”Sunt pregătit pentru toate atacurile murdare și disperate ale Rețelei „Soros” și ale corupților care se tem de mine.” A fost o primă reacţie a “patriotului” Victor Ponta, după ce a luat amploare scandalul provocat tot de el în urma declaraţiilor halucinante că ar fi inundat deliberat România pentru a salva Belgradul. La Ghiţă TV au curs titluri bombastice că “sorosiştii au vrut să omoare oameni” la Belgrad, dar viteazul Ponta i-a salvat de unul singur, pe şest, cu pipeptul gol în faţa hoardelor soroşiste. (Cei din CNA probabil au luat o pauză întreaga zi.). Încă o dată un lucru era clar: Soros era vinovat pentru că Ponta s-a autodetonat în direct. Personal, ştiam că individul e un ticălos fără seamăn, dar îl credeam totuşi inteligent. M-am înşelat, rămâne doar ticălos, mitoman, narcisist şi cu un caracter mai infect decât haznaua lui Ghiţă care-l găzduieşte.
„Domnul Sprînceană nu este un emisar al României. Presupun că nu erau aşteptări să îl sun pe Soros să stea de vorbă în numele României cu Donald Trump”. Am reprodus aici o recentă declaraţie (minciună) şi a recent inamicului lui Ponta, premierul Marcel Ciolacu, după ce a dat o epocală probă de neghiobie diplomatică. Dincolo de baliverna crasă vizavi de bombardierul Sprînceană devenit diplomat e de remarcat, din nou, steoritipia, reflexul unor politicieni români vizavi de numele miliardarului filantrop. E vinovat tot Soros pentru imensa nerozie a lui Ciolacu de-a trimite la negocieri cu Trump un cocalar?
Nu pot să nu-mi amintesc aici de o altă „minte luminată” a politicii româneşti, şefa POT (partidul lui Călin Georgescu), Anamaria Gavrilă. La întrebarea „Ce este un soroşist?”, ea a răspuns: „Nu ştiu”, deşi nu cu puţin înainte scria că „România e în ghearele sosroşiştilor”. În fapt, ea avea dreptate, habar n-avea ce înseamnă cu adevărat un soroşist. Ştia însă că e ceva rău, aşa auzise şi aşa trebuia să spună mai departe. Aşa că ea se lupta cu sorosiştii, neştiind însă exact ce sunt aceştia. În România se poate.
Şi tot în România de astăzi sunt nenumăraţi politicieni care au ieşit la luptă cu „sorosiştii”, fiindcă asta pare a da bine la un anumit public. Şi nu vorbesc doar de politicieni din zona „suveranistă”, care şi-au făcut un stindard din această „luptă”. Sigur, mă refer la publicul ăla neavizat, căruia ani la rândul teoriile conspiraţiei i-au susurat în urechi că Soroş ar fi un personaj malefic, parte a Ocultei, dacă nu cumva şef suprem al acesteia. Dacă mai punem la socoteală că e şi ungur şi evreu, la (unii) români trebuie să prindă foarte tare această combinaţie fatală pentru un „duşman al poporului”. E adevărat şi faptul că românii nu sunt singuri în această „luptă”, Soros fiind o ţintă pentru adepţii teoriilor conspiraţiei din întreaga lume, adică a celor care sunt convinşi că Pământul este plat.
Deosebire de altă zări este că la noi politicienii folosesc la maxim această marotă Soroş. În alte părţi doar „suciţii” extremişti uzează de ea. Şi e o practică veche, pe de o parte, să camuflezi eşecuri prin găsirea unui ţap ispăşitor. De exemplu, oare Nicolae Robu nu a pierdut alegerile pentru Primăria Timişoara din cauza lui Soros.? De aceea a fost printre primii politicieni români care au cerut public să fie denunţaţi toţi sorosiştii. Pe de altă parte, în cazul dictatorilor, aduni poporul în jurul tău prin inventarea unui duşman imaginar. Au făcut-o şi Lenin şi Stalin şi Hitler şi mulţi alţi dictatori.
Am auzit de exemplu la televiziunile „suveraniste” că sorosiştii vor să ducă România în război, că au băgat 2 miliarde de euro ca să ne dărâme credinţa strămoşească şi tot fel de alte bazaconii de acest gen. E clar, sorosiştii reprezintă marele pericol pentru România. Aşa cum, la începutul anilor 90, marele pericol pentru Ion Iliescu şi gaşca sa erau intelectualii. Vă amintiţi cum strigau minerii şi muncitorii de la IMGB: „Moarte intelectualilor!” sau „Noi muncim, noi nu gândim!”?
În fapt, ce sunt „sorosiştii”? O grupare nu neapărat omogenă de intelectuali, ne neapărat beneficiari ai unor burse Soros, având o agendă pro-europeană şi care promovează democraţia liberală, un concept urât de Ion Iliescu şi de toţi urmaşii săi mai mult sau mai puţin securişti. Intelectuali care, de-a lungul vremii s-au opus corupţiei, s-au opus alunecărilor spre dictatură şi au militat pentru o reformă reală a societăţii româneşti. De fapt, de această reformă reală se tem toţi cei care văd în „sorosişti” marii duşmani ai României. La fel cum se tem de o naţiune educată. Iar dacă în campania electorală din toamnă, principalul „pericol” erau LGBT-iştii, acum au ajuns „sorosiştii”.
P.S. „Lupta” „neatârnaţilor” români cu Soroş s-a accentuat după ce idolul lor, o marionetă a lui Putin, a ajuns la Casa Albă. În timp ce ei se bat să-i pupe picioarele, dementul portocaliu le-a transmis batjocoritor tuturor lingăilor săi: „Kiss my ass!”. De fapt, asta înseamnă „suveranismul”: să-l pupi în fund pe Trump. Chiar la propriu, dacă ajungi în preajma lui…
Comentarii prin facebook