Traian Băsescu, la Zilele Studenților Timișoarei. Fostul preşedinte va susţine o conferinţă vineri, la ARChA

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este invitatul special ai ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei. El va susţine o conferinţă, vineri, 22 mai, de la ora 17.00, la ARChA (fosta discotecă Park Place, Blv Mihai Viteazul, nr. 1b ).

Timp de trei zile (21-23 mai), Timişoara va fi capitala exuberanţei studenţeşti, trei zile de muzică, întâlniri publice, idei și experiențe între generații. Asta propune Universitea Politehnica Timişoara cu ocazia unei sărbători mult așteptat: Zilelor Studenților Timișoarei

 Concertele se vor desfășura pe Stadionul Știința, unde vor urca pe scenă artiști precum B.U.G. Mafia, Vama, Killa Fonic, Oscar, Petre Ștefan sau Argatu. Vor fi și DJ seturi și petreceri.

O componentă importantă a programului este Young Hub @ ARChA, spațiu dedicat dialogului dintre studenți și invitați din domenii precum sportul, administrația, educația sau media. Pe lista participanților se află Traian Băsescu, Ana Maria Brânză, Simona Amânar sau Dan Alexa.

Program Zilele Studenților Timișoarei 2026

21 mai

Main Stage, Stadionul Știința

18:00 | 20:00 | IST

20:00 | 20:30 | Dani Tobe

21:00 | 21:45 | Petre Ștefan

22:15 | 23:00 | Oscar

Young Hub @ ARChA

16:00 | 16:45 | Ana Maria Brânză, Simona Amânar, Dan Alexa

17:00 | 17:45 | Alfred Simonis, Cornelia Micicoi

Trendyol Stage

16:00 | 00:00 | Balamuk Party: Urban Fusion cu DJ Anthony și DJ Kevin

22 mai

Main Stage, Stadionul Știința

18:00 | 20:00 | KuKy

20:00 | 20:30 | Luca Dragu

21:00 | 21:45 | Killa Fonic

22:00 | 23:00 | Vama

Young Hub @ ARChA

16:00 | 16:45 | Florin Drăgan, Alexandru Luca

17:00 | 18:00 | Traian Băsescu

Trendyol Stage

16:00 | 00:00 | Balamuk Party: RITMO cu DJ Anthony și DJ Kewin

23 mai

Main Stage, Stadionul Știința

18:00 | 19:30 | ZO

19:30 | 20:00 | MADE

20:30 | 21:30 | Argatu

22:00 | 23:00 | B.U.G. Mafia

Young Hub @ ARChA

16:00 | 16:45 | Mona Nedelcu, Dan Nistor

17:00 | 17:45 | Ioana Ciurlea, Claudiu Pândaru

Trendyol Stage

16:00 | 00:00 | Balamuk Party: Khef ca-n 2000 cu DJ Anthony și DJ Kewin

Finalul de săptămână aduce și o zi dedicată exclusiv copiilor. Tot pe stadionul Știința va fi, duminică, 24 mai, Poli Kids Fest, cu Gașca Zurli în prim-plan.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

io a spus: (mai 20th, 2026 at 11:37 )

Invitat de onoare un mincinos si colaborator al Securitatii… si etica UPT s-a dus pe canalizare!

Baluba a spus: (mai 20th, 2026 at 13:16 )

B.U.G Mafia, Argatu – cultura la greu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni

Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.