Introducere la o serie incomodă – o radiografie în 7 episoade a mecanismelor care țin statul blocat. În fiecare săptămână, un nou episod.
Această serie de editoriale s-a născut dintr-o oboseală lucidă. Nu dintr-un puseu de indignare și nici dintr-o modă a contestării, ci din acumularea lentă a unor disfuncții văzute, trăite și confruntate direct, vreme de peste trei decenii de implicare civică. Este vocea cuiva care a stat în stradă, în săli de ședință, în consultări publice, în proiecte cu instituții și care a învățat, uneori dureros, că cele mai periculoase probleme nu sunt cele care scandalizează, ci cele cu care ne obișnuim.
De peste 30 de ani, România trăiește cu impresia că statul ei este mereu „în curs de reparație”. Că disfuncționalitățile sale sunt temporare. Că integrarea europeană, creșterea economică sau schimbul de generații vor vindeca, în timp, ceea ce nu am avut curajul să reformăm direct. Între timp, însă, aceleași blocaje reapar sub alte nume, aceleași scuze se repetă din ciclu electoral în ciclu electoral, iar statul continuă să funcționeze aproximativ: suficient cât să nu se prăbușească, insuficient cât să ne respecte ca cetățeni.
Această serie nu este o colecție de nemulțumiri și nici un proces de intenție. Este o radiografie de sistem, scrisă pe înțelesul oamenilor care trăiesc zilnic consecințele acestui eșec. Privim, fără menajamente, mecanismele care se întrețin reciproc: politizarea, incompetența, corupția, lipsa responsabilității, subfinanțarea, fragmentarea instituțională și, în final, cultura nepăsării civice.
Fiecare episod analizează un singur mecanism. Împreună, ele arată cum a fost construit, în timp, un stat slab pentru cetățean, dar confortabil pentru rețelele de interese. Un stat care nu cade spectaculos, dar se degradează lent și constant. Un stat care nu se prăbușește, dar nici nu se repară.
Am ales să vorbim dinspre realitatea administrativă trăită, nu dinspre declarații. Pentru că statul se vede cel mai clar acolo unde îi simți efectele directe: în șantierele blocate, în proiectele reluate, în avizele care nu vin, în instituțiile care pasează vina, în tăcerile care țin loc de răspuns. Acolo unde propaganda se oprește și începe adevărul.
Miza acestei serii nu este să demonstreze că România nu funcționează. Asta o știe toată lumea. Miza este să arate de ce nu funcționează, cum se menține acest eșec în echilibru și cine îl alimentează zilnic – prin decizie, prin interes, prin frică sau prin tăcere. Inclusiv noi, atunci când renunțăm să mai întrebăm.
Această serie nu promite soluții miraculoase. Promite, în schimb, ceva mai incomod și mai necesar: claritate.
Pentru că un stat nu se schimbă prin sloganuri, prin discursuri frumoase sau prin alegeri succesive. Se schimbă atunci când cetățenii nu mai acceptă funcționarea defectă ca normalitate. Atunci când întrebările devin persistente. Atunci când presiunea cetățenilor devine constantă.
De miercurea viitoare începe seria.
Șapte episoade. Șapte mecanisme ale eșecului.
Fără cosmetizare. Fără vinovați de serviciu. Fără menajamente.
Scriu pentru cei care vor adevăr, chiar și atunci când doare.
Dacă preferi liniștea comodă, sari peste.
Dacă vrei să înțelegi de ce statul merge prost și de ce ne-am obișnuit cu asta, ne revedem săptămâna viitoare.
Comentarii prin facebook