Juniorii mari au încheiat faza secundă a campionatului

„Leii” sub 18 ani au încheiat cel de-al doilea turneu al grupei A-A cu o victorie şi două înfrângeri, clasându-se pe locul al treilea în clasamentul final, cu opt puncte strânse în şase partide.

La Bucureşti, gazda celei de-a doua competiţii din faza secundă a campionatului naţional rezervat juniorilor mari, echipa antrenată de Petru Czmor a învins-o pe CSŞ Unirea Iaşi (73-64) şi s-a înclinat în faţa grupărilor CSU Ştiinţa Bucureşti (72-98) şi U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (42-85).

Anterior, juniorii U18 ai secţiei noastre de baschet bifaseră tot un succes şi două eşecuri, în cadrul turneului de la Holboca (judeţul Iaşi).

„Aşa cum am spus după primul turneu, când am bătut-o pe Ştiinţa, pe lângă faptul că am dat 120 la sută, am avut o zi foarte bună, iar adversara noastră a prins o zi mai slabă. De această dată ei au jucat acasă şi s-au pregătit mai bine. În plus de asta, am observat că în primul meci, disputat în cadrul turneului inaugural al acestei faze, nu ne-au luat atât de în serios cum ar fi trebuie să o facă, dar acum s-au pregătit mai bine. Au un lot valoros, formează o echipă bună, nu am mai putut să repetăm deznodământul meciului din primul turneu. Clujul, aşa cum ştiam, este o formaţie foarte puternică. Meciul dintre Ştiinţa şi Cluj a fost unul foarte frumos, în care bucureştenii au fost destul de aproape să produca surpriza. Contra celor din Iaşi am arătat că suntem mai buni. Am câştigat de această dată, spre deosebire de meciul de la primul turneu, pe care ei l-au organizat, unde au avut avantajul terenului propriu. Ne-au bătut atunci şi pe o stare de oboseală a noastră, însă de această dată am fost bine pregătiţi, am ştiut cum să-i abordăm şi am câştigat”, a declarat antrenorul Petru Czmor.

În celelalte meciuri disputate în weekend în cadrul turneului din capitală s-au înregistrat următoarele rezultate: Unirea CSŞ Iaşi – CSU Ştiinţa Bucureşti 46-104, CSU Ştiinţa Bucureşti – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 77-86, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CSŞ Unirea Iaşi 101-73.

Campionatul naţional rezervat categoriei de vârstă sub 18 ani va continua în luna ianuarie cu o nouă repartizare a echipelor.

După încheierea fazei secunde, echipele vor fi despărţite valoric. Primele două clasate din fiecare grupă vor evolua între ele, iar ocupantele poziţiilor trei şi patru vor juca pentru a accede la turneul final B. În această ultimă categorie se află şi echipa bănăţeană de juniori mari.

„Băieţii vor avea două-trei zile libere pentru a se reface după acest turneu. Apoi, vom relua treaba şi vom pregăti următoarea parte a campionatului”, a mai spus Petru Czmor.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier

Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.