La momentul votului, mulți dintre noi știam că așa nu se mai poate, că clasa politică a întins elasticul societății mult peste capacitatea lui de întindere. Speram să se rupă odată și-odată, dar poate că nu acuma. Când te apuci să dărâmi barajul de incompetență și nesimțire, de corupție și nepotism, de cinism și indiferență nu o faci când nu ai ce să pui în loc și vine viitura peste tine. Nu, o faci pregătit, responsabil și cu știința lucrării. Nu o faci în răzbunare, așa de-al dracului, să moară de ciudă toată lumea și poate nu numai de ciudă.
Un camarad de idei și vorbe a redirecționat zilele trecute o scurtă fabulă despre ce trăim noi astăzi. ”Pentru că urau gândacul, furnica și viespea au votat insecticidul. Au murit toți, chiar și greierele care nu a fost la vot”. Aici ajungi dacă ceea ce trebuie făcut nu e făcut la momentul potrivit și cu resurse potrivite. Îți poți dori să-ți scoată cineva o măsea care doare chinuitor, poate ai gânduri că și un deget infectat ți-e de prisos la suferința pe care o ai, dar nu poți scoate tot ficatul sau creierul, deși unii tocmai au făcut-o.
Două decenii am sperat să se rupă elasticul. Nu s-a rupt când era mai ușor de echilibrat situația, nu cu războiul hibrid al Moscovei pe cap. Au fost momente de detensionare a lui prin satisfacerea punctuală a societății, dar cancerul nu a fost eliminat. Apoi am mers pe fenta cu nevoia de stabilitate. Dar, oare, e doar o fentă? Stabilitatea asta oferită de o clasă politică așa coruptă cum este ea a oferit, împreună cu Europa și mai ales la presiunea ei, cea mai prosperă perioadă din existența României. E adevărat că vorbim de o clasă medie de populație spre sus, că avem încă multă sărăcie, dar și-așa am consumat și am trăit mult peste ce ne permiteam.
Ne putem întreba cât de prosperă ar fi fost această Românie fără cleptocrația ce a dominat-o, ne putem întreba cât ar mai putea dura să o ducem bine pe datorie, fără reforme, cu consumuri bugetare incorecte și de nesuportat economic. Dar nu alungi chirurgul ce te operează de supărare că ți-a cerut șpagă. Și mai ales, nu-l alungi în timpul operației, în timp ce a luat foc spitalul, pentru a-l înlocui un tâmplar piroman care ne povestește cât de bine știe el cu bisturiul.
Asta e pe cale să facă electoratul român acum, dar n-a făcut-o decenii la rând, când pe plan mondial exersam liniştea și stabilitatea. Nu acum, când alți „tâmplari” cu pretenții de sculptori s-au apucat să modeleze America sau țări din bătrâna Europă. Ce ne așteaptă după ce „tâmplarul” va prelua operația fără ca măcar să-și pună mânușile sterile? Putem face sacrificiul ăsta acum? Să lăsăm să dea foc la țară cu un președinte și un guvern amator, dar patriotic? Sau mai câștigăm câțiva ani? Întrebați greierele și furnica.
Comentarii prin facebook