De ce mă bag. În 2008 eram la Bruxelles, membru al Comitetului Economic și Social European. Asigurat, cum se spune, la cel mai înalt nivel. Am fost examinat la spitalul Parc Léopold. Evaluat. Concluzia: totul în regulă.
Nu era nimic în regulă. Sindromul meu Leriche – o îngustare severă acolo unde aorta se desparte spre picioare – era diagnosticat de ani buni, la Timișoara, și tratat tot acolo: două stenturi, câte unul pe fiecare arteră iliacă. La Bruxelles, stenturile acelea se închideau. Tromboză acută. Veneam cu durere de repaus în ambele picioare – durerea care nu te lasă să dormi. Nu e o urgență discretă. E genul pe care un sistem medical de vârf ar trebui să-l vadă la o simplă luare de puls.
Nu sistemul m-a văzut. M-a văzut un om.
Profesorul Daniel Lighezan, cardiologul care mă urmărea la Timișoara. Mi-a cerut un singur lucru: urcă în avion. Vino acasă. Acum. Actele păstrează ritmul: 28 mai, examinat la Bruxelles. 29 mai, pe masa de operație la Timișoara.
La Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara m-a operat un chirurg tânăr, care învățase să rezolve chirurgical exact această leziune în Franța, la Marsilia: Horea Feier. Mi-a pus o proteză. Astăzi, același om conduce secția de chirurgie cardiovasculară a Institutului. Eu scriu aceste rânduri la 77 de ani. Asta spune destul despre operația de atunci.
Am întrebat, la Bruxelles, ce se întâmplă cu o asemenea evaluare. Mi s-a explicat, calm și profesionist, că într-un proces nu am nicio șansă. Am înțeles. Nu am dat pe nimeni în judecată. Dar am reținut lecția, și nu e cea pe care o credeți.
Lecția nu e că „acolo e prost și la noi e bine”. Nici invers. La Bruxelles eram asigurat. La Timișoara eram văzut.
M-a salvat o legătură: un profesor care a rămas de gardă pentru un pacient aflat la o mie de kilometri și un chirurg care adusese acasă, în bagaj, o școală franceză de chirurgie.
De atunci mă uit altfel la cuvântul „gardă”.
Garda nu este o tură. Este responsabilitatea care începe atunci când pacientul nu mai este al nimănui: când ești între două spitale, între două orașe, între stat și privat, între o trimitere și un rezultat.
Pentru mine, atunci, răspunsul a fost un om cu telefonul în mână. Viața unui pacient nu ar trebui să depindă de șansa a întâlni un asemenea om.
De asta mă bag. Nu ca să caut vinovați. Ci ca să înțeleg de ce un sistem atât de important ajunge să depindă de un singur om.
Nu ca pacient recunoscător — deși sunt. Ca jurnalist care datorează acestui oraș o întrebare dusă până la capăt: cum stă sănătatea Timișoarei? Nu în festivități și inaugurări. În legături. Cine trimite la cine, cine răspunde cui, cine rămâne de gardă când pacientul cade între instituții.
Vă anunț de pe acum ce nu va fi acest serial.
Nu va fi un rechizitoriu împotriva statului — spitalele publice ale acestui oraș m-au salvat. Nu va fi o reclamă pentru privat — voi arăta ce preia privatul și, mai ales, ce refuză să preia. Nu va fi o colecție de opinii. Exact aceleași întrebări vor merge peste tot, inclusiv la spitalul oamenilor care mi-au salvat viața.
Va fi o colecție de întrebări cu nume și de răspunsuri cu termen legal.
Pentru că am și o metodă, și v-o pun pe masă de la început.
Serialul se va închide, episod după episod, cu întrebări adresate nominal unor oameni cu funcție și cu cereri de informații publice formulate în baza Legii nr. 544/2001, publicate integral, în facsimil, cu număr de înregistrare. Legea acordă instituțiilor 10 zile pentru răspuns, cu posibilitatea prelungirii motivate la 30. Numărăm zilele de la data înregistrării, așa cum apare pe fiecare cerere. Le vom număra împreună, aici, în fiecare duminică.
Răspunsurile vor fi publicate. Tăcerea, la fel. Pentru că tăcerea unei instituții, documentată, cu dată și număr de înregistrare, nu este absența unei știri. Este știrea.
Primele cereri au plecat deja. Au fost înregistrate pe 20 iulie, iar contorul începe astăzi. O a treia, adresată Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, verifică o cifră care va apărea mai târziu în serial; intră în socoteală atunci, la locul ei.
CONTOR
Cererea nr. 1 — Ministerul Sănătății și ANDIS, privind spitalul regional pentru Regiunea Vest: înregistrată la 20 iulie, nr. 6683. Redirecționată de minister către Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Răspuns primit — 23 iulie, nr. 4478, în ziua a treia. Se publică integral în episodul 3.
Cererea nr. 5 — Casa de Asigurări de Sănătate Timiș, privind contractarea și decontarea serviciilor medicale în perioada 2023–2025: înregistrată la 20 iulie, nr. CASTM 83333. În termen — ziua 7 din 10.
Până atunci, duminica viitoare: harta. Orașul acesta are șapte spitale publice mari. Patru stăpâni. Și niciun responsabil pentru întreg. Săptămâna viitoare: „Orașul cu șapte spitale și patru stăpâni” (2/5).











































Comentarii prin facebook