Viceprimarul Ruben Lațcău, blocat de viceprimarul Cosmin Tabără. Procedurile regulamentare au fost folosite la maxim

Avocatul Cosmin Tabără i-a oferit colegului său, Ruben Lațcău, un exemplu de măiestrie în folosirea la maxim a regulamentului de ședință de plen, marți seara. Exuberanța lui Lațcău, care a vrut să ”stimuleze” o nouă dispută politico-administrativă, a fost blocată de Tabără, cel puțin până la o viitoare ședință de plen.

E ședință extraordinară, nu sunt permise interpelările, a anunțat viceprimarul Tabără, care a stopat, astfel, dorința viceprimarului Lațcău, de a inflama public un nou subiect. Reprezentantul USR dorește, se pare de ceva timp, să afle de la colegul său de la PNL câți consilieri locali ai acestui partid ar avea contracte cu firmele primăriei.
Pe ordinea de zi a ședinței se afla și prezentarea unui raport, din partea lui Tabără, despre deplasarea sa la Tokyo. (Aproape) Deodată cei doi au vizitat Asia, liberalul în Japonia, Lațcău în Taiwan.

”Aș dori să profit de faptul că domnul Tabără și-a pus acest raport, cu siguranță că va veni și raportul meu din deplasarea în Taiwan, la următoarea ședință de plen, nu e nicio problemă în sensul asta, demnitarii trebuie să-și reprezinte municipiul cu cinste, sunt convins că domnul tabără a făcut lucrul ăsta. Singura tristețe a fost că în acea perioadă când a fost dânsul plecat, sau chiar în perioada de după am dorit să îi pun o întrebare, într-un plen de consiliu local, și n-am avut această oportunitate, dânsul nefiind prezent la acea ședință, dacă îmi permite domnul Tabără să îi adresez acum o întrebare”, a spus Lațcău.
Inițiativa acestuia a fost întreruptă de Tabără, el a dovedit că este avocat și că știe să folosească regulamentele așa cum trebuie, la maxim, și i-a tăiat brusc elanul colegului său, pe care l-a acuzat că are un stil ”aurist”.
”Eu știu întrebarea pe care doriți să mi-o adresați, puteați să o faceți și când ați fost astăzi la mine în birou, o să vă răspund, cred că am și făcut-o, v-am și răspuns. Dacă vă simțiți în largul dumneavoastră, ca să mă puteți întreba, este o ședință extraordinară. Și eu am mai încercat câte o interpelare, să o fac într-o ședință extraordinară și colegii mi-au sărit în cap. Dar cred că dacă vreți să transformăm aceste ședințe în stilul dumneavoastră, cum vă place, în stil aurist, puteți să o faceți. Dacă țineți la solemnnitatea ședinței, păstrați-vă întrebarea pentru o ședință ordinară și cu mare drag eu vă voi răspunde. (…) Procedura e procedură, dar dacă plăcerea dumneavoastră este să încălcați procedurile, puteți să faceți orice, oricum asta vă place”, a fost răspunsul lui Tabără, care a mai subliniat că răspunde la întrebare, dar într-un plen ordinar.
Cert este că întrebarea are doar scop politic, cel ”interpelat” spunând public că cei doi s-au întâlnit, la birou, dar acolo întrebarea nu a fost pusă.
Concluzia a fost trasă de ”neutrul” Radu Țoancă, care a remarcat că cei doi nu pot avea o relație normală. Deși birourile lor sunt unul lângă altul.
”Haideți oameni buni că locuiți la trei metri unul de altul, aveți birourile acolo, chiar nu vorbiți toată ziua? Pe bune…”, a spus în plen și consilierul local PSD,

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Perianu.Stefania a spus: (mai 10th, 2023 at 18:36 )

As.dori.sa.intreb.daca.in.disputele.dintre.primari.sau.viceprimari..indiferent.din.ce.partide.fac.parte.daca.intereseaza.pe.cineva.in.tara.aceasta.si.de.noi.simpli.cetateni.platitori.de.taxe.si.votanti.la.4.ani…..Se.pare.caci.nu.existam.
Doar.afacerile.personale..si…stilul.de.viata.prosper..dragii.nostri…reprezentanti.ai.Primariei.Timisoara..doar.voi…EXISTATI..Rusine..rusine…rusine..sa.va.fie..tuturor

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul

ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.