De la Băsescu la Nicu Bănicioiu, via Grapini. Spectacol grotesc în vreme de criză cu politicieni iresponsabili

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Dacă tot intră România în stare de urgenţă, începând de azi, şi se vor pune oprelişti legale „furnizorilor” de fake-news-uri, poate că ar fi necesar, chiar igienic, să fie luate unele măsuri şi în privinţa unor politicieni. Şi mă refer la cei care, într-un spectacol grotesc, se folosesc de criza coronaviruslui în scop electoral. Şi nu sunt puţini aceştia. Stau pur şi simplu pe margine, precum nişte ţaţe, şi turuie întruna. E adevărat, nu toţi debitează tâmpenii, însă absolut toţi vor să-şi atragă capital electoral, în cel mai josnic mod cu putinţă, de pe urma suferinţei oamenilor şi a crizei.

Indubitabil, campioni ai datului cu părerea sunt – şi de această dată – Traian Băsescu şi Victor Ponta. Primul a trecut brusc de la „spectacolul cătuşelor”, sintagmă atât de dragă Antenei 3, din cazul Sorina Pintea la „soluţii” pentru combaterea coronavirusului. Şi chiar le ştie pe absolut toate, folosindu-se în acest sens şi de experienţa sa de… vaporean.

Ponta, un alt “nevorbit”, l-a invocat în susţinerea teoriilor sale privind lupta cu virusul “made in China” şi pe “specialistul” Nicu Bănicioiu. Ca să vedem că are dreptate. Chiar aşa, numai Nicu Bănicioiu ne mai lipsea în această perioadă pe post de “părerolog”! Vă amintiţi de el? E individul acela, care era ministru al Sănătăţii în momentul tragediei de la Colectiv. E acelaşi specimen care, cel puţin moral, ar trebui să aibă pe conştiinţă – dacă ar avea aşa ceva – moartea a zeci de tineri, după ce a susţinut că sistemul sanitar românesc nu avea nevoie de ajutorul altor ţări. Ei bine, acest ipochimen dă sfaturi acum naţiunii, despre criza coronaviruslui. Când în mod normal locul lui al fi carantină politică pe viaţă.

Evident, din acest bâlci al deşertăciunilor nu putea lipsi Maria Grapini, care, la rândul ei, dă indicaţii preţioase la toată lumea despre cum să ne apărăm de coronavirus. Printre acestea, eurodeputata Antena 3 ne spune că ne putem feri de coronavirus, respectând… regulile de circulaţie. “Cetățenii trebuie să respecte regulile de circulație şi igiena”, ne transmite  “specialista” în toate.

Şi dacă tot s-a dat liber la această “menajerie” politică, chiar de ultimă oră a mai ieşit de la naftalină şi Gabriel Oprea. Care ne dă “recomandări cruciale pentru gestionarea stării de urgenţă în România”. Dacă au ajuns românii să stea în “recomandările” Generalului Izmană, chiar că nu mai avem vreo şansă ca naţiune.

Din această faună nu avea cum să lipsească fosta procuroare ceauşistă Norica Nicolai, această Ana Pauker a politicii momentului din România. Conseventă unei singure idei şi fixe, în balamucul de la Antena 3, Nicolai a anunţat că medicii nu vor mai trata coronavirusul de frica… DNA. Să n-o bagi în cămaşă de forţă şi s-o transferi de la balamucul lui “Felix” la cel instituţionalizat, de la Bălăceanca, dacă tot e stare de urgenţă?

În final câteva cuvinte pozitive despre Nicolae Robu. Omul chiar n-a intrat în acest spectacol caraghios al datului cu părerea, cu toate că are un rol mult mai mare decât specimenele de mai sus, fiind primar. În afară de aparatele care omoară… coronavirusul – şi alea o idee a lui Culiţă Chiş – omul e ca soldatul japonez, uitat pe insulă. El continuă, în tot acest haos, să muncească pentru dezvoltarea în forţă a Timişoarei. Nimic nu-l opreşte pe “fanaticul muncii”.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Emil Aluas a spus: (martie 16th, 2020 at 12:10 )

Excelent articol. Multumim. „Petrov”, Grapini & Co., continua sa-si faca de cap in tinuturile noastre, Ardealul Si Banatul. In 30 de ani –oricat de grozavi, mari, cei mai inteligenti suntem noi romanii–, nu am fost capabili sa gasim politicieni de calibru regional. (Nu zic nimic de Europa sau de intreaga lume). De aceea INDEPENDENTA totala a Ardealului SI Banatului este mai mult decat necesara. INDEPENDENCE Forever !. Emil Aluas, Uniunea Ardelenilor SI Banateniolor (UAB), Cluj.

Pauzer a spus: (martie 16th, 2020 at 13:10 )

Si nu aI vazut ca i-au facut dosar lui Arafat? Asa ca cine e ‘pauker’ la faza asta?

Ochiul limpede a spus: (martie 16th, 2020 at 20:47 )

Din păcate situația actuala subliniază un adevăr vizibil tot mai mult: politica românească seamănă cu o troaca de laturi, unde unii politicieni prin demagogie, printr-o imagine falsa a politrucului interesat de,, soarta poporului” vor sa lase impresia ca le pasa. Total fals, trecerea anilor, mandatele exercitate în diferite funcții creionează o realitate ce nu poate fi trecuta cu vederea. Viitorul se construiește cu prezentul deci nu cu trecutul.

Victoraggio a spus: (martie 19th, 2020 at 17:48 )

Mai, Alexandre, vezi că au început wc – sourile la Latrina 3. Mars și asculta-le cu atenție sporită, și lasa-ne pe noi in durerile noastre. Capisci ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.