Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea.
”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național de Sănătate Publică, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene, a realizat evaluarea stării de nutriție a copiilor din ciclul primar (6-10 ani). În România prevalența supraponderalității (incluzând și obezitatea) la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani este de 32%, conform acestui studiu. Comparativ cu datele înregistrate în celelalte țări UE, România se situează la mijlocul clasamentului Uniunii Europene în privința ratei de obezitate infantilă, cu 11,9% – 12% dintre copiii de 7–9 ani afectați de obezitate, fiind îngrijorător ritmul accelerat de creșterea ratei obezității, în special în rândul băieților. Avem toate motivele să spunem că prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională”, arată rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), Marilen Gabriel Pirtea.
Studiul UVT va ajuta la evaluarea compoziției corporale la preșcolari și școlari din Timișoara.
„În acest context, identificarea precoce a modificărilor compoziției corporale și monitorizarea compoziției corporale constituie măsuri importante pentru fundamentarea strategiilor de prevenție. Ca urmare, Universitatea de Vest din Timișoara, alături de Physiothera Clinic Timișoara, inițiază un proiect pilot pentru evaluarea compoziției corporale la preșcolarii și școlarii din municipiul Timișoara prin utilizarea unei tehnologii avansate, analizorului InBody 770. Este vorba despre evaluarea descriptivă a compoziției corporale a acestor copii, în vederea constituirii unei baze de date privind particularitățile dezvoltării fizice și identificării unor posibili indicatori de risc asociați excesului ponderal”, mai arată rectorul UVT.
Următorul pas va fi extinderea studiului la nivel național.
„Proiectul va permite obținerea unei imagini constatative asupra statusului ponderal și a compoziției corporale în eșantionul evaluat, constituind un punct de plecare pentru dezvoltarea unor programe de prevenție. Participarea va fi voluntară, condiționată de consimțământul informat al părinților sau reprezentanților legali, de acordul copilului și de respectarea normelor etice și GDPR. Evaluările vor fi realizate de specialiștii Physiothera Clinic și ai Universității de Vest din Timișoara”, a adăugat Pirtea.
Caurmare a acestui studiu, datele folosite vor putea ajuta la dezvoltarea unei educații pentru o viață mai sănătoasă, concluzionează rectorul Universității de Vest din Timișoara.












































Comentarii prin facebook