Meritocrația are trei culori: roșu, galben și albastru

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Trebuie să ai, totuși, stomac pentru muzica ușoară de tip Eurovizion. Pe vremuri, când antenele noastre erau reglate pe televiziunile sârbești sigur că ne mai uitam, era o formă de a lua lumină. Nu pentru calitatea șlagărelor, dar mai vedeai ceva oferit de Occident și poate că așa foarte ușoară cum era muzica, chiar prea ușoară, tot mai apărea în concurs câte o formație care avea să facă carieră în genul disco. ABBA, Boney M, Johnny Logan, apoi Celin Dion, Nicole, sunt numai câteva dintre numele care au câștigat sau au participat la această formă de entertainment politic de-alungul timpului. Iar la acea vreme nu era puțin lucru.

Domnișoara Alexandra Căpitănescu am înțeles că a cântat frumos și a terminat pe un onorant loc trei. Dar și domnișoara Darina Yotova a adus mândrie Bulgariei de pe prima poziție, dar prin faptul că a interpretat o melodie compusă de românul Cristian Tarcea sigur a fost un motiv să vibrăm și pe „Bangaranga”. Dar „Choke Me”, piesa Alexandrei Căpitănescu, putea mai mult, avea potențial. Au fost rezerve pe care nu le-am luat din cauza unui juriu nu atât de patriotic. Nu e drept. Muzica nu e totul într-un astfel de festival, iar restul e politică și nu ne deranjează treaba asta.

Ne-am obișnuit să dăm multe puncte Republicii Moldova și Republica Moldova să ne dea nouă la fel de multe. Dar mai dădeam și Ucrainei când era nevoie să mângâiem sensibilitățile unui popor chiar aflat în suferință din cauza unor ruși care se plictisesc pe acasă. Și Kosovo vărsa lacrimi cândva, Bosnia și Herțegovina, iar Europa era atentă la aceste detalii. Apoi corectitudinea politică te făcea să intuiești că femeie cu barbă trebuie să aibă o piesă foarte frumoasă și stăteai să asculți cum numai pădurea ascultă privighetoarea, poate trăgând și-un pui de somn la umbra ei.

Dincolo de cele 12 puncte, maximum în concurs, aproape că nu mai conta topul. Juriul de la București știa de fiecare dată că Moldova are cea mai frumoasă melodie. Nici nu trebuia să o asculte, puteau da televizorul pe „mute”, căci notând așa și invers, juriul din Republică oferindu-ne 12 puncte nouă, mulțumeam publicul, audiența, și asta e tot ce conta. Dar anul ăsta s-a produs un accident. Republica Moldova nu ne-a mai dat 12 puncte, a dat doar trei, iar Ucrainei nu a dat niciunul. Juriul s-a pierdut în octave și tonuri, a uitat cum merge treaba și a ieșit ditamai scandalul.

Șeful radio-TV public din Republică și-a dat demisia, iar noi, cei de acasă, mai că nu ne ardea de unirea lor cu patria mamă, căci ce mamă este batjocorită de un copil așa de nerecunoscător? Spectacolul Eurovision se câștigă din votul juriului, adică a unor specialiști în muzică, și apoi din votul popular. Treaba care face ca o melodie să devină foarte bună nu neapărat din compoziție. Da de unde! Ea poate fi de calitate, dar nu asta contează, iar Alexandra Căpitănescu are ghinionul ăsta, căci oricât de bună ar fi, lumea nu mai crede așa ceva. Contează mai mult juriul prieten și faptul că o țară ca România e săracă și a trimis milioane de români la muncă în străinătate.

Cu mulți frați români în Republică, cu milioane de români în Germania, Spania, Italia și pă Anglea, melodia care reprezintă România din start ar trebui să câștige ceva și devine dureros când nu o face. Muzica trebuie să fie atâta de proastă ca să nu prinzi primele zece poziții, încât poziția a treia a domnișoarei Căpitănescu e ca și un eșec. Puteți zice că suntem răi, că am uitat cum a făcut RFG cu Austria blat mai demult într-un turneu final la fotbal. Sau cum două țări scandinave, Danemarca și Suedia, au terminat la egalitate, 2-2 în 2004, uitând că filosofia lor de viață acolo în nord e să fie corecte până la sânge.

Problema nu e că avem exemple și la alții mai breji, ci că la Eurovision dacă nu faci blat te văicărești pe față că de ce n-ai făcut-o. În cazul rudelor germane care au blătuit la fotbal măcar s-a vorbit, au fost ocărite federațiile, la fel și cu scandinavele, lumea a recunoscut că nu e normal ce s-a întâmplat. Numai la Eurovision ne plângem pe față că moldovenii nu ne-au ajutat pe noi să devenim cei mai buni dintr-o parcare în care jumătate din locuri le ai rezervate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

TMEUTM a spus: (mai 21st, 2026 at 13:24 )

In ultimii ani, cu siguranta au mai fost cazuri cand nu au dat 12 puncte, se poate verifica. Au fost cazuri cu 8 sau 10,dar sunt acceptabile. Problema in speta nu sunt cele 3 puncte,ci faptul ca o melodie decenta pt ce avea concursul,care a termibat pe 3,nu a luat,chiar si obiectiv,mai multe puncte de la ei. Nu sunt de acord cu blaturile,desi Eurovisionul cam asta e. Au fost cantareti consacrati ca

Rock fotbal sau karaoke a spus: (mai 21st, 2026 at 13:41 )

Și eurovizionul e un fel de liga lu mitica. Iar romanache iubeste tepele, indiferent cine le ia sau le da, oricum nu face nimeni puscarie. Si totul se termina cu bine daca premiul nu il ia cine merita, dar aduce a tiktok.

Daniel a spus: (mai 21st, 2026 at 15:20 )

Nu că ar conta, dar dacă e să o luăm așa, sigur este ceva putred acolo din moment ce juriul a dat 3 puncte unei melodii de locul 3. Că nu a fost blat e una, dar nici meritocrație nu a fost. Dacă s-ar investiga mai amănunțit ce s-a întâmplat în Moldova, poate s-ar descoperi niște urme cu iz rusesc. Așa cum plătesc muscalii tot felul de trolli, nu este deplasat să își fi băgat coada când vine vorba de deciziile juriului respectiv și capoate chiar la selecția lor pentru a cauza disensiuni. Oricum nu trebuie luate în seamă astfel de provocări care nu fac decât să distragă atenția de la lucrurile pe care trebuie să ne concentrăm atenția și anume pe ajutor îl către Moldova în vederea integrării în spațiul euro-atlantic, susținerea Ucrainei să facă față agresiunii muscale, dezvoltarea infrastructurii și înzestrarea armatei prin programul SAFE. Toate aceste lucruri care nu convin dictaturii muscale și implicit nici troll-ului putinist proVrajeāla de la Kremlin.

Am în familie rude (prin alianță) care își poartă cu fală bănățănismul, deși-s născuți pe malul Oltului, care pluteau de fericire că a câștigat Craiova campionatul de fotbal și care au numai cuvinte de dispreț pentru moldoveni. Pe motiv că ei, bănățenii, sunt mai civilizați, evident. Am și colegi de prin Bihor sau Maramureș, care așează „sudistule!” între cele mai urâte înjurături. Despre bancurile regățenești cu ardeleni care aleargă urmăriți de melci înfricoșători, ce să mai zic?
Cred că puține nații se urăsc interior mai mult ca românii. În Basarabia e și mai rău: propaganda împotriva „imperialismului românesc” a lăsat urme adânci. Mi-a fost dat să cunosc basarabean stabilit de trei decenii la Timișoara și care nu poate concepe cum o armată atât de mare, puternică, bine instruită, ca cea rusă, să fie oprită de jegoșii de ucrainieni. (deși dacă-și face o analiză genetică, și-ar putea descoperi rădăcini solide în Ucraina!).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.