Reforma „mare și frumoasă”

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

În prima zi, a două și altele câteva sute de când premierul Ilie Bolojan ar fi zis „la muncă, ortodocșilor!”, parafrazând dintr-un delicios film postdecembrist, urma să vină echilibrarea bugetară făcută cu sudoarea de pe frunțile încruntate ale românilor alegători. Acest „spin” a și împins negocierile pentru constituirea guvernului până la o lună de zile, iar uneltele ce politicienii le aveau la dispoziție erau unele mai la îndemână, altele mai nepeplacul partidelor populiste, dar toate fără priză la popor.

Așa a ajuns mărirea TVA cel mai eficient instrument, dar și o linie roșie promisă de președintele Dan în campania electorală. Analiștii economici s-au adunat să sfătuiască, dar oricum făceai nu reușeai decât să iei de acolo, să pierzi dincolo, o peteceală. Calculul celor mai mulți dintre politicieni, comanditarii acestor analize, era să fie aleasă calea care supără cât mai puțini oameni din segmentul lor electoral. Reforma în sine nu știu pentru câți dintre ei a fost și este o țintă „mare și frumoasă”, vorba președintelui Trump.

Am ajuns să vorbim despre un sector bugetar supergonflat, exemplificând cu amanta lui cutare politician angajată te miri unde, cu fiica altui pesedist dusă la New York în consulat, cu miile de euro încasate de membrii consiliilor de administrație populate de oamenii partidelor și așa mai departe. Cifrele din statistici arată că aceste abuzuri de consum nu se potriveau și cu ideea că am avea un exces de bugetari (17% din totalul angajaților), ba chiar am fi la capitolul ăsta sub multe țări civilizate, educate și bine organizate (Franța, Suedia, Belgia). Nu numărul profesorilor era buba, nici a medicilor sau asistentelor, cu atât mai puțin al polițiștilor, ci felul cum considerăm traiul pe datorie ceva normal.

Problema în România e obiceiul de consum, apetitul de a nu respecta regulile venite din lege sau din bun simț, de a le ocoli, de a fi privilegiat în marea masă de fraieri, o deficiență culturală, la urma urmelor. Mai precis, prostul obicei de a consuma mult peste ce produci, de a avea „dreptul” la ce nu ai dreptul, la pretenția pentru pensii speciale, sporuri inventate… Iar dacă spui asta și celui mai neinstruit român, sigur o poate pricepe, povestindu-i despre cum face el cumpărând „pe caiet” la băcănie ori cum își aranjează apele la apropiații primarului.

Noi am mai avea nevoie de oameni în sectoare ca siguranță și ordine, în sănătate, în educație, dar mai important este ce-i pui să facă. Reformezi instituția și metoda prin care aceasta pune oamenii la muncă sau lucrăm doar cu cifre, la alibi? Toate datele arată că situația de azi o datorăm lui Marcel Ciolacu, cel care a crezut că inventează perpetuum-mobile când ne spunea, ca la proști, că economia va crește, va bubui chiar din consumul nostru mai mare rezultat din faptul că împrumutăm bani de afară.

Ce frumos ar fi fost să luăm bani împrumut, să-i spargem la supermarket, iar apoi să ne crească economia! Hidoșenia acestei construcții nu vine neapărat din populismul politicienilor care au nășit deficitul ăsta, cu tot cu înaintașii lor Tăriceanu sau Dragnea, ci în felul în care țara a crezut și a acceptat treaba asta. „Luați de beți și mâncați pe datorie, fraților!”. Încă trăim alături de prea mulți oameni care nu reușesc să iasă în evidență altfel decât sărind rândul, călcând pe norme, iar pentru asta nu e de vină doar sărăcia.

Cât de inconștient poți fi ca român să crezi așa ceva și să te bucuri de o astfel de viață?! Au fost și din aceștia, dar noi ceilalți ne temeam de momentul când va veni decontul. A venit, iar clasa politică umblă numai la cifre. Tot o formă de populism este și tăria cuvintelor. Cătălin Drulă ne îndemna să tăiem cu drujba. Nu trebuie să tai nimic cu drujba, trebuie să faci reformă, să schimbi obiceiuri otrăvite. Brucan vorbea de decenii necesare pentru a-i face pe români să gândească altfel decât comuniștii. Poate că treaba asta va fi și mai dificilă, să dezobișnuiști românul de la risipă, de la râvna la ce nu-și poate permite, într-un moment când e evident că nu-și poate permite.

La absurd, să ne imaginăm că omul Bolojan ar și putea aranja România cu tot cu piedicile care i se pun. Câți ani de conducere cu el premier ne-ar trebui să așezăm țara asta după reforme dureroase? Mulți? El are doar doi și nu cred că-i prinde nici pe ăștia. După? După deschidem iar caietul la băcănie.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 7th, 2025 at 13:35 )

Problema fundamentală este că societatea civilă nu ia atitudine decât în momentul în care răul este făcut. Până atunci închide ochii la tot felul de excese până când nu sunt afectați personal și atunci se răcoresc votând alți descreierați care sunt și mai nătângi și mai nepăsători decât cei de dinainte, aceasta fiind regulă și în sistemul bugetar unde mult prea rar se trag semnale de alarmă sau se denunță ilegalități.
Legat de numărul de bugetari, aceste este m-ar unde nu e de lucru și mic unde se lucrează mai greu, deci în poliție, sănătate și învățământ. În birouri în schimb, e trăi și viața, mai ales la statisticieni, apele romane și așa mai departe. Nu degeaba a concediat Bolojan 40% din administrațiile Oradea și CJ Bihor iar lucrurile s-au îmbunătățit. Trebuie tăiat cu drujba într-o grămadă de domenii, iar acestea trebui să își câștige singure existența, numai dacă ne uităm la noi în oraș cum stă treaba cu teatrele, filarmonica și alte astfel de organizații care primesc fonduri de la primărie pe ochi frumoși și unde sunt angajați în funcții de conducere amici politici. Dacă nu vine drujba până la finalul anului acum după măririle de taxe, se spulberă și mitul Bolojan iar scorul total al extremiștilor care începe cu cifra 5 devine o certitudine.

@Sammael a spus: (iulie 9th, 2025 at 20:31 )

Când auzi de teatru și filarmonică, îți vine să duci mâna la pistol, nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare

Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.