Două sute de ani de dominație otomană. Cum s-a schimbat Timișoara în această perioadă

cetatea timisoarei

cetatea timisoarei

Timp de aproape două sute de ani, Timișoara a fost parte a Imperiului Otoman. Orașul s-a schimbat semnificativ, inclusiv structura etnică și religioasă a populației. Conducerea administrativă a avut altă structură, dar turcii au observat importanța strategică a zonei și i-au acordat importanța cuvenită.

Specialiștii Muzeului Național al Banatului ne oferă un ”Periplu prin Timișoara otomană (1552 – 1716)”. Ei ne prezintă modul în care s-a schimbat modul de organizare administrativă și religioasă al cetății, dar și evoluția economică a zonei.

”După alungarea habsburgilor, teritoriul Banatului de câmpie este transformat în provincie otomană, numită vilayetul de Timișoara, în timp ce zona montană devine parte a Transilvaniei cu numele de Banatul de Lugoj și Caransebeș. Prefacerile prilejuite de instalarea noii autorități se resimt în toate domeniiile vieții. Politic, orașul devine reședința provinciei ai cărui conducători (pașa) erau aleși din rândul beglergbegilor cu două tuiuri sau uneori, din rândul vizirilor cu trei tuiuri. Pe plan economic visteria sultanului este reprezentată la Timișoara de un defterdar, funcționar însărcinat cu strângerea taxelor și impozitelor, iar autoritatea judiciară a fost preluată de kadiu, ale cărui atribuții s-au extins cu timpul în sfera social-economică și religioasă. Datorită valențelor sale urbane cultura otomană s-a evidențiat în târgurile și centrele orășenești. Astfel, la Timișoara populația creștină din interiorul cetății a fost înlocuită de coloniști musulmani proveniți din Imperiu. Târgul a devenit bazar, în timp ce bisericile au devenit moschei”, spun cei de la MNaB.

Istoricii vorbesc și despre momentul în care cetatea a fost cucerită de otomani, din mâna habsburgilor.

27 iulie 1552 – „În acea zi, ordia turcă a luat cetatea. De aceea bisericile sale au fost transformate în geamii, clopotele au fost aruncate din clopotniţele cu turnuri şi s-a început acolo citirea ezanului (chemarea la rugăciune a musulmanilor). Timişoara fiind cetatea cea mai însemnată din tot ţinutul Transilvaniei, turcii, pentru diriguirea treburilor lor de acolo, au transformat-o într-un centru de eyalet. Astfel, ei au hotărât ca şi pentru stăpânirea altor provincii să facă aici un beilerbeilîc. Această provincie fiind în apropiere de hotarele altor duşmani creştini, a fost nevoie să fie trimisă aici şi oaste sub conducerea unui serdar destoinic şi încercat. Din acest punct de vedere şi pentru slujba adusă împărăţiei, padişahul s-a gândit la Kasâm paşa. De aceea, ca răsplată pentru sacrificiile şi slujbele aduse împărăţiei şi în acelaşi timp pentru vitejia sa s-a găsit potrivită alegerea lui Kasâm paşa ca beilerbei de Timişoara. Şi astfel Timişoara a devenit o adevărată provincie turcească”. Mustafa Gelalzade, „Cronici turceşti”.

Foto: „Timișoara în sec. XVII”, Nicolas Sanson (1600-1667)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița și-au aflat adversarii din timpul sezonului regular

Astăzi, la sediul FRF, a avut loc tragerea la sorți a programului de disputare a sezonului regular al Ligii 2. Sezonul 2026-27 va începe în data de 1 august. Poli a primit numărul 9 iar conform Tabelei Berger pentru 22 de echipe va începe campionatul acasă contra celor de la Chindia Târgoviște. Gruparea viola va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița și-au aflat adversarii din timpul sezonului regular
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că nici măcar la o lună de când a cerut oficial, în scris, Primăriei Timișoara, un teren pentru construcția unei noi parcări în zona Spitalului Județean, nu a primit un răspuns oficial pe această temă. Altul decât cel care a creat un nou duel furtunos între cele două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis acuză primăria că întârzie proiectul unei parcări în zona Spitalului Județean. UPDATE: Răspunsul Primăriei
Primăria Timișoara a semnat contractul de lucrări pentru ridicarea unei noi hale de mentenanță a tramvaielor, la depoul Dâmbovița al Societății de Transport Public Timișoara. Proiectul a fost demarat încă în anul 2022 și a fost nevoie de o reluare a licitației, pentru că alocarea financiară inițială nu a atras pe nimeni la prima licitație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de ridicare a unei noi hale de reparație a tramvaielor, la depoul Dâmbovița, pot începe după patru ani de la demararea proiectului
Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Începând de vineri, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara va putea fi vizitată o nouă casă tradițională din zonă. Casa de la Dragșina va fi un nou obiectiv care completează patrimoniul muzeului și îmbogățește reprezentarea arhitecturii tradiționale din Banat. Casa, donată muzeului în anul 2022 de familia Vatriș, provine din localitatea Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean Timișoara se inaugurează o nouă casă tradițională/FOTO
Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei. Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi
Două licee din Timişoara, cu patru specializări în total, fac parte dintr-un top al primelor 50 de specializări din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an. Este vorba de Colegiul “Carmen Sylva” cu specializările Ştiinţele Naturii (locul 13) şi Matematică-Informatică (locul 46) şi Colegiul “CD Loga” cu specializările Matematică-Informatică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colegiile Carmen Sylva şi CD Loga, în topul naţional al liceelor în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an
SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.