Apartamente în hale, ultima soluţie pentru criza de locuinţe

Halele industriale, transformate în apartamente! Asta vrea Ministerul Dezvoltării Regionale, care consideră că va rezolva criza de locuinţe din România. Primarul Gheorghe Ciuhandu nu crede că o astfel de iniţiativă va putea fi pusă în practică.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului vrea să transforme clădirile vechi, fabricile şi halele industriale părăsite în locuinţe europene. De acest proiect ar urma să se ocupe administraţiile locale, cu fonduri europene. Proiectul de lege a locuinţelor prevede ca suprafaţa apartamentelor să aibă cel puţin 14 metri pătraţi, de trei ori mai puţin decât prevede actuala lege, pentru a valorifica terenurile şi clădirile aflate în patrimoniul local.

Arhitectul Gheorghe Ciuhandu spune că, din punct de vedere al suprafeţei, apartamentele ar putea fi în regulă, dar există alte probleme: „14 metri pătraţi de persoană este acceptabil, mult peste cei opt metri pătraţi, cât era prevăzut în perioada comunistă. Intervin aici problemele construcţiilor care au fost gândite în mod special ca industriale. Întrebarea este dacă aceste structuri proiectate cu peste 30 de ani în urmă pot fi transformate în locuinţe. Este aproape imposibil să le adaptezi la condiţiile de confort”. Primarul Gheorghe Ciuhandu însă nu este de acord cu o astfel de iniţiativă. „În Timişoara nu prea mai avem astfel de construcţii industriale. Ele sunt improprii pentru locuinţe. Efortul financiar de a le transforma este mai mult mai mare decât acela pentru ridicarea unui nou imobil. E adevărat că există un program european de finanţare pe parte de adaptare a unor astfel de construcţii, dar e valabil pentru spaţii comerciale sau culturale. Nicio administraţie locală nu se va înhăma la aşa ceva”, crede edilul local.

Funcţionarii care au iniţiat acest proiect au preluat ideea din Franţa, unde cea mai mică suprafaţă locuibilă este 14 metri pătraţi. Plata chiriei nu are însă legătură cu suprafaţa locuinţei, ci cu venitul. Dacă acesta e mic, chiria e mică, iar cei care au venituri mari vor plăti mai mult.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

alex a spus: (noiembrie 7th, 2010 at 20:45 )

Decat apartamente mmai bine niste paturi, chiuvete, dusuri, bude si mese printre prese, strunguri,bancuri samd In acest mod proletarul devine mult mai eficient economic. nu mai pierde timpul cu consumul care este sursa tuturor nefericirilor sociale. pe scurt ideea este bestiala sper ca talibanul barbos sa o implementeze primul

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.