Cât timp îl vom mai vota pe Barabas „patriotul”?

„Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar” (Ioan, 18). O anecdotă spune că, şi la 2.000 de ani de la acest episod biblic, românii votează tot cu hoţii şi tâlharii. Dacă evanghelistul Ioan arată că Barabas era tâlhar, Marcu spunea că era ucigaş. Alte surse (un fel de Antena3 avant la lettre) îl dau însă ca un zelot, mare patriot şi luptător împotriva romanilor. Azi i s-ar putea spune şi terorist. Oricum era unul care îşi ascundea hoţiile şi tâlhăriile sub masca patriotismului. Acesta este omul pe care poporul l-a preferat în faţa lui Hristos.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cunoaştem şi azi astfel de exemplare? Ştim cel puţin un individ care toată ziua se bate în piept cât de patriot este, dar în esenţă e un hoţ, un îmbuibat al vremurilor noastre, care nu-şi poate dovedi imensa bogăţie? Şi românii l-au votat. Ce-i drept, n-au avut şi un „Iisus” care să-l concureze.

Fără a face o apologie a cuceririlor, trebuie însă spus că romanii au dus cu ei pe unde mergeau, nu doar soldaţi, ci şi constructori de drumuri şi apeducte. Au dus medici care nu doar vindecau, dar îi învăţau pe oameni să se ferească de boli şi chiar să se spele. Au dus civilizaţie – e adevărat, pe alocuri extrem de violentă, însă aşa erau vremurile -, dar şi reguli şi legi. Legi şi reguli acceptate şi de Iisus: „Daţi Cezarului ce-i al Cezarului”. Iar în timpul Pax Romana chiar a existat o mare destindere între cuceritori şi cuceriţi, cei din urmă având multe libertăţi, inclusiv cea religioasă (ceea ce mai târziu, în Evul Mediu, nu s-a întâmplat.) Şi totuşi, în numele „patriotismului”, Barabas tâlhărea şi ucidea şi nu voia să asculte de legi).

Forţând oarecum comparaţia, avem şi acum un fel de „Pax Romana” sub steagul Uniunii Europene, cu regulile ei. E adevărat, atunci această „pace” era adusă cu forţa armelor – repet însă, erau vremuri în care cuceririle erau regulă, nu excepţie -, iar acum este benevolă. O “pace” pe care România şi-a dorit-o mult timp şi a ajuns să fie acceptată sub umbela ei. Dar are şi ea reguli. Reguli pe acre ai noştri “Barabaşi” nu vor să le accepte. Tot în numele “patriotismului”. Care maschează însă, precum la faimosul zelot, hoţia şi tâlhăria.

Iar diferenţa dintre Barabas, contemporanul lui IIsus, şi „Barabaşii” noştri este că măcar primul n-a fost ales să facă legi. Ai noştri le fac pentru a putea fura şi mai cu spor şi fără a răspunde în faţa nimănui. Cu riscul ca acea „pace europeană” să ne excludă. Şi ar mai fi ceva. Nu că ar exista o legătură, dar la puţin timp după episodul biblic cu Barabas, poporul evreu a fost nevoit să-şi ia lumea în cap, devenind rătăcitor aproape două milenii. Cu ai noştri „Barabaşi”, deja câteva milioane de români şi-au luat lumea în cap. De aceea şi întrebarea: Cât mai putem să-i votăm pe aceşti „Barabaşi” hoţi care joacă rol de patrioţi?

Sărbători luminate să aveţi!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Radu Moraru a spus: (aprilie 26th, 2019 at 14:15 )

Ino, din nou te-a „lovit” inspiratia. Foarte bun articolul. Felicitari!
Sarbatori binecuvantate sa aveti!

Adi Bulu a spus: (aprilie 27th, 2019 at 16:47 )

Ino, un articol special intr-un moment special. Unul dintre cele mai bune pe care le-am citit! Felicitari! Sarbatori fericite!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov

Pilotul timișorean Radu Benea, deja campion național absolut la turisme în Campionatul Național de Viteză în Coastă, a bifat a șasea victorie din opt posibile în această stagiune, după ce a obținut cel mai bun timp și în etapa finală, care a avut loc pe Drumul Poienii din Brașov și la care au fost prezenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.