CJ Timiș preia propunerile mediului de afaceri local, pentru a găsi soluțiile cele mai bune de stimulare a economiei

Consiliul de Strategie și Consiliere Economică de pe lângă Consiliul Județean Timiș a fost convocat în vederea preluării propunerilor reprezentanților oamenilor de afaceri și de a le transmite și susține în fața decidenților publici de la nivel central. Au fost discutate mai multe idei prin care economia locală să poată fi ajutată.

Cred sincer că printr-o cooperare onestă, împreună, putem găsi soluții care să funcționeze și să vă ajute sa depășiți această perioadă mai ușor. Deși Consiliul Județean nu are atribuții executive în acest sens, dorim să venim în sprijinul dumneavoastră, în calitate de facilitatori ai dialogului instituțional, și să transmitem către ministerele de resort propuneri concrete de acțiune în limitarea efectelor economice negative”, le-a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica, participanților.

Oamenii de afaceri sunt îngrijorați, iar sprijinul decidenților publici poate fi definitoriu pentru asigurarea continuității afacerilor lor. Astfel, s-au abordat măsuri structurate pe domeniul fiscal, al protecției și ocupării forței de muncă sau de reducere a birocrației, care vizează relansarea economică la nivel regional și județean.

În domeniul fiscal, principalele propuneri rezultate se referă la nevoia ca pe perioada carantinării unei localități să se poată dispune scutirea de la plata impozitelor pe clădire pe perioadele de carantină, rambursarea la termen a creanțelor aferente TVA și concediilor medicale, deblocarea măsurilor 2 și 3 specifice antreprenorilor din HORECA, cât și analiza unor măsuri de tipul scutirii de la plata contribuțiilor sociale pentru acest sector. De asemenea, se impune eficientizarea deductibilității unor chetuieli cu investițiile realizate în sectorul cercetare – inovare – dezvoltare, aceasta fiind o direcție importantă de dezvoltare a județului sau facilitarea utilizării semnăturii electronice din Spațiul Privat Virtual („SPV”). De asemenea, majoritatea participanților au subliniat nevoia de debirocratizare și de digitalizare a fluxurilor de documente de la nivelul instituțiilor publice. Toate aceste propuneri vor fi înaintate spre analiză către ministerele de resort în vederea sprijinirii celor mai afectate sectoare din economie, rolul Consiliului Județean fiind acela de a facilita dialogul dintre decidenți și mediul de afaceri.

Consiliul de Strategie și Consiliere Economică reprezintă un mecanism de colaborare directă cu mediul economic și mediul universitar. Din cadrul acestuia fac parte președintele CJ, primarii Timișoarei și Lugojului, rectorii universităților publice și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai corpului consular. C.S.C.E. are la bază 13 task force-uri și cinci forme asociative. Primarul Timișoarei, Dominc Fritz nu a luat parte la discuții.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (martie 12th, 2021 at 10:11 )

O fi fost si fritz kola pe acolo, ca doar este un mare specialist in strategii ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative

Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului

CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună

50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună

Economic vezi arhiva Economic

Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Antrenament pentru semifinală sau un galop de sănătate. Așa se poate caracteriza partida pe care SCM USV Timișoara a jucat-o la Cluj, în ultima etapă a sezonului regular. A fost 66-19 pentru bănățeni, care și-au securizat victoria de la pauză când conduceau cu 38-0. A fost o șansă și pentru jucătorii care evoluează mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara câștigă cu punct bonus la Cluj și încheie sezonul regular pe prima poziție
În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026
Nu a fost ușor, dar totul este bine când se termină cu bine. Poli bate greu Ștefăneștii de Jos, urcă momentan pe locul secund și se pregătește acum de duelul neînvinselor cu… Popești Leordeni! Prima repriză a fost plină de contradicții, ocaziile au aparținut gazdelor, golul a venit din partea vizitatorilor. Chițu a avut prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie cu caracter. Poli a fost condusă la pauză, dar a reușit un succes important și meritat în fața echipei din Ștefăneștii de Jos
Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic gândit pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O călătorie dincolo de timp, la final de septembrie. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Caravana Iulius Town “Back to School 2026” va ajunge, duminică după-amiază, la Moșnița Nouă. Evenimentul va avea loc Parcul Central din Moșnița Nouă,  între orele 17:00 și 20:00.  Caravana Iulius Town “Back to School 2026” reprezintă un prilej frumos pentru copii de-a petrece timp împreună, de-a se bucura de atmosfera de sărbătoare și de-a începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge, duminică, la Moşniţa Nouă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.