Primăria Timișoara trebuie să cumpere un teren privat situat în sensul giratoriu dintre bulevardul Sudului și strada Prezan

sens giratoriu AEM

sens giratoriu

Primăria Timișoara va fi nevoită să despăgubească o persoană fizică pentru un teren situat în sensul giratoriu situat la intersecția dintre bulevardul Sudului și strada Constantin Prezan, unde se află un sens giratoriu. Cum acolo există deja sensul giratoriu nu se mai poate vorbi despre expropriere pentru utilitate publică, dar pentru suprafața de teren respectivă, una privată, trebuie purtate negocieri în vederea despăgubirii pentru obținerea respectivului teren.

Tot în zona respectivă, dar la intersecția bulevardului cu Aleea Cristalului, persoana fizică respectivă deține, de asemenea, un teren mai generos, dar care în prezent este ocupat de o parcare și o parte dintr-un parc. Și pentru acest teren trebuie negociată achiziția.

Acum, consilierii locali sunt nevoiți să aprobe demararea discuțiilor dintre Comisia de Negocieri cu respectiva persoană, în vederea rezolvării problemelor.

”Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre al Primarului Municipiului Timișoara și Proiectul de hotărâre privind împuternicirea Comisiei de Negociere cu Terții a Consiliului Local al Municipiului Timișoara pentru reglementarea situației juridice a terenurilor înscrise în CF 447063 și CF 446992 Timișoara, situate în bv. Sudului, facem următoarele precizări: Doamna Chereș Reghina, prin împuternicit Iliesi Viorel, a solicitat prin adresa nr. MTM2025- 013252/17.03.2025 reglementarea situației juridice a terenului situat în sensul giratoriu din intersecția bulevardului Sudului cu str. Mareșal Constantin Prezan, înscris în CF 447063 Timișoara, cu nr. cad. 447063, nr. top.vechi 29077/2 și suprafața de 169 mp, precum și a terenului situat între bv. Sudului și aleea Cristalului, pe o parte din parcare și zona verde, înscris în CF 446992 Timișoara cu nr. cad.446992, (nr. top. vechi 29122/1/1/1/1/5) și suprafața de 702 mp, ambele terenuri fiind proprietatea d-nei Cheres Reghina, obținute prin Dispoziția nr. 1010/17.05.2013, prin care s-au restituit în natură în baza Legii nr.10/2001”, se spune în documentația proiectului de hotărâre.

Conform legislației, ”Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar şi expropriator ”, prin urmare nu se mai poate urma procedura de expropriere deoarece intersecția respectivă și parcarea au fost deja realizate. ”Scopul negocierilor este reglementarea situației juridice a terenurilor înscrise în CF 447063 Timișoara și CF 446992 Timișoara, proprietatea d-nei Cheres Reghina, terenuri afectate de obiective de utilitate publică”, se spune în proiect.

B-dul Sudului este amplasat în zona de sud a municipiului Timişoara, fiind delimitat de străzile Costică Rădulescu spre nord şi Mareșal Constantin Prezan spre sud. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie în partea de sud a municipiului a fost necesară realizarea unei legături directe între zona Soarelui şi zona stadionului ”Dan Păltinișan”. Prin realizarea acestei legături se descongestionează traficul din zona Spitalului Judeţean şi se va asigura accesul la bazele sportive din zona stadionului Dan Păltinişanu. Primăria Municipiului Timişoara a recepţionat în anul 2009 Studiul de Fezabilitate pentru ,, Modernizare şi extindere b-dul Sudului ”, realizat de S.C. PATH’S ROUT S.R.L. conform Contractului de proiectare nr. 36/07.04.2009, aprobat prin HCLMT nr.26/26.01.2010.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

maricica a spus: (aprilie 29th, 2025 at 10:20 )

Daca inteleg bine, pe terenurile in cauza S-A CONSTRUIT ceva / drum, sens giratoriu…/. Cum a fost cu putinta nefiind rezolvata situatia juridica a terenurilor??? Cine pe cine a fentat? In acest moment proprietara poate sa ceara ORICAT pentru terenuri! Chiar atat de „naiva” este Primaria TM? Sau atat de neprofesional s-a lucrat? Sau este pur si simplu o lucratura?

bocsig a spus: (aprilie 29th, 2025 at 10:26 )

Sa inteleg ca tata Lae a construit pe terenuri private. Era frumos daca le cumpara Primaria atunci, la preturi de 2009-2010, nu la preturi de 2025 .

Mihaela a spus: (aprilie 29th, 2025 at 13:54 )

Daca receptia s-a facut in 2009, ……pana in 2025 nu s-a sesizat doamna in cauza?(fiind teren privat)
Si da intrebarea e pertinenta ,,Cum s-a putut realiza o astfel de lucrare de o asa anvergura fara a fi si documentele in ordine?
Poate va iesi in spatiul public cineva in masura sa explice situatia reala…..asteptam

Rapsig vecinul lui Bocsig a spus: (aprilie 29th, 2025 at 14:33 )

Robu a devenit primarul Timisorei in iunie 2012, asa ca nu el a început demersurile pentru construcțiile respective. Apoi nici situatia juridica a terenurilor nu a fost rezolvata pana în 2013, dar un primar ca el ( foarte deștept și harnic !!!) putea sa rezolve problema panana in septembrie 2020 cand a fost înlocuit de Fritz.

Reos a spus: (aprilie 29th, 2025 at 15:26 )

Nu-l mai activați pe veșnic neștiutorul și ultra cinstitul pentru că el a fost întotdeauna nevinovat exact cum a fost și cu poarta care din păcate a omorît un om tînăr nevinovat răspunsul lui a fost „eu am oameni pentru așa ceva,nu mă ocup de toate”

Mihai a spus: (aprilie 29th, 2025 at 16:06 )

Pai da acolo era o căsuța cu teren ,a dispărut și căsuța și terenul și a apărut sensul giratoriu ,dar de atunci și pana acum nimeni na făcut nimic ptr a închide situația, oamenii încă mai așteaptă rezolvarea

Gabi a spus: (aprilie 30th, 2025 at 07:18 )

Pentru cei care comenteaza aiurea in 2009 cand a fost aprobat proiectul primar era Ciuhandu cel care timp de 16 ani a lasat ca in zona istorica sa apara turnulete si constructii ilegale. In 2013 când afacerista Reghina obtinea terenul respectiv, primar … Lae pleata vopsita cel care demara ‘in forta’ balamucul din centrul istoric, distrugea p-ta Libertatii si visa fântâni muzicale. A avut grija sa modifice portalul de pe calea Lugojului care avea sa omoare un tanar la futuna din septembrie 2017. Astia sunt ‘ocrotitorii’ fostului oras al florilor actual al buruienilor

User ist a spus: (mai 1st, 2025 at 22:21 )

In locul sensului giratoriu a fost tot timpul drum public: intersecția Bd Sudului cu Averescu. Un mama dracului are teren Dna Regina? Vreo 4-5 mp pe undeva? Să își vadă de investitiile ei ratate, toate viața ei a fost ocupată numai cu beșini. Iar ziariștii păcii: poza de la început este sensul giratoriu de la Aem, ce treabă are cu Bd Sudului? In al doilea rând, era frumos daca va interesați exact ce suprafață are Dna Regina Blue Mihai Eminescu și unde.

Sorin Roman a spus: (august 12th, 2025 at 09:43 )

În continuare se tărăgănează rezolvarea situației.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.