Se lucrează la exproprieri și mutarea de utilități la sensul giratoriu al Centurii Sud și a drumului județean de la Moșnița

Alin Nica

Alin Nica

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, este plin de optimism și spune că din vară se va circula pe Centura Sud. Iar aceasta va include și realizarea sensului giratoriu de la intersecția cu drumul județean care traversează Moșnița Nouă și merge spre Buziaș.

Compania de Drumuri, care a acceptat să se ocupe și de realizarea acestui sens giratoriu, lucrează la exproprieri și la relocarea de utilități. Totul va duce la dezvoltarea zonei, spune Nica.

”Știut fiind faptul că în zona respectivă sunt săli de evenimente, sunt activități, firme care desfășoară activități sportive, dar și din zona magazinelor, din zona de retail și serviciile evident conexe atunci când se va finaliza și centura Timișoarei. Și din fericire, nu mai sunt decât câteva luni de zile, nu mai vorbim de ani. Discutăm de luni de zile. Sper că la mijlocul verii, în iulie, să putem circula pe întreaga centură de sud a Timișoarei, așa cum arată informațiile venite de la CNAIR și Ministerul Transporturilor. Lucrurile sunt fezabile, iar intersecția pe care centura Timișoarei o va avea cu drumul nostru județean va transforma, să zicem, peisajul, pentru că va apărea un nou nou sens giratoriu în zona de intersecție”, a declarat, joi Nica.

Mai e de lucru, dar se va rezolva, spune șeful PNL Timiș.

”În momentul de față se lucrează la partea de exproprieri și urmează să se lucreze la relocarea de utilități. Știți că acolo e o linie de înaltă tensiune ce trebuie relocată, iar mai apoi, în lunile ce vor permite intervenția cu asfalt pe teren, se va realiza și partea de infrastructură rutieră efectivă la sensul giratoriu care intersectează centura Timișoarei cu drumul județean”, conform lui Nica.

Moșnița e comuna fericită, va beneficia și de două porțiuni din centura mică de ocolire a Timișoarei.

”Pe lângă această investiție majoră, intenția Consiliului Județean legat de interconectarea comunei Dumbrăvița de Moșnița Nouă cu localitățile periurbane, prin cadrul acelui proiect de realizare a centurii așa-zisei centuri mici sau pseudo-centură Timișoarei, cum îi spunem. Vom avansa cu încă două astfel de tronsoane care se află în faza de proiectare. Mă refer aici la tronsonul între Moșnița Veche și Ghiroda, drum comunal transformat în drum județean, preluat de Consiliul Județean anul trecut, dacă nu mă înșel, care este în faza de contractare a servicii, de fapt de aproape de finalizare a serviciilor de proiectare și proiect tehnic și studiu de fezabilitate, urmează mai apoi procedura de achiziție pentru pentru execuția efectivă, evident, după obținerea avizelor”, mai spune liberalul.

De acest drum ar urma să beneficieze și Festivalul Codru, despre care el spune că va deveni unul dintre cele mai importante din această zonă.

”Acest proiect este foarte important și din perspectiva dezvoltării Festivalului Codru de la Pădurea Bistra, la care ne-am implicat atât Primăria Moșnița Nouă, Primăria Ghiroda, dar și Consiliul Județean Timiș și dorim să-l facem un festival de renume, chiar european, în această parte de Europă, să-l creștem la o dimensiune mult mai mare decât ceea ce a fost în primele două, chiar trei ediții, că a fost ediția a 3-a mi se pare anul trecut așa. Celălalt tronson de pseudo-centura Timișoarei sau Centura Mică a Timișoarei se referă la continuare a acestui drum județean de la Moșnița Veche – Moșnița Nouă la Urseni și spre Giroc. Ei bine, aici e în lucru proiectul tehnic și studiul de fezabilitate. Avem contractat proiectantul, dar în urma solicitării de punct de vedere de la avizatori a reieșit necesitatea de a realiza câteva studii suplimentare și ne aflăm în procedura de selecție a a firmei care să ex-execute aceste studii suplimentare solicitate de avizatori: Transelectrica, ANIF”, arată liderul CJ Timiş.

Tot în comuna Moșnița, dar la Albina, se va face un nou sens giratoriu.

”De asemenea, tot anul acesta avem cuprins în buget execuția unui sens giratoriu pe drumul județean care leagă Moșița Nouă de Buziaș în drept dreptul localității Albina, al 38-lea cred, sens giratoriu pe care îl vom realiza din programul nostru de creștere a siguranței rutiere pe drumurile județene. Cred că accidentele care se întâmplă în zona respectivă vor fi mult mai puține după ce vom realiza acest element de infrastructură. Avem prevăzuți bani în bugetul de anul acesta, inclusiv pentru partea de execuție și-l vom finaliza până la sfârșitul verii”, a încheiat Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Florin a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 08:40 )

E fenomenal ca la intersecția cu DC98 (Calea Urseni) drum asfaltat cu trafic de cateva sute de masini pe zi, nu au făcut nimic doar pasează pisica de la CJT la Ministerul Transporturilor. În schimb la Centura ocolitoare a Sucevei la intersecția cu DC72, drum neasfaltat, au reușit sa proiecteze și sa execute subtraversare pentru fluidizarea traficului. Poate or sa citească și se lumineaza

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezemt pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.