Sătui de primar, oamenii din Liebling îl „premiază” pentru activitate

Fac haz de necaz! La sfârşit de an, sătenii din Liebling îl „felicită” pe edilul lor pentru incompetenţă şi afaceri nefericite cu banii publici.

O scrisoare deschisă, care punctează nemulţumirile oamenilor din Liebling, are în prim-plan primarul Ioan Gheorghe Munteanu şi deciziile acestuia, considerate păguboase pentru comunitatea locală. „Acum, la sfârşit de an, când ar trebui să facem un bilanţ al realizărilor şi să ne bucurăm împreună de sărbători, noi, locuitorii comunei Liebling, facem un bilanţ negativ. Semnalele noastre nici măcar nu au avut ecou la nivelul superior al comunei. Problemele comunităţii noastre sunt grave şi nu întrevedem nicio modalitate de rezolvare”, scriu sătenii. Făcând haz de necaz, ei propun diverse premii pentru aleşii lor, care, astfel, ar putea privi mai responsabil funcţiile pe care le deţin. Premiul „pentru cele mai dezavantajoase contracte de lucrări încheiate” se acordă primarului Ioan Gheorghe Munteanu, pentru mai multe contracte. Unul dintre ele este cel pentru executarea lucrărilor de betonare a platoului din faţa Căminului Cultura. Valoarea: aproximativ 16.600 euro), iar perioada de garanţie, durata executării lucrărilor! Alte investiţii considerate nepotrivite sunt contractul pentru executarea tribunei şi cabinelor la terenul de sport (12.857 euro), cel pentru executarea lucrărilor de construire a capelei şi a gardului (în roşu) şi pentru finisaje (28.571 euro), cel pentru executarea lucrărilor de amenajare a unei fose la Postul de Poliţie Liebling (2.667 euro), respectiv contractul încheiat pentru reparaţii la grădiniţă, care are şi cea mai mai mare valoare, aproape 62.000 de euro. Consiliul Local Liebling s-a ales şi el cu premiul pentru cea mai stupidă hotărâre. „Este vorba despre hotărârea din 5 noiembrie 2010, pentru aprobarea Proiectului şi documentaţiei tehnico-economice pentru pietruirea străzilor. Cu majoritate de opt voturi din 11, s-au aprobat aceste documente din care nu rezultă nimic, ele nu reflectă realitatea, iar cei care le-au întocmit nu au fost pe teren şi nu cunosc situaţia; nu se ştie de către cine sunt întocmite, nu au semnături şi nici ştampilă”, mai spun localnicii.

Premiul special „pentru curaj, perseverenţă, iscusinţă” i-a revenit tot lui Ioan Gheorghe Munteanu, pentru întreaga activitate din ultimii şase ani şi jumătate, timp în care a fost viceprimar şi primar). Acesta i s-a acordat „pentru efortul depus în denaturarea adevărului, pentru hotărârile nechibzuite şi păguboase, pentru risipirea banului public şi pentru seninătatea şi convingerea cu care i-a indus în eroare pe cetăţenii comunei Liebling şi pe majoritatea consilierilor locali, care l-au susţinut şi i-au aprobat acţiunile”.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

costelas a spus: (decembrie 22nd, 2010 at 07:12 )

asta da primar!

costelas a spus: (decembrie 22nd, 2010 at 07:13 )

ce primar! sa-l mai votati daca are asa multa grija de voi….

lenuta a spus: (decembrie 23rd, 2010 at 14:08 )

fiecare comuna sau oras are primarul pe care il merita

dana a spus: (ianuarie 3rd, 2011 at 11:50 )

lasa-ne. esti cel mai nepriceput,incompetent si neserios om din liebling.

dana a spus: (ianuarie 3rd, 2011 at 11:52 )

ce ai facut? casa saivan si contul plin in banca?datori la magazine si prieteni hoti

dana a spus: (ianuarie 3rd, 2011 at 11:53 )

cati hoti ai salvat de la inchisoare?ne e rusine de tine

mariana a spus: (ianuarie 17th, 2011 at 22:15 )

MAI LASATIL AN PACE PE PRIMAR MAI UITATIVA SI LA SCORPIA DE SECRETARA CA NUI BUNA DECAT DE BARFA SI DE URMARIT CETATENII SI PE DEASUPRA MAI E SI FOARTE BAGACIOSA AN PROBLEMELE ALTORA SAR PUTEA SA FIE DATA AN JUDECATA PTR ASTA

cristi a spus: (februarie 7th, 2011 at 18:41 )

sfarsitul lumii este aproape .pocaitiva fratilor .doamne ajuta pe locuitori din liebling .si viata conducatorului vostru munteanu …..

Imala Munteanu a spus: (iulie 29th, 2011 at 14:14 )

Satui de mine nu stiu daca sint. Is tip destept daca fac ce vreu si cu consilierii care nus de nicio treaba si cu prosti din libling. Spuna ce vreu ca tot io s deasupra. ii injur, ii fac prosti si tot ma iubesc. Iar ma aleg. astept sa ma l;eaga iar sa vada ei ce fac. prapad. Intreaba de bani . cei intereseaza- fac ce vreu, eus dumnezaul liblingului. Sa vada care sa ridica impotriva mea. Il tai, jos cu el. asa conduc eu-fara legi, ca nu trebuie si nu le stiu, cu injuraturi si strigaturi dupa prosti astia care nu stiu decit sa vina drepti in fata mea.
Auzi-mau dat la DNA. Si acolo toti is ai mei asa ca numi face nimeni nimic. Asa primar ca mine mai zic si eu/.

Luati model tinerilor.

Nu-l luati model a spus: (august 9th, 2011 at 22:07 )

Nu cred ca tinerii nostri trebuie indemnati sa-l ia ca model pe domnul primar. Lucrurile pe care le face domnia-sa si comportamentul domniei sale nu ar trebui sa le faca nimeni cu atat mai putin un primar care este ales in fruntea unei comunitati. Expresiile vulgare si injuraturile se rostesc in Primarie ca si cand ai spune buna ziua. Acest primar a transformat Primaria intr-o arena de dispute, de intrigi, de barfe si ipocrizii. Aceata institutie reprezentativa a comunei, Primaria, in care ar trebui sa domneasca colaborarea, intelegerea, respectul reciproc, a devenit o institutie care nu mai prezinta incredere. Unul spune intr-un fel, altul in alt fel si nu stii ce si pe cine sa mai crezi.Se mai aude prin sat ca, ce a facut acest primar n-a facut altul. Acum nu stiu prea bine ce inteles are aceasta expresie. Pot sa spun un lucru:sunt om in varsta;pot sa spun ca am imbatranit in Liebling, dar ceea ce se intampla acum, aici, nu are precedent. Premiile mentionate in articol nu sunt nici pe departe cele mai reprezentative, desi nici acestea nu sunt de neglijat. Cei care le-au acordat pot sa-si puna mintea la contributie, sa se gandeasca si sa acorde si premii exceptionale. Au de unde sa aleaga, sunt o multime de lucruri si fapte de premiat. Asteptam premiile! Succes!

un martor a spus: (februarie 20th, 2012 at 23:50 )

VAI,VAI,SI IAR VAI.DECI DOMNUL ,ADIK CE DOMN CA NU POATE FI NUMIT DOMN ACEST PRIMAR,E VAI DE STEAUA LUI.MAI DEMULT SE DADEA DIRECTOR PE LA OPERA DIN TM CAND DE FAPT ERA UN SIMPLU TAMPLAR SI INSPIRA MILA …MIE IMI ERA MILA DOAR CAND IL VEDEAM CA SE UITA INCRUCIS SI ACUM E MARE SCULA….DAR NU MAI ARE MULT SI SE DUCE PE POOLA .SI SPER SA SE DUCA TOTI:DE LA ANALFABETA DE SABADOS SAU CUM O CHEAMA…PANA LA IMALA,TOTI LUCREAZA IN PRIMARIE.DA,TOTI ANALFABETIII CARE SI-AU CUMPARAT BACUL DUPA 20 DE ANI…IMALA JOS CU TINE PORCULE SI NESPALATULE….EU SA FIU FEMEIE NU M-AS CULCA CU TN NICI SA FII ULTIMUL BARBAT DE PE PLANETA.DEMAGOGULE JOS CU TN SI CU GIOARSELE DIN PRIMARIE IN SPECIAL SABADOS AIA CARE VINE CU CIORAPII RUPTI

Asta e om? a spus: (iunie 5th, 2019 at 12:01 )

Ce am aflat de aici cu mare intarziere nu se poate pricepe cu mintea sanatoasa. Asta e om? isi bate joc de sateni si astia, ca prostii, il tot aleg primar. Doamne, Doamne, ne arati sfarsitul nostru pe pamant. Nu ne lasa pe mana lor. Ne rugam Tie, ajuta sa scapam de asa oameni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.