Luptătorii de greco-romane care se antrenează la Vila Heracle din comuna Ghiroda s-au deplasat în Slovacia şi în Belarus pentru primele concursuri din acest an.
Cele mai multe medalii, şase, au fost obţinute la Nesvady, în sud-vestul Slovaciei.
Acolo, Alexandru Lungu (categ. 30 kg), Alin Muraru (categ. 37 kg), Luca Raileanu (categ. 44 kg) şi Said Saidov (categ. 68 kg) au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, Gabriel Lungu (categ. 28 kg) a cucerit medalia de argint, iar Filip Raileanu (categ. 26 kg) pe cea de bronz.
Delegaţia clubului Heracle a fost condusă de preşedintele Damian Raileanu.
Tot la sfârşitul săptămânii trecute, alţi cinci luptători, însoţiţi de antrenorul Roman Zgardan, au participat la un puternic concurs desfăşurat la Lida, în Belarus.
Acolo au fost prezenţi 263 de sportivi, cu toţii cadeţi, din Rusia, Ucraina, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Estonia, Lituania, Republica Moldova şi Belarus.
De la CS Heracle a urcat pe podium Rostislav Covali, al treilea la categoria 92 de kilograme.
Un alt rezultat notabil este cel obţinut de Anatolie Tincu (categ. 45 kg), care s-a clasat pe poziţia a cincea.
Vasile Zabica (categ. 55 kg) a câştigat două meciuri, fiind învins în al treilea.
Pe salteaua de la Lida s-au mai aflat Alexei Haslovschi (categ. 65 kg) şi Mihai Guţu (categ. 71 kg), legitimaţi la rândul lor la CS Heracle.
„A fost un concurs foarte puternic, la care poţi să-ţi verifici nivelul dacă ţinteşti o medalie la europene. În Belarus participă luptători foarte buni pe care nu ai şansa să îi întâlneşti la competiţiile din vestul Europei”, a declarat antrenorul Roman Zgardan, care este totodată selecţionerul reprezentativei de cadeţi a Republicii Moldova.
Comentarii prin facebook