N-a reușit treaba asta nimeni. Și a venit savantul ăsta de renume mondial, cică omul anti-Sistem, un adevărat Guru cu belciug tras de bătrîna Securitate, cu sau fără „actor străin”, oricum în folosul Moscovei, ca noi ceilalți să intrăm în panică. Și ce am știut noi mai bine să facem când am intrat în panică? Da, am devenit pesediști. Dar lejer, fără împotrivire, cu pasiune chiar, sărind să salvăm țara deodată cu partidul lui Ion Iliescu. Nu toți am făcut asta, ci doar cei care nu au făcut-o până acum de zeci de ani din patru în patru.
Nici nu știu dacă asta e bine sau rău. Bineînțeles că e rău, dar la un moment dat, făcând haz de necaz, vom concluziona că putem extrage și-un bine din asta. Până atunci, însă, mă simt folosit, păcălit, fraierit cumva, de vreme ce peste 35 de ani am urmat mișcarea civică și politică anti-PSD la mitinguri și la vot, la școală și la muncă, dimineața și seara. Între tinerețe și aproape bătrânețe am considerat că am pierdut cel puțin un deceniu din viață pentru că mai mulți compatrioți s-au încăpățânat să voteze Ion Iliescu și FSN, FDSN, PDSR sau PSD, nu Ion Rațiu și PNȚCD ori Radu Câmpeanu și PNL, căci atunci am reconfirmat tot retardul nostru ca societate.
S-au încăpățânat compatrioții, ne-am încăpățânat și noi. Acum pare să fie la fel. Iarăși, o masă mare de compatrioți, posibil manipulați prin diferite unelte digitale de tip tolcer, încearcă să ne schimbe viața. Ei zic că în bine, ceilalți spre la fel de mulți zicem că în rău, dar observăm că la atelierul ăsta anti izolaționist „lucrăm” acum mai mulți, pesediști, liberali, useriștii mai domol, dar tot acolo ajungem, să ne numim proeuropeni în lupta cu izolaționistul Guru Georgescu. Și, culmea, regăsim printre adversarii proeuropenilor tot felul de femei cu barbă, pitici porno și un partid numit PNȚCD preluat de un individ pe nume Pavelescu.
Asta doare mai tare. Guru ne-a făcut pe țărăniștii antipesediști din anii 90 să strângem amorțiți sculele și să participăm la acest atelier național împotriva mai multor entități statale sau nestatale. Cu liberalii s-a rezolvat mai din vreme, iar acum vom sta ca pe arcuri să strigăm „Victorie!” la ora 21 a zilei turului doi la prezidențiale, când candidatul proeuropean și-ar anunța misiunea îndeplinită, alături de Marcel Ciolacu sau Paul Stănescu, fie că e vorba de Crin Antonescu, fie că vorbim de Nicușor Dan sau Ilie Bolojan, cu toții angajați energic în aceeași întreprindere electorală.
Iar la asta chiar am venit de bunăvoie. Am uitat de toate mizeriile făcute de înaintașii pesediștilor de azi, de ceața din 12 ianuarie 1990, de mineriade, de Tg. Mureș, de Viorel Hrebenciuc, de Rodica Stănoiu, de Liviu Dragnea, de atâta minciună și corupția gen Nordis cu care trăim și acum în politică. Unii ar vrea ca astăzi să vorbim de un alt PSD, că n-ar mai fi dinozaurul de pe vremuri, dar pățim ca omul ăla de n-a pus alcool în gură toată viața și, fără să-și dea seama, se apucă și de fumat. Poate aici este puținul ăla de bine de care vorbeam din tot răul ăsta cronic. Poate că ne ajută să rupem o vrajă, iar noi încă facem inventarul, cât rău și cât bine avem din toată treaba asta.
Comentarii prin facebook