Exponatul lunii martie la Muzeul Național al Banatului este un exemplar din Bilblia lui Luther, ediție din 1572, tipărită de urmașii lui Hans Luft, tipograful care a tipărit originalul din 1534.
În 1534, la Wittenberg, în tipografia lui Hans Luft, se tipărea pentru prima dată această traducere a Scripturilor, menită să fie pe înțelesul tuturor germanilor. Cartea avea să schimbe destinul unei limbi, al unei culturi și, prin extensie, al unei întregi Europe.
“Era un gest de democratizare a credinței, un salt înainte într-o lume în care cuvântul scris devenea la fel de puternic precum cel rostit de la amvon. Reforma Protestantă, Gutenberg, umanismul renascentist, toate s-au întâlnit între coperțile acestei cărți, formând un capitol esențial al modernității europene”, transmit reprezentanţii muzeului.
Exemplarul păstrat la Muzeul Național al Banatului este o ediție din 1572, tipărită de urmașii lui Hans Luft. Este o carte cu istorie grea – la propriu și la figurat. Legată în piele maro pe scoarțe de lemn, cu cotor cusut pe patru binduri groase de cânepă, acest volum poartă pe paginile sale nu doar slove gotice, ci și urmele a sute de ani de răsfoire, lectură și timp. Roase de insecte, pătrunse de ceară, marcate de pete de vin, aceste file au trăit. Au fost martore ale unui trecut care nu s-a scris singur.
Restaurarea acestui volum a fost o cursă contra timpului și a degradării. Specialiștii Laboratorului Zonal de Restaurare -Conservare al Muzeului Național al Banatului au reconstituit, filă cu filă, povestea cărții. Au curățat cerneala ferogalică migrată, au consolidat cotorul, au redat echilibrul tipăriturii. Practic, au rescris, într-un limbaj al fibrelor de hârtie și al adezivilor naturali, o parte din istoria tiparului european.
Mai multe despre această lucrare restaurată pe site-ul muzeului: mnab.ro
Comentarii prin facebook