Dacă spui că sunt ipocriţi, doar îi mângâi pe frunte. Sunt de-a dreptul nesimţiţi

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

După negocierile eşuate de duminică cu sindicaliştii din educaţie, geniul cazon Nicolae Ciucă s-a lamentat că greva dascălilor a venit într-un moment nepotrivit. Respectiv, exact când minţile luminate din PNL şi PSD sunt în pline negocieri pentru formarea unui nou guvern, a explicat cel a cărui singură virtute ce i-a adus funcţia de premier este aceea că e mai mediocru decât cel care l-a numit. Cum ar veni, profesorii şi-au găsit de făcut proteste taman când geniile din PSD şi PNL negociază la greu pentru binele ţării. Ce iresponsabili şi ingraţi! Declaraţia lui Ciucă a venit a doua zi după ce omologul său PSD-ist, Marcel Ciolacu, afirma că negocierile sunt întrerupte până la rezolvarea grevei profesorilor şi reforma pensiilor speciale.

Nu contează că greva era anunţată de mult, că a fost un mare miting de protest al dascălilor, dar escamotat de televiziunile plătite la greu de PSD şi PNL, prin prezentarea golăniilor celor din AUR în parlament. Cui i-a păsat? Ei negociază pentru ţară. Şi trebuie spus cum s-a ajuns la aceste negocieri invocate de urmaşul lui Moş Teacă.

Ca doi oameni de onoare ce sunt, un general şi un revoluţionar de Buzău au semnat la constituirea coaliţiei un protocol. Prin acest document, la jumătatea ciclului de guvernare se făcea celebra rotativă, care prevedea nu doar rocada premierilor, ci şi a unor ministere. Destul de straniu, la semnare acelui protocol, cei din PSD nu şi-au dat seama că Sorin Grindeanu va superperforma la Ministerul Transporturilor, minister care e trecut printre cele care revin PNL după rotativă. (Ori s-au gândit, dar aşa cum fac cu contractele umflate cu acte adiţionale, au zis că aşa vor face şi aici). Cert este că acum au realizat că Grindeanu a megaperformant, a umplut ţara de autostrăzi, drumuri expres, căi ferate, poduri, dar mai ales cu… contracte reziliate, aşa că PSD vrea să continue la acest minister. Sigur, nimeni nu a pus la socoteală că e vorba de cel mai bogat minister, aici e discuţie doar de performanţă şi competenţă.

PNL n-a spus aşa cum era normal “nu negociem nimic, hai să respectăm semnătura dată”, ci a fost dispus la târguieli. Oamenii ăştia, coloşi ai onoarei, nu doar că nu-şi respectă cuvântul, dar nici măcar semnătura dată. Aşa că PNL-iştii au fost de acord cu cedarea Transporturilor contra comasării alegerilor, dar PSD a zis pas. Apoi PNL a solicitat alt minister, punând ochii pe Dezvoltarea aflată la UDMR. Ca într-un desen animat, dulăul cel mare (PSD) fură un os de la un câine mai mic (PNL), care, supărat, merge şi fură un oscior de la căţel (UDMR). Maghiarii, supăraţi pe bună dreptate, se retrag de la nergocieri, se înţeleg între ei şi convin să revină la tocmeală. Dar nici acum nu-i sigur dacă nu ies de la guvernare. Ştiţi care a fost motivul fluturat când s-a format această coaliţie contra naturii şi a bunului simţ? Stabilitatea ţării. Stabilitate care poate fi aruncată acum în aer prin plecarea UDMR. (Sigur, chestia cu alungarea UDMR de la guvernare este gândită de unele capete fierbinţi din PNL şi PSD şi cu ochii pe ascensiunea AUR-ului.)

În timpul acstor negocieri au fost aruncate în public şi mai multe fumigene populiste, mai ales de către PSD. De exemplu că sunt foarte multe ministere. (E adevărat, e cel mai polulat guvern din Europa.) Dar cine a înfiinţat un minister inutil doar pentru a repera onoarea Gabrielei Firea, grav zdruncinată de pierderea Primăriei Capitalei? S-au mai plâns că sunt 200 de secretari de stat, record la nivel mondial! Adică aproape la fel de mulţi cât în toate ţările UE adunaţi la un loc. Secretari se stat care au la rândul lor o droaie de angajaţi. Nimeni nu vorbeşte încă de subsecretari de stat.

Dar cine a inventat acest număr absolut halucinast? Uniunea Europeană? Oculta? George Soros? Sau s-a întâmplat doar pentru a mulţumi clientela partidelelor şi, mai ales, filialele judeţene de partide? Fiindcă funcţiile în România nu se dă după competenţă, ci după performanţa electorală a filialelor judeţene. Ce, nu ştiaţi asta? Despre pensiile speciale ce să mai spui? Că exact cei care le-au inventat se plâng acum de ele? Că aceia care într-adevăr au vrut eliminarea lor, au fost eliminaţi şi de la guvernare? Că premierul ia pensie specială? L atoatea acesatea nu mai e vorba de ipocrizie, doar dacă vrei să foloseşti un eufemism. Aici nesimţirea e cât Everestul şi mai mult decât atât.

Cât despre calitatea membrilor guvernului, vorba lui Vasile Blaga, ospătarii şi şoferii liderilor de altătadă, rămâne cum a stabilit nemuritorul Păstorel: “Caligula imperator/A făcut din cal senator!/ Domnul Ciucă, mai sinistru,/A făcut din bou – ministru!”. Uitaţi-vă doar la Petre Daea, adevărata mascotă a acestui guvern, şi spuneţi că nu e aşa!

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Colaps în abis a spus: (mai 23rd, 2023 at 09:58 )

Trăim una dintre cele mai negre perioade de pace din istoria României. Comisia Juridică are o tipă pe care interlopii o tratează ca boarfă, iar dascălii au mers să se milogească pentru salarii la doi plagiatori plus un sfertodoct. Culmea, proiectul celui care stă în fruntea trebilor și care este de meserie profesor, se numește România Educată!!! Literatura absurdului nu cred că a produs o situație mai truculentă. Cred că și ChatGPT4 trebuie antrenat special pentru așa ceva. Una dintre cele mai mari bătăi de joc de România.

gicacontra a spus: (mai 23rd, 2023 at 10:17 )

Problema cea mai mare e ca nu ne mai scapam de ei in veci.
Au acaparat statul cu totul.
Dupa alegeri vor fi preocupati din nou de… urmatoarele alegeri.
Vai de ea tara!

Poli 21 a spus: (mai 23rd, 2023 at 11:46 )

Daca despre tine,ino, spune cineva ca esti nesimtit e ca si cum te-ar alinta cu o mangaiere ( nu pe frunte, caci ce ai tu acolo nu se numeste cap).

cetatean a spus: (mai 23rd, 2023 at 12:57 )

Nu ai cum să scapi de ei. Asta e societatea românească, o gașcă de privitori la latrine , săraci manipulabili, pensionari fără gândire critică, hoți angajați la stat etc… Ei votează aceeași politicieni.

Da, se poate mai rău! a spus: (mai 23rd, 2023 at 13:31 )

Azi, în zi de grevă, Consiliul Național de Etică a dat o hotărâre prin care-l absolvă pe Bode de plagiat. Pentru c-a făcut „greșeli de citare” (șuții comit frecvent „greșeli de buzunar”, deci și ei trebuie absolviți!).
Președintele comisiei este profesor la Babeș-Bolyai, ceea ce este iarăși o supra-cireașă pe coliva și-așa etajată!!! Dacă era deștept, se autosuspenda pentru că universitatea care-l plătește era parte în procese. Cum ar zice Bode necolocvial: facerea de bine, f***re de Alma Mater!

Costel a spus: (mai 23rd, 2023 at 13:37 )

@Puli21, dacă ție ți-ar spune cineva că ești jigodie, te-ar atinge cu un pămătuf. Cuvântul care să-ți caracterizeze caracterul și nimicnicia nu s-a inventat încă. Ești puțin mai jos de robu, ceea ce este o performanță, trebuie să recunoaștem.

@Polică a spus: (mai 23rd, 2023 at 13:43 )

E o mică diferență: Ino Ardelean își poate chiar permite luxul de-a fi ipocrit și chiar nesimțit, însă nu condamnă la sărăcie câteva sute de mii de oameni și nici nu subminează viitorul României. În cel mai rău caz, își pierde cititorii și pâinea.
Iar ca să vii din neant și să plantezi „politicos” o acuzație de nesimțire, spune multe despre tine. Pe de altă parte, dacă ai chef de bătaie, atacă cu argumente conținutul, nu persoana. E simplu.
Mai bine, nu citi aici. Sunt destule buzi virtuale de presă cu picturi murale făcute din materiale la îndemână. Te așteaptă să dai și tu o tușă.

TMEUTM a spus: (mai 23rd, 2023 at 14:47 )

Cel ce ataca,singurul, evident ca are ceva de castigat de pe urma pasarii Phoenix PSD-PNL. Dar si focul se stinge odata. @Polica a scris foarte corect,dar cel ce critica mulge de la stat

Costel a spus: (mai 24th, 2023 at 10:01 )

@Puli21, dar trebuie sa recunosti ca am fost politicos, te-am lasat inaintea mea. Doar ca sa ti-o bag.

@Costel a spus: (mai 25th, 2023 at 08:25 )

Ce sa bagi ?
Limba eventual , altceva nu ai . Ce ai tu sub buric nu se pune , e prea mica .

Costel a spus: (mai 25th, 2023 at 12:55 )

@@ Costel, hai să vedem, te ține?

Andrei a spus: (mai 26th, 2023 at 09:42 )

Draga Ino, draga Eugen,

Eu in calitate de cititor de presa locala va multumesc pentru ca mai scrieti editoriale de calitate si la obiect si mai spuneti lucrurilor pe nume, se pare ca ati cam ramas singuri, va incurajez sa rezistati!
Succes si inca odata MULTUMIM!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.