Spiritele s-au încins puternic în această seară, pe o terasă din localitatea timișeană Teremia Mare. Scandalul a avut loc între o familie de romi și proprietarul locației, care a folosit spray-ul paralizant. Victimă colaterală a fost nou-născutul familiei care nu are nici o lună și care a fost afectat puternic de spray, fiind transportat la spital de o ambulanță SAJ.
Scandalul a avut loc în jurul orei 20.00. Familia de romi se afla pe terasă, atunci când copilul lor în vârstă de 2-3 ani a căzut într-un butoi de plastic care era umplut cu apă și s-a udat. Tatăl său a reacționat imediat și l-a luat la întrebări pe proprietar, certându-l că a lăsat butoiul cu apă în locul în care copilul său se juca.
De aici a pornit totul. Odată iscat, scandalul s-a terminat de abia după intervenția poliției. Proprietarul a scos spray-ul paralizant, l-a folosit pe bărbatul care l-a luat la întrebări, dar și pe soția sa, aflată în apropiere cu bebelușul în brațe. A urmat un apel la 112, în urma căruia la fața locului au sosit polițiștii, iar mai apoi ambulanța SAJ, care a preluat bebelușul și l-a transportat la Spitalul din Sânnicolau Mare.
Bebelușul este în afara oricărui pericol, însă va rămâne internat, întrucât a suferit iritație la ochi și la nivelul pielii feței. Polițiștii vor continua investigațiile pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și au deschis un dosar penal pentru amenințare.
Comentarii prin facebook