Accident mortal la Remetea Mare

Accident groaznic la Remetea Mare. Un tânăr de 21 de ani a murit, iar prietenii lui sunt în stare gravă la spital. Maşina în care se aflau a fost lovită în plin de un camion al cărui şofer a vrut să vireze la stânga, însă fără să se asigure.

Scene de coşmar pe drumul care leagă Timişoara de Lugoj. Un tânăr de 21 de ani a murit pe loc, iar trei prieteni ai săi se zbat între viaţă şi moarte la spital, după ce maşina în care se aflau a fost izbită în plin de un camion. Accidentul s-a produs în Remetea Mare. Şoferul camionului a încercat să vireze la stânga, pe sub un pod, fără să vadă că, din sens opus, se apropia autoturismul în care erau cei patru tineri. Impactul a fost nimicitor. Niciunul dintre conducătorii auto nu a reuşit să evite tragedia. Băiatul de 21 de ani nu a avut nicio şansă. Trupul său a rămas captiv între fiarele contorsionate ale maşinii, până la sosirea echipajului de la descarcerare. Trei ambulanţe au transportat răniţii la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde medicii încearcă să-i salveze. Şoferul camionului s-a baricadat în cabină, fiind dus, în cele din urmă, de poliţişti la spital, pentru recoltarea probelor biologice. S-a stabilit că bărbatul nu băuse înainte să urce la volan. El va răspunde însă pentru ucidere din culpă. În timpul cercetărilor poliţiştilor, circulaţia pe DN6 s-a desfăşurat cu dificultate pe un singur sens.

[nggallery id=58]

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

maria elena a spus: (decembrie 2nd, 2010 at 23:04 )

Dumnezeu sal odihneasca pe tinu,,,,a fost un baiat,respectat de toata lumea,la fel,si foarte respectos…….nu merita sa moara,,,,,,,,,nu te vom uita niciodata,…..CONDOLEANTE FAMILIEI INDURERATE,,,DUMNEZEU SAL IERTE,,,,

maria elena a spus: (decembrie 2nd, 2010 at 23:10 )

E DUREROS ,FOARTE DUREROS,SATI PIERZI UNICUL COPIL,,,,LA NUMAI 21 DE ANI,TINUL SA STINS DIN VIATA,,,,,E FOARTE TRIST,E FOARTE DUREROS,,,,,,,NU EXISTA NIMIC CE POATE ALINA SUFLETELE PARINTILOR,,,,,DUMNEZEU SAL ODICHNEASCA,,,,

MARY a spus: (decembrie 3rd, 2010 at 05:43 )

:(:(:(:(:(:(:( DUMNEZEU SAL IERTE,,,,,,,,,,,NU TE VOM UITA NICIODATA TINULE.

bulgaru remus a spus: (decembrie 6th, 2010 at 19:48 )

DUMNEZEU SA TE ODIHNEASC IN PACE…CONDOLIANTE FAMILIEI SALE…CU DRAG REMUS X B SERAL…

olimpia a spus: (decembrie 6th, 2010 at 19:54 )

condoleante familiei dumnezeu sa-l ierte

Florica herkuc a spus: (decembrie 9th, 2010 at 22:59 )

Dumnezeu sa te odichneasca tinule ca dureria din sufletele noastre
e pria mare si ai plecat pria repede nu te vom uita niciodata nu am putut sa te conduc pe ultimul drum Dumnezeu sa le dia putere celor de acasa sa poate sa triaca peste acceasta tragedie care va ramane in sufletele noastre D-zeu sa te odihneasca in pace

SECUI CLAUDIU a spus: (decembrie 25th, 2010 at 18:23 )

dumnezeu va iubit prea mult si a vrut sa fiti langa el si tu tinule si pe florin nu va vom uita nici o data dumnezeu sa va odihneasca in pace veti ramane mereu in sufletele noastre.condoleante familiilor indoliate.sper ca justitia sa faca dreptate””cine a gresit sa plateasca.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Paula Romocean

Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism

Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate

Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
Lucrările efectuate de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) pe râul Timiș, pe porțiunea dintre Lugoj și frontiera cu Serbia au fost finalizate. Investiția totală s-a ridicat la 34.094.979,72 lei (cu TVA), fiind finanțată de la bugetul de stat și din surse proprii. Obiectivul principal a fost protejarea digurilor împotriva eroziunii în perioadele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a finalizat lucrările de protejare a digurilor de pe malul Timișului, între Lugoj și granița cu Serbia
Mai multe localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de gaze naturale. Cu ajutorul Consiliului Județean Timiș și fonduri din programul Saligny, în aceste zile au fost realizate primele săpături la rețeaua de gaz. Investiția pornește de la Coșteiu și ajunge până la Făget, Bârna, Fârdea, Traian Vuia, Mănăștiur, Bethausen, Balinț, Dumbrava,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitățile din Țara Făgetului vor beneficia de alimentare cu gaze naturale
În timp ce milioane de fani au luat cu asalt continentul nord-american pentru cea mai mare sărbătoare a fotbalului, noi, românii, trăim doar din amintiri. Atât ne-a rămas, atât s-a putut. Dar odată am stat și noi la masa bogaților și am făcut și meciuri care au rămas pentru posteritate. O, tempora! Amintiri din vremea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi trăim doar din amintiri: 18 iunie și două meciuri epice ale naționalei, cu Argentina în 90 și cu Columbia în 1994/VIDEO
Timp de două ore, vameșii din România s-au aflat în protest. În ceea ce privește Timișoara, aceasta s-a simțit la Aeroportul Internațional Timișoara. Cel mai important, greva personalului din vama aeroportului nu a perturbat desfășurarea zborurilor și nu a afectat programul acestora. Singurul efect a fost prelungirea timpului necesar pentru verificarea pasagerilor la intrarea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vameșii au fost în grevă de avertisment. Operarea pasagerilor, întârziată la AIT
Top