O cunoscută bancă de pe piaţa românească a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorului Timiş

Comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Timiş s-au confruntat zilele trecute cu un caz destul de interesant. În urma unei reclamaţii depuse de un cetăţean, inspectorii au amendat ING Bank cu suma de 10.000 de lei, pentru o solicitare neobişnuită, considerată nelegală.

O cunoscută bancă de pe piaţa românească a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorului Timiş

O cunoscută bancă de pe piaţa românească a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorului Timiş

Reclamaţia depusă de unul dintre clienţi aducea în atenţia specialiştilor din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului o solicitare ciudată din partea băncii amintite. Cel în cauză avea depusă în conturile ING o anumită sumă de bani, iar în momentul în care a dorit să scoată din cont o parte dintre bani i s-a condiţionat eliberarea sumei respective cu întocmirea unei hârtii în care să precizeze pentru ce are nevoie de bani. Pentru că nu a dorit să ofere asemenea explicaţii băncii, se pare că a fost refuzată eliberarea banilor.

Omul s-a considerat nedreptăţit şi, în consecinţă, s-a adresat OPC. Iar reclamaţia s-a a fost verificată, a fost considerată îndreptăţită, iar pentru practica susţinută, banca a fost amendată.

„Persoana respectivă deţinea bani în cont la bancă. În momentul în care a cerut să i se elibereze o anumită sumă, i s-a condiţionat eliberarea banilor de completarea unui formular în care să precizeze în ce mod va folosi banii. Persoana a refuzat să dea asmenea explicaţii, spunând că dacă doreşte… să cumpere hârtie igienică asta va face, dar nu trebuie să justifice nicicum modul în care îşi cheltuie banii. În urma reclamaţiei noi am fost în control la bancă şi am amendat respectiva unitate pentru că solicitarea încălca reglementările legale. Acestea, inclusiv regulamentele Băncii Naţionale a României, solicită informaţii legate de provenienţa banilor, atunci când se depun în cont, nu de modul în care vor fi cheltuiţi după retragerea lor. În consecinţă, banca a fost amendată cu suma de 10.000 de lei”, am aflat de la Sorin Susanu, comisar şef în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului. 

Deşi am solicitat de mai multe ori, atât telefonic, dar şi prin intermediul e-mailului, aşa cum ne-a fost cerut de către bancă, ING nu ne-a oferit după mai multe zile de aşteptare niciun răspuns oficial referitor la problema descoperită de cei de la Protecţia Consumatorului. Aşteptăm în continuare un punct de vedere oficial din partea băncii amintite.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara va prelua, gratuit, Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, în urma finalizării contractului de concesiune

Primăria Timișoara a anunțat că urmează să preia, cu titlu gratuit Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, un complex sportiv cu bazin olimpic, bazin pentru copii, vestiare, sală de fitness și sală de aerobic. Preluarea se va face cu titlu gratuit. Complexul situat la ieșirea din oraș, pe Calea Dorobanților, urmează să intre în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va prelua, gratuit, Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, în urma finalizării contractului de concesiune
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liderul USR Radu Miruţă vine la Timişoara, reconfirmând susţinerea pentru Dominic Fritz. Se va întâlni cu timşorenii în Piaţa Sf. Gheorghe

Vicepremierul interimar Radu Miruţă ajunge în această după-amiază în Timişoara, dând astfel un mesaj de susţinere pentru Dominic Fritz. În timpul serii, Miruţă se va afla în Piaţa Sf. Gheorghe, începând cu ora 19, unde va discuta şi va răspunde întrebărilor timişorenilor. La o zi după ce conducerea USR a reconfirmat sprijinul pentru Dominic Fritz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul USR Radu Miruţă vine la Timişoara, reconfirmând susţinerea pentru Dominic Fritz. Se va întâlni cu timşorenii în Piaţa Sf. Gheorghe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara redevine capitala sporturilor cu motor din România, cu ocazia etapei naționale de Super Rally

Centrul Timișoarei se va transforma într-un circuit de Super Rally pe 29 august, când cea de-a treia etapă a campionatului fondat de Mihai Leu îi va aduce în Banat pe unii dintre cei mai buni piloți de motorsport din România, inclusiv mai mulți concurenți locali. Trofeul Profi Timișoara ajunge astfel la cea de-a patra ediție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara redevine capitala sporturilor cu motor din România, cu ocazia etapei naționale de Super Rally
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ISU Timiș își anunță poziția după ce mai mulți timișoreni au sunat la 112 anunțând că se „simte” fum în mai multe zone ale orașului, dar și în județ

Având în vedere sesizările privind prezența unor degajări de fum în municipiul Timișoara și în alte localități din județul Timiș, ISU Timiș a dispus efectuarea unor misiuni de recunoaștere în teren, în vederea verificării și identificării eventualelor focare de incendiu. În urma verificărilor efectuate, 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞. „Din informațiile disponibile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ISU Timiș își anunță poziția după ce mai mulți timișoreni au sunat la 112 anunțând că se „simte” fum în mai multe zone ale orașului, dar și în județ

Economic vezi arhiva Economic

CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Compania CFR a prezentat o serie de prime randări ale proiectului renovării uneia dintre cele mai frumoase gări din Banat, cea din Băile Herulane. Este o clădire de patrimoniu, deci nu vor interveni schimbări majore. Proiectul urmărește restaurarea ansamblului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de confort, siguranță și accesibilitate, cu păstrarea elementelor arhitecturale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepremierul interimar Radu Miruţă ajunge în această după-amiază în Timişoara, dând astfel un mesaj de susţinere pentru Dominic Fritz. În timpul serii, Miruţă se va afla în Piaţa Sf. Gheorghe, începând cu ora 19, unde va discuta şi va răspunde întrebărilor timişorenilor. La o zi după ce conducerea USR a reconfirmat sprijinul pentru Dominic Fritz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul USR Radu Miruţă vine la Timişoara, reconfirmând susţinerea pentru Dominic Fritz. Se va întâlni cu timşorenii în Piaţa Sf. Gheorghe
Având în vedere sesizările privind prezența unor degajări de fum în municipiul Timișoara și în alte localități din județul Timiș, ISU Timiș a dispus efectuarea unor misiuni de recunoaștere în teren, în vederea verificării și identificării eventualelor focare de incendiu. În urma verificărilor efectuate, 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞. „Din informațiile disponibile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ISU Timiș își anunță poziția după ce mai mulți timișoreni au sunat la 112 anunțând că se „simte” fum în mai multe zone ale orașului, dar și în județ
Primăria Timișoara a anunțat că urmează să preia, cu titlu gratuit Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, un complex sportiv cu bazin olimpic, bazin pentru copii, vestiare, sală de fitness și sală de aerobic. Preluarea se va face cu titlu gratuit. Complexul situat la ieșirea din oraș, pe Calea Dorobanților, urmează să intre în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va prelua, gratuit, Arena Aqua Sport, fostul Ștrand al Tineretului, în urma finalizării contractului de concesiune
Centrul Timișoarei se va transforma într-un circuit de Super Rally pe 29 august, când cea de-a treia etapă a campionatului fondat de Mihai Leu îi va aduce în Banat pe unii dintre cei mai buni piloți de motorsport din România, inclusiv mai mulți concurenți locali. Trofeul Profi Timișoara ajunge astfel la cea de-a patra ediție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara redevine capitala sporturilor cu motor din România, cu ocazia etapei naționale de Super Rally
Campania de colectare a deșeurilor bio din piețele timișorene, pentru a fi folosite la producerea de energie electrică și alte produse, a adunat aproape 3 tone de asemenea biodeșeuri colectate separat într-o singură zi din piețele Timișoarei. Este un proiect pilot desfășurat împreună cu Piețe S.A., ADID Timis, RETIM și Genesis Biopartner. Resturile sunt preluate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei tone de biodeșeuri, într-o singură zi, din piețele timișorene. Campania a avut succes din prima zi de aplicare
O importantă companie specializată în intermedierea achiziției de bilete de avion a analizat datele oficiale legate de turismul din Timiș. Iar acestea arată o scădere importantă a numărului de vizitatori. Conform informațiilor Institutului Național de Statistică Timișul a atras 103.723 de turiști în prima jumătate a lui 2026, cu 12,9% mai puțini decât anul trecut,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul și Timișoara au pierdut o importantă parte dintre turiști. Tendința e una la nivel național
Compania CFR a prezentat o serie de prime randări ale proiectului renovării uneia dintre cele mai frumoase gări din Banat, cea din Băile Herulane. Este o clădire de patrimoniu, deci nu vor interveni schimbări majore. Proiectul urmărește restaurarea ansamblului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de confort, siguranță și accesibilitate, cu păstrarea elementelor arhitecturale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare
Un număr mare de timișoreni au ieșit, miercuri seara, în Piața Operei pentru a protesta împotriva adoptării amendamentului la Legea Integrității, care l-ar putea lăsa pe Dominic Fritz fără postul de primar. Câteva sute de persoane au protestat împotriva amendamentului, dar și împotriva PSD sau a lui Sorin Grindeanu, respectiv împotriva problemelor din justiție Protestul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”
Patru persoane sunt cercetate de polițiștii timișeni în urma unei lovituri de proporții, comise în localitatea Orțișoara. Suspecții au simulat un control în trafic, pretinzând că sunt agenți de la structura antidrog, și au dispărut cu o sumă uriașă de bani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 17 august 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.