Author Archives: Artemia Simeria

„Cei care au intrat în pierdere în perioada crizei e mai bine să se oprească aici”

Se încheie al doilea an de criză financiară. Și totuși, după o perioadă de impas, în 2010 există și premii pentru societățile comerciale din județ. Le-a oferit Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara. Georgică Cornu, președintele CCIAT, vorbește despre criză, despre efectele acesteia asupra afacerilor lui și ale altora, dar și despre perspectivele pentru noul an.

Oră de echitaţie la USAB

Studenţii nu sunt interesaţi, însă unii sunt dispuşi să scoată din buzunare mici averi pentru a învăţa să călărească! Clubul de echitaţie al Universităţii de Ştiinţe Agricole este, acum, deschis pentru toată lumea.

Strânşi cu uşa de Fisc

Patronii sunt supăraţi pe Finanţe, din cauza controalelor repetate. Ei se plâng de faptul că în România eşti considerat, din start, vinovat, iar din momentul în care intră pe uşă inspectorul fiscal, eşti bun de plată.

Respirăm praf

Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş monitorizează permanent, prin cinci staţii, calitatea aerului din oraş. Concluzia nu este deloc îmbucurătoare: respirăm un aer plin de praf.

Aquatim, în pagubă la marginea Timişoarei

Introducerea canalizării pe străzile din cartierele mărginaşe ale Timişoarei a adus pierderi operatorului apă-canal. Sunt câteva mii de imobile racordate la reţeaua de apă potabilă, ai căror proprietari nu plătesc niciun leu către Aquatim.

Guvernul susţine degeaba angajarea minorilor

Guvernul vrea să încurajeze munca la tineri şi, pentru asta, oferă subvenţii angjatorilor. Suma e mică, 300 de lei, de salariat şi, pentru aceşti bani, firmele trebuie să angajeze persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. Angajatorii însă nici măcar nu iau în calcul minorii.

Goana după analize

Sistemul sanitar din România e falimentar. Cel mai acut simt asta pacienţii, care plătesc degeaba, în fiecare lună, contribuţia la asigurările obligatorii de sănătate. Dacă vor analize pe bază de bilete de trimitere, trebuie să se înghesuie la laboratoare şi să stea ore în şir la cozi.

Top