Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care sunt dublate alocațiile pentru copii. Potrivit acestei legi, alocația ajunge de la 150 de lei la 300 de lei pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani.
Demersul preşedintelui Klaus Iohannis vine după ce premierul Ludovic Orban a declarat, zilele trecute, că guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a acestei legii, până când vor fi găsite resurse financiare. El a adăugat atunci că cel mai probabil banii vor fi alocați la rectificarea din luna iulie. Tot săptămâna trecută, președintele anunța că nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi, lucru care s-a şi întâmplat astăzi. Potrivit legii, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani.
Comentarii prin facebook