Inconştienţă crasă. Zeci de persoane plecate de acasă, deşi trebuiau să fie în autoizolare

masca scenariu rosu

masca scenariu rosu

În urma verificărilor efectuate de autorităţile timişorene, mai multe zeci de persoane care ar fi trebuit să fie în autoizolare, nu au fost găsite la adresa declarată pentru aplicarea procedurii. Cei descoperiţi pot plăti amenzi de până la 5000 de lei, dar şi de… 50 de lei.

Conform datelor oficiale, în Timiş, pe 22 martie se aflau 147 în carantină instituţionalizată, respectiv 1740 de persoane care ar fi trebuit să se afle în autoizolare la domiciliu, pentru a preveni eventuala răspândire a virusului corona.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că în cursul zilei de duminică, în Timişoara au fost efectuate în jur de 500 de verificări la domiciliu, la persoanele aflate în autoizolare, fie că s-au întors din străinătate, fie că au intrat în contact cu o persoană infectată sau presupus infectată cu coronavirus.

Din verificări a reieşit că 55 de persoane, adică peste zece procente din totalul celor verificaţi, nu au fost găsite în locaţia anunţată pentru autoizolare!

„Inadmisibilă conduită! Îi lăsăm pe acești iresponsabili să se joace cu sănătatea noastră?!”, spune Nicolae Robu.

Din păcate, spune acesta, pedepsele pentru cei care sunt posibili purtători ai virsului, pe care îl pot răspândi în comunitate, sunt extrem de blânde, ajungând să fie şi de… 50 de lei!

„Amenda pt o asemenea faptă extrem de gravă după opinia mea este între 100-5000, cu reducere la 50% din valoarea minimă, dacă plata se face în 15zile! Adică, amenda devine 50 de lei!!! Vi se pare normal, stimați compatrioți?!”, mai subliniază primarul.

În mod normal, cei care nu au fost găsiţi acasă deşi trebuiau să se afle în autoizolare, ar trebui „ridicate” de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază.

Conform articolului 7 din Ordonanţa Militară nr. 2, „Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază. Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un bărbat de 44 de ani a murit într-un incendiu
Înainte de Paștele ortodox, în Liga 3 s-a jucat doar vineri, 3 mai 2024, partidele din cadrul etapei a VI-a din play-off şi play-out. Reamintim, în play-off și play-out, echipele au intrat cu punctele acumulate în sezonul regular. În turneul care determină formațiile care merg în barajele de promovare se joacă în sistem tur, retur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda pierde două puncte mari acasă, Politehnica se impune în sfârşit cu Buziaşul
Sunt prognozate ploi de Paşte în jumătatea vestică a țării, în timp ce în rest va fi vreme frumoasă, cu maxima de 25 de grade Celsius. „În ziua de duminică, de Paşte, în jumătatea estică a țării, vom avea o vreme frumoasă. În partea de vest, este posibil ca, la nivel local, să consemnăm averse,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prognoza meteo de Paște. Ce spun meteorologii
Top