu poate fi confirmată decât printr-un concurs corect, dar cine are această garanție, cine face și face parte din comisie? Cum facem diferența? Dar cum interzicem unui membru de partid participarea la acest proces? Împotmoliți în aceste dileme, nu foarte dornică să le risipească, societatea românească se așează să-și continue viața așa cum știe ea, cu hibele de atâtea decenii și în buna datină va spune că ăsta să fie tot răul, neconștientizând cât rău este de fapt în acest tip de comportament. Dar când vezi atâta suferință în Ucraina, mai poți să contrazici pe cineva, mai poți spune că aici e rău?
Comentarii prin facebook