Societatea Horticultura a obţinut întreţinerea spaţiilor verzi din zona centrală a Timişoarei, fără licitaţie

Societatea de specialitate primăriei a primit prin atribuire directă administrarea spaţiilor verzi din zona centrală a oraşului. Timp de patru ani, Horticultura nu va avea concurenţă pentru realizarea serviciului timp de patru ani.

După mai multe runde de dezbateri, Consiliul Local Timişoara a acceptat până la urmă să acorde, prin atribuire directă, fără licitaţie, contractul de întreţinere a spaţiilor verzi din zona centrală a Timişoarei către cei de la Horticultura SA, societatea municipalităţii. Decizia acordării a fost luată în urma unui amendament propus de consilierul local liberal Lorenzo Barabas.

„Vrem să scoatem la licitație, pe loturi, întreținerea spațiilor verzi și analizând dacă din punct de vedere juridic este posibil ca o parte din oraș să nu facă obiectul licitației, ci să fie dată spre întreținere prin atribuire directă, prin delegare de gestiune, către societatea de spații verzi a municipalității, concluzia a fost că se poate. Și atunci amendamentul care a fost exprimat introduce această exceptare de la licitație a zonei centrale a orașului, zonă care are foarte multe aranjamente florale, iar societatea Horticultura știm că este renumită pentru priceperea în a face aranjamente florale și a le întreține. Drept urmare, vom avea atribuire directă fără licitație a întreținerii spațiilor verzi din zona centrală către Horticultura, iar celelalte zone ale orașului vor fi scoase la licitație”, a anunţat Nicolae Robu, în cadrul plenului.

Horticultura are acum contract pe patru ani, urmând ca pentru restul zonelor din oraş să se organizeze licitaţii în vederea găsirii de firme care să se ocupe de spaţiile verzi. Acestea vor avea în subordine întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, a parcurilor, scuarurilor, sistemelor de irigare, a locurilor de joacă pentru copii, a canisitelor, precum și de efectuarea lucrărilor de tăieri de corecție, elagare și defrișare a arborilor de pe domeniul public al Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Sâmbătă, 11 aprilie, aproape de ora 12, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe DN 59 C, între Comloșu Mare și Teremia Mare. De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
La Budapesta nu se votează doar un premier, ci dacă iliberalismul mai are viitor în Europa Mâine, la Budapesta, nu se decide doar cine guvernează. Se decide dacă modelul Orbán mai are viitor. Alegerile au depășit de mult granițele Ungariei. Miza reală nu este doar dacă Viktor Orbán obține încă un mandat, ci dacă formula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 aprilie: ziua în care se judecă modelul Orbán
Asociația Culturală „Dacia Capta”, în colaborare cu Asociația Comeat Lichtenwald, Societatea Dante Alighieri – Filiala Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, lansează prima ediție a Concursului de Muzică Clasică „Armonii în Văile Comeatului”, secțiunea canto liric. Inițiativa își propune să susțină și să promoveze tinerii interpreți, oferindu-le o platformă de afirmare artistică și vizibilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.