Cinci helicoptere miliare americane au făcut escală pe Aeroportul Internațional Timișoara
Aeroportul Internațional Timișoara a primit vizita a cinci elicoptere americane. Acestea nu vor rămâne în Banat, au făcut doar o realimentare și își continuă drumul spre Budapesta, iar de acolo, cel mai probabil, spre Polonia.
În jurul orelor 13.30 acestea au plecat deja spre prima destinație, aeroportu din Capitala Ungariei. Grupul este format din cinci aeronave, patru elicoptere Apache, de atac, și un aparat Black Hawk. Sosirea nu a fost anunțată celor de la Timișoara decât cu puțin timp înainte de sosire, joi dimineața.
”Nu am fost anunțați dinainte. Am primit informația pe sistemul special de comunicații, nu am fost informați asupra scopului zborului. Helicopterele au realimentat și în puțin timp vor decola mai departe. Știm doar că spre Budapesta, de acolo mai departe nu mai avem informații despre activitatea lor”, am aflat de la Daniel Stamatovici, directorul AIT.
Helicopterele au folosit platforma aeroportuară folosită și de avioanele comerciale, dar nu au afectat activitatea acestora sau orarul de zboruri. De fapt, aceste helicoptere au și un alt plafon de zbor, la o altă altitudine decât zborurile comerciale, am mai aflat de la Stamatovici.
Se pare că avioanele veneau dinspre Grecia și ar urma să ajungă în Polonia.
Comentarii prin facebook