Primăria Timișoara a dispus demolarea schelei ilegale amplasate pe clădirea din Piața Victoriei, nr. 3. Aceasta a fost demontată complet, fiind înlăturat și bannerul publicitar amplasat acolo, fără autorizație. Asociația de proprietari nu are nici autorizație de construire și nici aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură pentru refacerea fațadei clădirii.
Asociația de proprietari a solicitat aviz pentru montarea schelei, în vederea protejării fațadei. însă protejarea clădirii se face cu plasă de protecție montată pe clădire, nu cu schelă, spun reprezentanţii municipalităţii.
Dispoziția primarului, prin care se solicita demontarea schelei, nu a fost pusă în aplicare la termen de către reprezentanții asociației. Poliția Locală Timișoara a aplicat măsuri contravenționale asociației, pentru ocuparea domeniului public fără achitarea taxei aferente.
Asociația de proprietari nu are nici autorizație de construire și nici aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură pentru refacerea fațadei clădirii. Astfel, nu este justificată emiterea acordului de ocuparea temporară a domeniului public cu schelă.
Vineri, echipele Colterm au demontat bannerul publicitar și o parte din structura metalică. Astăzi, firma care a efectuat montarea schelei a finalizat acțiunea de demontare. Pentru lucrările efectuate de echipa Colterm, costurile vor fi suportate de Asociația de proprietari.
Comentarii prin facebook