Robu „uită” de îngheață Drumul Boilor. Realitatea despre întâlnirea „convocată” de primarul Timișoarei pe tema centurii

Dacă nu ar fi o chestiune extrem de serioasă, s-ar putea zice că lucrurile următoare sunt desprinse de la Radio Erevan. În urmă cu două zile, Robu a afirmat că, în urma unui telefon pe care i l-a dat șefului DRDP, a avut loc o întâlnire de lucru pe marginea Centurii de Sud. Numai că telefonul a fost dat de șeful DRDP, iar la întâlnirea cu pricina Robu n-a fost prezent. Mai mult, reprezentantul primăriei a cerut girație la intersecția centurii cu Drumul Boilor, în timp e Robu spune că e vorba de pasaj.

În urmă cu două zile, primarul Nicolae Robu a declanșat un nou conflict după ce a acuzat că proiectul Centurii de Sud este prost făcut, el neprevăzând mai multe intersecții printre care aceea cu Drumul Boilor. Trecem peste chestiunea că la Drumul Boilor, promis de șase ani de Robu, nu s-a construit pe partea Timișoarei niciun centimetru, iar la Moșnița Nouă este finalizat. De altfel acolo unde ar trebui să fie intersecția cu pricina este teren viran și nimic nu arată că ar urma să fie un drum pe acolo. Robu a mai spus atunci că l-a sunat pe șeful CNAIR (de fapt a fost cel al DRDP Timișoara) și i-a cerut convocaea unei ședințe, dar a fost exact invers.
“Am sunat imediat la dl director al CNAIR și i-am spus că trebuie să purtăm o discuție pe subiect, să corectăm ce este greșit până se mai poate. Dânsul a fost deschis și mi-a promis că săptămâna aceasta va organiza o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Timișoara și primăriilor comunelor din estul și sudul Timișoarei și ai CJT. Ei bine, întâlnirea a avut loc astăzi și, chiar dacă la finele ei nu s-a stabilit nimic ferm, sunt speranțe că scăpările vor fi remediate”, a postat Robu marți seara pe Facebook.
Și acum haideți să vedem cu au decurs lucrurile în realitate. Întâlnirea a fost organizată, de fapt, în urma unor discuții purtate vinerea trecută de reprezentanți ai DRDP, ai firmei care se ocupă de exproprieri (Prometer MG) și ai constructorului (Tirrena Scavi). Deci nu a fost convocată de Robu. S-a discutat cu președintele CJ Timiș, Călin Dobra, pentru ca el să-i convoace la o întâlnire pe primarii comunelor pe unde va trece centura. E vorba de cinci comune (Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, Șag, Sânmihaiu Român) plus Timișoara. Pe primarul Nicolae Robu l-a sunat chiar Cristian Ispravnic, directorul DRDP Timișoara. Așadar, a fost taman invers, nu Robu l-a sunat pe “directorul CNAIR”. Oarecum normal, primarul n-a răspuns la telefon din mai multe încercări, dar în cele din urmă s-a reușit contactarea lui. În fine, s-a stabilit ca întâlnirea să aibă loc marți, la ora 14.00, în Sala Revoluției a Consiliului Județean.
Cu o singură mare excepție, toată lumea a tarta reuniunea cu multă seriozitate. La ora stabilită, din partea tuturor primăriilor de comune au venit câte cel puțin două persoane: primarul și arhitectul șef. De la unele au venit și viceprimari sau alți angajați. Din partea CJ Timiș au venit președintele Călin Dobra, vicepreședintele Nicolae Oprea și alți cinci directori, în total șapte. De la DRDP și Tirrena Scavi au fost prezenți câte șase oameni, iar de la firma de cadastru, trei. În schimb, din partea Primăriei Timișoara a fost prezent un singur om. Nici primarul Robu, nici viceprimarii nu și-au găsit timp pentru așa ceva, fiind trimis Culiță Chiș, șeful Direcției Edilitare. E adevărat, poate Robu a considerat că Culiță Chiș face cât zece, în trecut spunând că el ar trebui multiplicat, atât de valoros este. Altfel, deși se declară foarte implicat în această chestiune, lăudându-se chiar că el a stat la baza construirii centurii, Robu a tratat subiectul cu… sictir. Asta, ca să folosim un termen din vocabularul lui.
Evident, Culiță Chiș a fost total nepregătit pentru întâlnire, singura lui solicitare fiind o girație la intersecția centurii cu Drumul Boilor. Atenție, și aici Robu se face de râsul curcilor, fiindcă în postarea de pe Facebook spune că Primăria Timișoara a solicitat un pasaj subteran sau suprateran. În paranteză fie spus, specialiștii spun că un pasaj subteran este o idioțenie în locația respectivă, înconjurată de trei canale. S-ar putea face, dac cu costuri cât întreaga centură. Altfel, surse prezente la întâlnire susțin că reprezentanții CJT au venit impecabil de pregătiți, fiind înarmați cu tot felul de documentații. Asta spre deosebire de cei ai DRDP, nu cu mult mai pregătiți decât Culiță Chiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (ianuarie 24th, 2019 at 14:02 )

Fara a fi un admirator al orbului, nu pot sa nu remarc „alunecarea” tot mai accentuata a ziarului spre drumul tot mai rosu reprezentat de psd.

Bota a spus: (ianuarie 24th, 2019 at 23:53 )

Drumul boilor de la primarie intr-un oras plin de noroi, balti si mizerie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat

Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.