Războiul dintre sindicatul primăriei şi conducerea instituţiei continuă. Acum pe motiv de Culiţă Chiş

culita chis

culita chis

Printr-o adresă oficială, sindicatul Primăriei Timişoara condus de Tiberiu Negrei îi solicită primarului Dominic Fritz să comunice în scris motivul pentru care Culiţă Chiş nu e numit şef al Direcţiei Generale de Investiții și Mentenanță. Demersul sindicaliştilor vine după ce Chiş a câştigat un proces în instanţă.

În urmă cu ceva timp, Curtea de Apel Timişoara a decis definitiv ca, fosta mână dreaptă a ex-primarului Nicolae Robu, Culiţă Chiş, trebuie repus în funcția de director al Direcției de Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități, iar dacă aceasta nu mai există, într-un post similar. Cum direcţia amintită nu mai există, conducerea Primăriei a hotărât să facă o nouă direcţie (Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar), unde să-l pună şef. Se pare că nici Culiţă Chiş, nici sindicaliştii nu au fost de acord cu acest demers, preferând conducerea unei alte direcţii. În acest sens, Tiberiu Nedgrei, liderul sindicatului, a trimis o scrisoare oficială pe adresa primarului Dominic Fritz.

“Subscrisul SINDICAT, cu sediul în municipiul Timișoara (…) în reprezentarea membrului de sindicat CHIȘ CULIȚĂ;

Prin prezenta vă solicităm să ne comunicați în scris motivul pentru care refuzați să semnați dispoziția de numire a domnului CHIȘ CULIȚĂ în funcția de Director General la Direcția Generală de Investiții și Mentenanță, în conformitate cu Sentința Civilă nr. 535/14.06.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 4507/30/2021, DEFINITIVĂ prin Decizia Civilă nr. 1263/21.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscală, LĂMURITĂ prin Încheierea Civilă din data de 13.03.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă DEFINITIVĂ prin nerecurare.

Menționăm că dispoziția de numire a domnului CHIȘ CULIȚĂ în funcția de Director General la Direcția Generală de Investiții și Mentenanță a fost întocmită din data de 16.05.2023 de Compartimentul Evidență Personal, asumată de Serviciul Juridic și semnată de Secretarul General. De asemenea, vă solicităm să ne comunicați în scris motivul pentru care a fost scos la concurs postul de Director General la Direcția Generală de Investiții și Mentenanță prin anunțul postat pe site-ul primăriei la data de 16.05.2023”, se arată în adresa semnatză de Tiberiu Negrei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Fritz e devină a spus: (mai 24th, 2023 at 19:15 )

Ca să se mire proștii.

Dinu a spus: (mai 24th, 2023 at 19:21 )

Negrei „Pocaitu” șeful sindicatului mafiot din primărie…o minoritate specializată în șantaj… cel puțin 8 ani nu i-a păsat deloc de angajații din PMT și de vreo 2 ani l-a lovit dragostea față de șefii galbeni…

@Dinu a spus: (mai 24th, 2023 at 20:01 )

Bine scris exact asta este realitatea dar orice rău are și un bine ,ne mai deschide ochii .

ion a spus: (mai 25th, 2023 at 06:52 )

Am fost odata in audienta la viceprimar si Culita Chis. Lui Chis nu-i pasa deloc ca ni se crapa casele. Dar deloc.

Naluca a spus: (mai 26th, 2023 at 11:31 )

Pai sa dea si Chis Culita concurs pe post! Ca doar nu s-a nascut director. Daca este super pregatit sa mearga la firma privata sa lucreze! Toti vor obedienta de la stat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului

Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.