Derby între frați cu câștig de cauză pentru vișinii. ASU Politehnica ia gol în superioritate numerică și pleacă învinsă din Regie

Deși chinuit, după un meci pe care l-a dominat în totalitate, Rapid București s-a impus în fața celor de la ASU Politehnica Timișoara. Aflați pe tot parcursul jocului în căutarea golului, alb-vișinii au lovit când toți se așteptau mai puțin, după ce au rămas în inferioritate numerică. Scutaru și-a trimis mingea în propria poartă, iar giuleștenii și-au menținut avantajul până la finalul meciului, în ciuda celor 7 minute de prelungire, 1-0.

Regia, un fief în alb și negru, a prins astăzi viață. Pe terenul unde obișnuia să-și desfășoare partidele de acasă Sportul Studențesc, tribunele au prins culoare. În stânga „oficialei” suporterii giuleșteni au umplut peluza și au animat atmosfera, iar în partea dreaptă, cei aproximativ 150 de suporteri veniți de la Timișoara au încercat să facă mai puțin simțită inferioritatea numerică din tribune. Întâlnirea ce în anii trecuți era încă la capitolul vise, între „frații” de sub podul Grant și alb-violeții de pe Bega putea să înceapă.

„Ne leagă golăneala, ne leagă berea, ne leagă strada și câteodată ne mai leagă și garda”, astfel a început recitalul galeria alb-vișinie.

Favorită pe hârtie și beneficiind de avantajul terenului propriu, Rapid s-a instalat la conducerea partidei încă din primele minute. Prima mare ocazie a venit după aproximativ un sfert de oră, atunci când Labeau a fost aproape se profite de o neînțelegere între Scutaru și portarul Murariu, însă norocul a fost de partea alb-violeților. Fundașul polist a blocat balonul care e îndrepta spre poarta echipei sale printr-un plonjon la firul ierbii.

A urmat două pauze de hidratare, încadrate de un joc care – așa cum era foarte probabil încă dinainte – nu putea să se ridice la nivelul tribunelor. Spre finalul primei reprize, Hlistei a reluat din voleu, de la opt metri, dar balonul a mers peste poartă, nu înainte de a șterge transversala. Arădeanul Hlistei a mai avut două șanse în finalul jocului, însă la cabine s-a intrat fără gol marcat, după o primă repriză dominată în totalitate de giuleșteni.

Rapidiștii, în nevoie de puncte, s-au instalat la conducerea partidei și în mitanul secund. Însă fără nimic concret în fața porții. Când mai erau aproximativ 15 minute până la finalul jocului lucrurile au devenit agitate, după un tampon puternic între Călin Jurj și Rareș Lazăr. Primul dintre ei a încasat un braț în bărbie și a fost scos cu ambulanța de pe gazon. Lazăr avea să vadă cartonașul roșu apoi, iar pentru gazde a urmat un sfert de oră de joc cu om în minus.

Chiar și așa, golul a venit de partea Rapidului. Dulca a preluat la 30 de metri, a pasat către Oancea, care a centrat în fața porții, acolo unde mingea, deviată de Mera, l-a lovit pe Scutaru și a intrat în plasa porții lui Murariu. 1-0, iar Rapid a reușit să apere rezultatul și a obținut victoria atât de căutată pe tot parcursul celor 90 de minute. Cu înfrângerea suferită în Regie, ASU Politehnica Timișoara rămâne la trei puncte, pe locurile retrogradabile. Pentru alb-violeți se anunță un sezon complicat.

Rapid București – ASU Politehnica Timișoara 1-0 (0-0) (’83, Scutaru, autogol / – )

Rapid București: Tătaru – Voicu (c.), Manole, Mallo, Oanea – Labeau (’86, Jorza), Pănoiu, Lăzar, Djuric (’62, Dulca)– Hlistei, Roskopf (’52, Dodoi). Antrenor: Daniel Pancu.

ASU Politehnica Timișoara: Murariu – Jurj (’79, Pițigoi), Scutaru, Mera (c.), Cherecheș – B. Vasile, Coadă – Schieb (’64, Manea), Ignea, Trip (’46, Călin Popescu) – Axente. Antrenor: Cosmin Petruescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

psd vs psd=sector1 vs cjt a spus: (august 24th, 2019 at 20:44 )

Sampania e la rece!Dispare psd-ul in curand si clona trece,e doar rahat cu apa rece.

ary a spus: (august 25th, 2019 at 00:08 )

Doua pase intre fundasi si apoi mingea bubuita in fata.Pentru asemenea tactica sa si ti se spuna DOAR CONFERENTIAR este o umilinta suprema.
Nr 20 este fotbalist? Daca da este unul de liga 14.
Ai antrenor ai echipa,vezi Ripi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag

Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.