După o pauză destul de lungă, prima ligă de handbal masculin s-a reluat cu partidele etapei a 18-a, a treia din retur. SCM Poli Timișoara trebuia să joace la București, cu Buzău, echipă în fața căreia pierdea neașteptat în prima parte a campionatului. Meciul a fost anulat după ce bănățeanii au avut din nou probleme cauzate de infectările cu Covid-19, iar adversarii au câștigat la masa verde.
De această dată, SCM Poli a avut 4 jucători testați pozitivi, plus un suspect iar DSP Timiș nu a permis deplasarea echipei bănățene spre capitală. Astfel, gruparea viola a pierdut deja al patrulea meci din acest sezon din același motiv, iar acest lucru dă de gândit asupra faptului că normele sanitare nu prea au fost respectate pe… semicerc! Poli, locul 6 înaintea acestei etape, a rămas tot pe 6, deoarece principalele urmăritoare au pierdut, însă diferența de locul 5 a stagnat la șase puncte și Minaur Baia Mare pierzând tot din cauza pandemiei în această rundă, partida pe care trebuia să o dispute cu CSM Bacău.
Steaua București a înregistrat o mare surpriză, pierzând până la urmă clar cu CSM Vaslui, 24-29. Echipa din capitală era la un punct distanță de Poli, dar a rămas pe 7, în timp ce pe 8 se află altă echipă care nu a profitat de situația ivită. CSM Focșani a avut un meci echilibrat cu CSM București, dar echipa din capitală s-a impus la limită, 24-23.
Scorul rundei l-a înregistrat Dobrogea Sud, 37-17 cu CSM Reșița. Pe primul loc în clasament este Dinamo, echipă ce are doar victorii, iar pe locul doi este clasată Potaissa Turda.
Campionatul va lua din nou o pauză, timp suficient ca Poli să se „facă bine” și să își joace pe teren restul de meciuri.
Comentarii prin facebook