Fin al lui Busoi, patron al unei firme legate la bugetul Timisoarei, campion la despagubiri de la ANRP

Doi fini ai europarlamentarului Cristian Bușoi sunt anchetați de DNA după ce au dat un tun de 77 de milioane de lei la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților. Ei au păcălit o timișoreancă de la care au cumpărat, cu 290.000 lei, drepturile litigioase pentru un teren aflat și acum în pârloagă. Unul din ei, Bogdan Militaru, este patronul firmei Tradecomia, pe care tot Bușoi a legat-o la bugetul Timișoarei, de unde primit, 3,8 milioane de lei pentru coafarea parcurilor.

Cristian Busoi 1

Candidat al Antena 3 și PNL la Primăria Capitalei, Cristian Bușoi este poate cel mai bogat politician român, deținând o avere a cărei proveniență n-a catadicsit niciodată s-o explice. Fost președinte al PNL Timiș, Bușoi face încă jocurile subternare în filiala timișeană, încecând să-l impună acum ca președinte al CJ Timiș pe omul său de încredere, Ciprian Bogdan, consilierul său la Parlamentul European. Tot Bușoi l-a instalat pe Bogdan director la Spitalul Județean Timișoara, iar apoi vicepreședinte al CNAS pe când instituția era condusă de invitatul permanent al Antena 3. Recent, site-ul ancheteonline.ro a încercat să deslușească misterul averii lui Bușoi, dând astfel de o afacere de milioane de euro legată de despăgubirile ANRP pentru „băieții deștepți”.

Potrivit site-ului amintit, doi fini ai lui Bușoi, Bogdan Militaru și Daniel Groza, sunt în topul restituirilor de la ANRP. Ei au primit de la această instituție, în anul 2008, suma de 77,5 milioane de lei! Pentru această sumă, cei doi au investit 290.000 de lei, respectiv drepturile litigioase achiziționate de la o timișoreancă în vârstă, pe nume Valeria Preda. ANRP era condusă, la acea dată, de trei colegi de partid ai lui Bușoi: Ingrid Zaarour – președinte, Theodor Nicolescu – vicepreședinte, Cătălin Teodorescu – membru. Mai interesant este faptul că, potrivit unei surse deBanat, terenul revendicat de Valeria Preda e și acum o pârloagă. „Nu știu dacă în înțelegere cu Bușoi sau nu, dar terenul în cauză există și acum, e pârloagă. Fostul primar Gheorghe Ciuhandu nu a vrut să-l retrocedeze. Probabil s-a așteptat intervenția samsarilor”, ne-a declarat sursa.

Astfel a fost nevoie să intervină finii lui Bușoi pentru a se „rezolva” problema. Mai mult, potrivit sursei amintite, la discuțiile/negocierile cu Preda ar fi participat și Bușoi, nu doar finii săi. Cert este că aceștia au câștigat peste 77 de milioane de lei, la o investiție de sub 300.000 de lei, pe care au împărțit-o după cum urmează: Militaru – 44 de milioane de euro și Groza – 33 de milioane. Dacă „nașul” și-a tras partea din acești bani poate o vor demonstra procurorii. În acest caz, DNA a început o anchetă încă din primăvara anului trecut. Aceasta îi vizează și pe Zaarour, Nicolescu și Teodorescu. Dacă tot suntem la capitolul penal, trebuie spus că soacra lui Bușoi, notărița Marta Ilinca, are o condamnare în primă instanță la trei ani de închisoare, tot pentru învârteli cu terenuri. Poate relevant este și faptul că același Bușoi, în vara anului 2012, l-a pus pe timișoreanul Ionuț Nasleu vicepreședinte al ANRP, instituție la care încă se pare că mai avea interese. Un an mai târziu, acesta a fost însă dat afară de fostul premier Victor Ponta, pe motive care n-au fost elucidate nici acum.

Cine sunt acești fericiți fini alui Bușoi? Bogdan Militaru este patronul firmei bucureștene Tradecomia, cu obiect de activitate deratizarea și dezinsecția. În 2013, aceasta a câștigat un contract în valoare de 3,8 milioane de lei cu Primăria Timișoara, pentru îngrijirea parcurilor din oraș. Încă de atunci s-a vorbit că în spatele norocoasei firme se află Bușoi, fiindcă lupta cu șobolanii nu se prea potrivește cu… „coafările” de arbori, Tradecomia a apelat la o societate de profil, Wegabau, căreia ulterior i-a tras o țeapă de 176.000 de lei. Tot angajații Wegabau au avut sarcina să se ocupe de îngrijirea unei case a lui Bușoi, situată pe strada Fuiorului din Timișoara. DNA a intrat în Primăria Timișoara și pentru a urmări această afacere. O altă firmă a lui Militaru a avut afaceri cu Spitalul Județean pe când acesta era condus chiar de Ciprian Bogdan, omul lui Bușoi. Militaru locuiește acum în Fundulea, unde vrea să candidez la primărie. Al doilea fin al lui Bușoi din această afcaere, Daniel Groza, este originar din Jebel, dar s-a mutat la Timișoara. A avut un atelier de tâmplărie la Ciacova, însă lovitura a dat-o după ce-a ajuns finul cui trebuie și a achiziționat drepturile litigioase de la Valeria Preda. Până atunci, nici măcar la Jebel nu era foarte cunoscut. Lumea a început să audă de el abia după afacerea cu drepturile litigioase.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

marian a spus: (ianuarie 12th, 2016 at 15:49 )

iti este sila si sa mai comentezi…

liberalii care tot timpul aratau cu degetul cat au furat PDL-istii si ca ei sunt albi ca neaua, vor incepe in curand sa simta pe pielea lor reversul medaliei…

si asta cu multi dintre colegii lor care au afaceri cu statul si au prins functii pe meritocratie, desigyr…

vai si amar….

Corto a spus: (ianuarie 12th, 2016 at 17:51 )

Acest om, Buboi sau Busoi, este un PE-NI-BIL! Nu este posibil sa te urci pe un munte de cadavre (Colectiv si cutremurul din 1977) doar ca sa iti atingi un scop egoist! De contractele cu care sifoneaza bugetul Romaniei, direct sau indirect, ce-ar mai fi de spus? PITIC PENIBIL!

Rumburak a spus: (ianuarie 12th, 2016 at 19:37 )

ideea de politician este total compromisa in romania. trebuie oameni noi, care pina acum au stat scirbiti pe margine. un nou PUNCT 8 intr-o PROCLAMATIE sa ii spunem COLECTIV ar fi ca nicio persoana care a facut politica pina in 31 octombrie 2015 sa nu mai aiba dreptul sa candideze pentru o functie. curatenit totala, au avut destul timp sa fure, gata… din pacate si coruptii sint cetateni europeni si au drepturi… nu pot fi discriminati

Gina a spus: (ianuarie 12th, 2016 at 23:46 )

patronul firmei Tradecomia, pe care tot Bușoi – Nu cumva a facut asta cu ajutorul colegului ajuns primar USL? – ca liberali erau altii, inaintea astora! Ar fi interesant de aflat

ttb a spus: (ianuarie 13th, 2016 at 00:10 )

Trebuie sa fim idioti ca sa mai votam „mitici’ pe listele din Timis.
De fiecare data s-au infiltrat, pe la toate partidele, si noi, idiotii i-am votat.
AJUNGE!

Bobby a spus: (ianuarie 13th, 2016 at 11:51 )

Bușoi nu-i mitic, e din Mehedinți, dar tot un pleșcar și ăsta. Numai de sforării se ocupă. Nu știe cum să-și mai tragă lovelele în conturile proprii. El a dus Tradecomia (firmă de deratizare din București) ca să ne „coafeze” parcurile. Evident, a făcut asta – ca și contractul foarte bănos – sub oblăduirea lui Lae Robu. Uitați-vă la Bușoi, inspipid și incolor, cu moacă de pește mort, vrea acum să-i „fericească” pe bucureșteni. Mă îndoiesc însă că tipii vor pune botul la candidatura lui, așa că ne vom trezi iar cu el prin Timișoara, unde adulmecă tot ce mișcă, doar, doar iese ceva. Jalnic!

NESIMTIRE MARE a spus: (ianuarie 13th, 2016 at 13:15 )

Busulika=NESIMTIRE MARE!

leo di taio a spus: (ianuarie 13th, 2016 at 15:11 )

Daca au „coafat” parcurile cum are si el freza , e clar.Gardul pe care l-a facut Viktor Orban ar trebuii mutat la Orsova..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița și Dumbrăvița s-au ținut reciproc în șah

CSC Dumbrăvița a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat pe terenul colegei de eșalon CSM Reșița. A fost a doua remiză albă consecutivă din amicale pentru formația timișeană, după cea de săptămâna trecută, cu Szeged-Csanad Grosics Akademia II. Căldura și-a pus amprenta pe jocul celor două echipe. Prima repriză s-a încheiat la egalitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița și Dumbrăvița s-au ținut reciproc în șah
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Vest Timișoara va contribui la realizarea unei diplome universitare europene

Universitatea de Vest Timișoara va fi implicată direct în construirea diplomei europene prin proiectul ED-UNITA, selectat pentru finanțare în cadrul apelului Erasmus+ „European Degree Exploratory Action”. Comisia Europeană a selectat doar 14 astfel de proiecte pentru finanțare. Proiectul are o finanțare de aproape 1 milion de euro și se va desfășura pe parcursul următorilor trei ani, oferind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara va contribui la realizarea unei diplome universitare europene
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul a finalizat decopertarea terenului pe toată lungimea viitoarei Centuri Vest Timișoara

Constructorul care se ocupă de realizarea Centuri Vest de ocolire a Timișoarei a anunțat că operațiunea de decopertare a terenului este aproape de final, iar traseul viitoarei centuri, cu câte două benzi pe fiecare sens, este deja conturat. Pe lângă lucrările care se desfășoară în mod curent la terasamente, structuri, podețe și relocări de utilități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a finalizat decopertarea terenului pe toată lungimea viitoarei Centuri Vest Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara va fi implicată direct în construirea diplomei europene prin proiectul ED-UNITA, selectat pentru finanțare în cadrul apelului Erasmus+ „European Degree Exploratory Action”. Comisia Europeană a selectat doar 14 astfel de proiecte pentru finanțare. Proiectul are o finanțare de aproape 1 milion de euro și se va desfășura pe parcursul următorilor trei ani, oferind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara va contribui la realizarea unei diplome universitare europene
Municipalitatea timișoreană a anunțat că au fost finalizate lucrările de amenajare pentru 70 noi locuri de parcare în zona Lipovei. Acestea sunt situate pe strada Luminița Boțoc și au fost realizate după demolarea vechilor garaje de acolo. Astfel, după demolarea vechilor garaje, echipele SDM au amenajat în zona respective și carosabilul, trotuarele și accesele. Urmează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei au fost realizate 70 de noi locuri de parcare/Foto
Aquatim continuă și în lunile de vacanță programul de educație nonformală de la Muzeul Apei Timișoara, printr-o serie de activități dedicate grupurilor organizate de copii – cluburi, școli de vară și programe afterschool. Programul lunii iulie include două tipuri de activități. „Ștafeta Apei” propune jocuri de echipă și provocări interactive prin care copiii descoperă importanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim oferă noi activități pentru copii la Muzeul Apei
Într-o perioadă în care rafturile magazinelor sunt pline de produse fabricate în serie, iar viteza de producție a devenit, de multe ori, mai importantă decât calitatea ingredientelor, există încă locuri în care pâinea este făcută așa cum era odinioară: cu răbdare, cu respect pentru proces și cu convingerea că lucrurile bune nu pot fi grăbite....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romavyctor Pan – Când pâinea nu este doar un aliment, ci o întoarcere la gustul autentic al Banatului
După ce au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, doi dintre cei mai valoroși tineri pasionați de robotică din România au ales să-și continue studiile la Universitatea Politehnica Timișoara. Levi Silaghi și Nicole Balbierer, liderii tehnici ai echipei CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi campioni mondiali la robotică îşi continuă studiile la Universitatea Politehnica Timișoara. Au ales nou înfiinţata Facultate de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome
Constructorul care se ocupă de realizarea Centuri Vest de ocolire a Timișoarei a anunțat că operațiunea de decopertare a terenului este aproape de final, iar traseul viitoarei centuri, cu câte două benzi pe fiecare sens, este deja conturat. Pe lângă lucrările care se desfășoară în mod curent la terasamente, structuri, podețe și relocări de utilități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a finalizat decopertarea terenului pe toată lungimea viitoarei Centuri Vest Timișoara
Consilierul local timișorean Roxana Iliescu vine cu o propunere total diferită față de soluțiile propuse până acum pentru abordarea sălilor de jocuri din oraș. Ea a anunțat că va iniția unui referendum local, la care cetățenii să spună dacă vor sau nu eliminarea jocurilor de noroc din oraș. Vă reamintim că propunerea Primăriei Timișoara legată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierul local Roxana Iliescu inițiază un referendum local pe tema scoaterii păcănelelor din Timișoara
CSC Dumbrăvița a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat pe terenul colegei de eșalon CSM Reșița. A fost a doua remiză albă consecutivă din amicale pentru formația timișeană, după cea de săptămâna trecută, cu Szeged-Csanad Grosics Akademia II. Căldura și-a pus amprenta pe jocul celor două echipe. Prima repriză s-a încheiat la egalitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița și Dumbrăvița s-au ținut reciproc în șah
În fiecare redacție există un viitor pacient. Poate tocmai de aceea presa locală scrie atât de greu despre sistemul medical. Nu spun că evită. Nu spun că tace. Dar mă întreb dacă nu cumva aici independența jurnalistului este pusă la cea mai grea încercare. Despre politicieni este ușor să scrii. Despre administrație, la fel. Cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pacientul din redacție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.