Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.
În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc în care să ajungă cazurile care depășesc capacitatea unui singur județ.
Timișoara și-a făcut partea – și n-a făcut-o o singură instituție. La 27 martie 2007, Consiliul Local a adoptat hotărârea 58: aproape zece hectare pe Calea Torontalului, puse la dispoziția Ministerului Sănătății pentru Spitalul Regional. La 29 mai, Consiliul Județean a venit cu al său, prin hotărârea 47: 98.475 de metri pătrați pentru același spital. Iar pe 19 iunie, Consiliul Local și-a revocat propria hotărâre — prin hotărârea 230 — în condițiile în care terenul județului acoperea deja destinația. Orașul a oferit pământ. Județul a oferit pământ. Amândouă, în același an, pentru un spital care n-a venit niciodată.
În 2014, Guvernul a aprobat strategia națională de sănătate. Hotărârea 1028 numește trei spitale regionale: Iași, Cluj, Craiova. Timișoara nu e pe listă. Nu există, în hotărâre, un rând care să spună de ce.
În decembrie 2016, un acord de consultanță între Ministerul Sănătății și Banca Europeană de Investiții a fixat banii pentru studiile de fezabilitate. Ale celor trei.
La 1 noiembrie 2017, Guvernul a adoptat un memorandum: încă cinci spitale regionale. Timișoara, Târgu Mureș, Constanța, Brașov, Brăila-Galați. Timișoara e prima nominalizată. Agenția care administrează astăzi aceste investiții ne-a răspuns în scris că lista nu a fost o ierarhizare a amplasamentelor. Acceptăm precizarea. Rămâne ce a fost: un angajament asumat de Guvernul României, în scris, cu antet, pentru cinci orașe. Inclusiv acesta.
După da n-a urmat nimic
Am întrebat, în scris, dacă vreo autoritate din județul Timiș sau din Regiunea Vest a cerut vreodată includerea unui spital regional de urgență în programul de investiții al statului. Răspunsul, venit în trei zile, e nu: nicio solicitare, de la nimeni. Dar partea a doua a răspunsului e cea care schimbă întrebarea. Agenția explică, tot în scris, că nici n-ar fi putut da curs unei asemenea cereri: autoritățile locale pot primi de la ea doar asistență tehnică, și doar pentru spitalele din rețeaua lor proprie. Un spital regional nu e al niciunei rețele locale. El intră în programul de investiții al statului într-un singur fel — la solicitarea Ministerului Sănătății. Agenția pentru dezvoltare regională, cea care poartă numele regiunii, nu are spitale, deci nu are nici măcar dreptul la asistență tehnică.
Nouăsprezece ani, un oraș a așteptat la o ușă pe care nu avea cum s-o deschidă. Singura clanță era la București.
Azi, Craiova și Iașiul sunt în execuție, iar la Cluj contractul pentru lucrările principale a fost semnat. Timișoara are memorandumul din 2017 — nerevocat până astăzi — și două autorități locale care au pus teren la dispoziție încă din 2007. Angajamentul Guvernului a rămas însă fără un răspunzător.
Aici e nevoie de o distincție, și e distincția întregului serial. Timișoara nu a fost refuzată. A rămas în afara selecției. Diferența nu e de nuanță. Refuzul lasă o urmă: cineva semnează „nu”, iar acel cineva poate fi întrebat de ce. Neselectarea lasă răspunderea să se dizolve. Nu există un „nu” în dosar și, odată cu el, dispare și omul care ar trebui să-l explice. Titlul acestui episod nu e o metaforă. E descrierea exactă a dosarului: în nouăsprezece ani, pentru spitalul regional al vestului, niciun decident n-a semnat un „nu” în dosar. N-a fost nevoie. Aici se spunea singur.
În februarie 2014, argumentul exista deja. Îl formula un deputat de Timiș, Horia Cristian, liberal, medic, fost președinte-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiş. Spunea, într-o conferință de presă, că nu e o pierdere. Că se lucrează în ritm infernal la Iași și la Cluj, iar acolo e nevoie. Că Timișoara „nu este buricul pământului”. Și că oricum orașul are deja un spital regional: Județeanul.
Primarul de atunci, Nicolae Robu, care făcea campanie pentru spital, s-a delimitat public: nu e poziția partidului.
În același an, Guvernul a exclus Timișoara din strategia națională.
În anii care au urmat, argumentul s-a repetat, indiferent de culoarea politică. Președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, social-democrat, a susținut același lucru — poziție împărtășită și de predecesorul său, Titu Bojin: că Spitalul Județean funcționează deja ca unul regional, prin pacienții care vin din toată regiunea de vest. În 2023, chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus-o de la București: Timișoara „nu are nevoie” de un spital regional nou, pentru că Județeanul poate deveni unul „în câțiva ani”.
Trei partide. Un deceniu. Același argument: avem deja.
Între timp, compensația oferită regiunii e Institutul Regional de Oncologie, care se ridică pe ruina unui spital început acum 34 de ani. Termenul s-a mutat din 2026 în 2028, apoi în „cel târziu 2030”.
Reveniți la întrebarea serialului: cine e de gardă? Pentru un pacient, am văzut în primul episod, poate fi un om cu telefonul în mână. Pentru un oraș — am văzut harta. Dar pentru o regiune? Cine e de gardă pentru patru județe atunci când promisiunea făcută lor, în scris, rămâne pur și simplu fără continuare? Nu există gardă acolo unde nu există nimeni care să trebuiască să răspundă.
De aceea, întrebarea de azi are nume. Domnule Cseke Attila, ministru interimar al Sănătății: ni s-a răspuns că un spital regional intră în programul de investiții al statului doar la solicitarea Ministerului Sănătății. Ministerul pe care îl conduceți a formulat vreodată o asemenea solicitare pentru Regiunea Vest? Dacă da, arătați-ne numărul și data. Dacă nu, spuneți-ne cine răspunde, astăzi, pentru un „da” al Guvernului României după care, timp de nouă ani, singura instituție care putea face pasul următor nu l-a făcut niciodată.
Cererea oficială — patru întrebări adresate Ministerului Sănătății — a fost înregistrată pe 20 iulie, cu numărul 6683. Ministerul a redirecționat-o în aceeași zi către Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, care a răspuns pe 23 iulie, sub numărul 4478. Trei zile din zece.
O singură observație despre ce nu conține. La întrebarea privind criteriile și documentele pe baza cărora au fost alese Iașiul, Clujul și Craiova, răspunsul ne trimite la o hotărâre de guvern publică și enumeră criterii generale. Documentele propriu-zise — analiza, evaluarea, procesul-verbal al deciziei — nu ne-au fost transmise. Le-am cerut din nou, pe 29 iulie, de data aceasta de la cine le ține: Ministerul Sănătății și Secretariatul General al Guvernului.
Ambele instituții ne-au comunicat, în cele din urmă, numărul de înregistrare — dar abia după trei reveniri, iar Ministerul nu cu un răspuns, ci cu o redirecționare. De la minister a venit, pe 3 august, o adresă cu numărul 8699 — același număr cu care ne fusese înregistrată cererea, scris de mână pe exemplarul nostru. Adresa nu conține documente: trimite solicitarea mai departe, către aceeași agenție. I-am semnalat ministerului, în scris, că ANDIS, instituție înființată abia în 2022, nu putea fi autorul documentelor unei selecții făcute în 2014 și am cerut documentele de la instituția care a făcut selecția. Pentru comparație: Consiliul Județean Timiș ne-a comunicat numărul de înregistrare din proprie inițiativă, în ziua înregistrării, de două ori la rând.
La Secretariatul General al Guvernului, formularul electronic a returnat eroare la patru încercări succesive, luni 3 august, ora 12:30. Solicitarea fusese totuși înregistrată încă din 30 iulie, iar numărul ne-a fost comunicat abia după reveniri, odată cu răspunsul: Secretariatul confirmă că memorandumul a fost aprobat pe 1 noiembrie 2017 — prima confirmare de la instituția care îl deține — dar refuză să ne trimită documentul, pe motiv că nu se publică în Monitorul Oficial. Am revenit: nepublicarea nu înseamnă că actul e inaccesibil la cerere.
RECTIFICĂRI
Rubrică permanentă. Serialul nu intervine în textele deja publicate; corecturile apar aici, în episodul următor.
Finanțarea spitalului militar. În episodul 2 am scris că toate cele șapte spitale sunt plătite de Casa de Asigurări de Sănătate Timiș. Corect: Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” e în contract cu CASAOPSNAJ, casă separată, la nivel național. Semnalat de un cititor.
Cum numărăm zilele. Corectăm: nu „legea cere zile lucrătoare”. Legea spune „zile”. Normele de aplicare precizează însă calculul: nu intră în termen nici ziua de la care începe să curgă, nici ziua în care se împlinește; dacă ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare următoare.
CONTORUL SERIALULUI
Stările la 10 august 2026. Termen de bază: 10 zile; dacă identificarea și difuzarea informației necesită mai mult timp, răspunsul poate fi comunicat în maximum 30 de zile, cu înștiințarea solicitantului în termenul inițial.
- Ministerul Sănătății — nr. 6683/20.07, redirecționată la ANDIS, nr. 4478 — Răspuns primit 23 iulie. Ministerul a închis solicitarea pe 3 august.
- Ministerul Sănătății, cerere consolidată — nr. 8691/29.07 — În termen; termenul de 10 zile se împlinește la 10 august.
- Consiliul Județean Timiș — nr. IP 91/29.07 — În termen; termenul de 10 zile se împlinește la 10 august.
- Primăria Timișoara — nr. MTM2026-036900/29.07 — În termen; termenul de 10 zile se împlinește la 10 august.
- Casa de Asigurări de Sănătate Timiș — nr. 83333/20.07 — Răspuns primit 23 iulie (refuz motivat); revenire trimisă 6 august.
- ANDIS, cerere subsecventă — nr. 4572/27.07 — Răspuns primit 5 august (parțial); revenire înregistrată nr. 4894/06.08.
- Ministerul Sănătății, documentele selecției din 2014 — nr. 8699/29.07 — Redirecționată la ANDIS pe 3 august; documentele solicitate nu au fost primite.
- Secretariatul General al Guvernului, memorandumul din 1 noiembrie 2017 — nr. 15C/479/rp/30.07 — Răspuns primit 5 august (parțial, fără document); revenire trimisă 5 august.
- Consiliul Județean Timiș, corespondența pe spitalul regional — nr. IP 92/04.08 — În termen.
- Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” — nr. 30221/04.08 — În termen.
- Institutul de Boli Cardiovasculare — nr. 6807/04.08 — În termen.
Vom continua să numărăm.
Dacă lucrați în sistemul sanitar și ați văzut ce se întâmplă când pacientul cade între instituții, scrieți-ne. Confidențialitatea e garantată.
Săptămâna viitoare: „Ce rămâne statului”.
Comentarii prin facebook