Eficiența vaccinului anti-covid. Un studiu scoate la iveală nivelul de anticorpi post vaccinare

La începutul acestui an, au fost aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vaccinuri care și-au dovedit eficiența și siguranța împotriva COVID-19, iar campania de vaccinare a început cu succes și în România.

În continuare este important de urmărit cât de protejată este populația vaccinată din România împotriva infectării cu SARS-CoV-2. Rețeaua privată de sănătate Regina Maria, beneficiind de suportul științific al prof. univ. dr. Victoria Aramă, își propune să evalueze dinamica anticorpilor post vaccinare.

Campania de vaccinare din România este un succes, cu peste 500.000 de persoane vaccinate până în acest moment. România se situează în Top 6 din Europa în ceea ce privește media vaccinurilor zilnice. Un procent de aproximativ 2,5% din populația ce necesită vaccinare a fost deja vaccinată, iar estimările arată faptul că 10,4 milioane de români se vor putea vaccina până la finalul lunii noiembrie.

Echipa de cercetători va testa, într-o primă etapă a studiului, un eșantion de 300 de angajați care au fost deja vaccinați anti COVID-19. Măsurarea titrului de anticorpi se va realiza la o săptămână de la a doua doză de vaccin și se va repeta la un interval de 3, respectiv 6 luni, un calendar aplicat și în procesul de testare a eficienței vaccinului în studiile clinice. Pentru a urmări evoluția post-vaccinare, se va măsura nivelul anticorpilor anti SARS-CoV-2 cu ajutorul uneia dintre cele mai avansate și performante metode de testare imunologică.

„În prezent, testarea imunologică prin electrochemiluminiscență este cea mai avansată tehnologie în materie de teste imunologice, o tehnologie ultra-sensibilă și fiabilă. Cu ajutorul acestei metode, pot fi detectați cu cea mai mare acuratețe anticorpii specifici anti S SARS-CoV-2. Sensibilitatea acestei metode de testare este de peste 97%, iar specificitatea de 98%, fără a exista interferențe cu alte tipuri de coronavirus. La final, ne dorim să venim cu un aport de date care să evidențieze în dinamică evoluția titrului de anticorpi obținuți în urma vaccinării împotriva COVID-19”, declară dr. Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice Regina Maria.

Studiul va permite analizarea în dinamică a evoluției nivelului de anticorpi obținuți post vaccinare. Acest demers vine în completarea studiului realizat anul trecut de rețeaua privată de sănătate în care a fost investigat răspunsul imun al pacienților infectați cu noul coronavirus.

Studiul desfășurat în perioada august – septembrie 2020 de Rețeaua de sănătate furniza date importante despre modul în care forma de boală sau vârsta pacienților care au trecut prin COVID-19 influențează dezvoltarea unui răspuns imun detectabil. Rezultatele au indicat faptul că 79% dintre persoanele infectate au prezentat anticorpi detectabili la momentul testării.

Sursa: doctorulzilei.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.